Viktor Orban: Vom fi prezenți la înmormântarea celor care au vrut să ne bage în mormânt

• publicat la: 8 iunie 2020
Viktor Orban: Vom fi prezenți la înmormântarea celor care au vrut să ne bage în mormânt

Cunoscut pentru derapajele sale ultranaționaliste și anti-europene, cu accente ce uneori amintesc de revizionismul perioadei interbelice, Viktor Orban a ținut un discurs amenințător împotriva Vestului vorbind chiar de o „bătălie finală”, pe  6 iunie, în timpul unui discurs în nordul Ungariei, ce a avut ca temă Trianonul.

Premierul maghiar a evocat, potrivit agenției maghiare MTI, trecutul Ungariei și a acuzat comploturi ale Vestului împotriva țării sale, comploturi care au „dat țara pe mâna dușmanilor”, „pe mâna bolșevicilor” iar „Vestul a violat granițele milenare ale Europei Centrale” și „înghesuit” Ungaria „între frontiere care nu pot fi apărate”. Orban și-a continuat asaltul anti-european precizând că „Vestul a redesenat Europa Centrală fără scrupule, ceea ce nu vom uita niciodată”.

Mai mult, continuă premierul Ungariei: „Am crezut că nu puteam păți mai rău de atât, însă după al Doilea Război Mondial ne-au lăsat pradă comuniștilor fără nicio remușcare”. El spune că această lecție ar trebui să fie o învățătură pentru toate statele din regiune.

Notă DefenseRomânia: Premierul Ungariei a omis în discursul său să menționeze că Armata română a salvat Ungaria de bolșevism după ce comuniștii au reușit să proclame Republica Sovietică Ungară. Ceea ce nu își mai „amintește” Orban este că intervenția Armate noastre a dus la îndepărtarea lui Bela Kun de la putere.

Au fost mulți care au dorit cu plăcere să îngroape Ungaria”, dar maghiarii vor fi „prezenți la înmormântarea celor care au vrut să ne bage în mormânt”, și-a continuat Orban asaltul.

Liderul de la Budapesta a mai precizat că țara sa construiește cu „bucurie viitorul comun împreună cu Slovacia, Serbia, Croaţia şi Slovenia, ţări mândre de caracterul lor naţional”, dar nu a făcut nicio referire la România sau Ucraina, state care sunt și ele vecine cu Ungaria.

sursa defenseromania.ro

Lasati un comentariu