Pagina principala / Istoric / 11 iulie 1917 – 11 iulie 2020. Strălucita victorie a Armatei Române la Mărăști

11 iulie 1917 – 11 iulie 2020. Strălucita victorie a Armatei Române la Mărăști

La 11 Iulie, 1917 stil vechi (24 iulie, stil nou) începe bătălia de la Mărăști, în care Armata Română condusă de generalul Alexandru Averescu, obține o stralucita victorie asupra trupelor germano-austro-ungare.

Prin durata, proporţiile şi intensitatea ei, Bătălia de la Mărăștia fost cea mai mare de pe frontul românesc în timpul Primului Razboi Mondial, la sfârşitul căruia, la 1 Decembrie 1918, avea să aibă loc Marea Unire.

În urma marilor bătălii de la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz trupele româno-ruse reuşesc să oprească ofensiva germano-austro-ungară ce urmărea scoaterea României din război şi pătrunderea în partea ucraineană a Rusiei.

Ofensiva română de la Mărăşti a fost pregătită strategic în lunile mai – iunie, cînd au avut loc întîlniri la nivel înalt între oficialităţile române şi ruse.

Victoria de la Mărăşti a fost o adevărată capodoperă de artă militară şi a probat calităţile de comandant ale lui Alexandru Averescu, care îşi nota în jurnalul său că „Poporul României moderne trebuie să-şi întipărească bine în suflet ziua de 11 iulie 1917, cînd în acea zi, pentru întîia dată, armata sa tînără, care-şi primise botezul de sînge numai cu 40 de ani înainte la Griviţa, înscrie în istoria sa prima victorie în adevăratul înţeles al cuvîntului, adică victorie ofensivă şi definitivă”.

Detaliile acţiunii erau cuprinse în „Ordinul de operaţie nr. 1638”, semnat de comandantul trupelor române, Alexandru Averescu. Obiectivul Armatei II, căreia se adresa ordinul, era străpungerea frontului în zona Nămoloasa, prin executarea unei ofensive energice pe valea Putnei.

Pentru aceasta Averescu a decis desfăşurarea unui atac general în întreaga fîşie, lungă de 37 km, între dealul Arşiţa Mocanului şi Răcoasa, pe care era desfăşurată Armata a II-a.

Lovitura principală, inclusiv sectorul de rupere, cu o lărgime de 13 km, a fost stabilită la flancul stîng al dispozitivului, împărţit în două sectoare.

Totalul forţelor Armatei a II-a se ridica la circa 50 000 de oameni, împărţiţi în 56 de batalioane şi 14 escadroane.

Dotarea tehnică cuprindea, între altele, 228 de tunuri, 448 de mitraliere şi 21 de avioane.

Pe timpul desfăşurării ofensivei, armata a fost sprijinită de Divizia 1 cavalerie, Brigada 2 călăraşi, Brigada de grăniceri, Batalionul 17 pioneri.

Trupele germane şi austro-ungare totalizau 21 de batalioane de infanterie şi 36 de escadroane de cavalerie, înzestrate cu 252 de mitraliere, 142 de tunuri şi sprijinite de un puternic sistem de lucrări genistice.

Prin ofensiva de la Mărăşti, frontul inamic a fost distrus pe o lăţime de 30 km şi o adîncime de 20 km, fiind eliberate 30 de localităţi. Pierderile proprii s-au ridicat la 1 466 de morţi (între care 37 ofiţeri), 3 052 de răniţi (73 de ofiţeri) şi 367 de dispăruţi, iar cele provocate inamicului au constat în cîteva mii de morţi, 2 793 de prizonieri (între care 23 de ofiţeri) şi un impresionant material de război (40 de tunuri, 30 de mortiere, 22 de mitraliere etc.).

Urmările victoriei de la Mărăşti au fost importante pe plan strategic, Armata IX germană, comandată de feldmareşalul August von Mackensen schimbînd direcţia de ofensivă, plănuită iniţial între Siret şi Prut, mai spre nord-vest, în zona Focşani-Mărăşeşti. Acest fapt a reprezentat un ajutor indirect pentru următoarele confruntări din zona de sud a Moldovei, la Mărăşeşti şi Oituz, deoarece gen. Mackensen nu a avut timp să-şi grupeze toate forţele armate pe noua direcţie de atac.

Constantin Avădanei

comentarii