Infracțiuni rutiere, furturi, 6 permise de conducere reținute

• publicat la: 8 iulie 2020
Infracțiuni rutiere, furturi, 6 permise de conducere reținute

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 7 iulie a.c., activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 80 de sancțiuni contravenționale.

Astfel, la data de 7 iulie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, în baza Planului de Acțiune care se derulează la nivel național pe cauzele generatoare de accidente rutiere, ocazie cu care aplicat peste 80 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 35 700 de lei.

Totodată polițiștii rutieri au procedat la reținerea a 6 permise de conducere.

 

Infracțiuni rutiere

 

La data de 07.07.2020,  în jurul orei 16:00,  polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Satu Mare, au identificat un tânăr de 17 ani, din localitatea Doba care se deplasa cu un autoturism pe DC59 în localitatea Doba deși nu deține permis de conducere de nici o categorie. Din verificările efectuate, polițiștii au constatat  că autoturismul condus de tânăr i-a fost încredințat spre conducere cu bună știință, de un sătmărean de 26 de ani.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.

 

Mandat European de Arestare pus în aplicare de polițiști

 La data de 07 iulie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Satu Mare în colaborare cu  jandarmi din cadrul I.J.J. Satu Mare au pus în executare un mandat de arestare preventivă pentru o durată de 30 de zile, emis de către Curtea de Apel Oradea în baza unui mandat european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Germania, față de un sătmărean, de 40 de ani, pentru comiterea infracțiunii de proxenetism, lovire și amenințare. Bărbatul a fost încarcerat în arestul I.P.J Satu Mare.

 

Brașovean bănuit de furt, identificat de polițiștii sătmăreni

Ieri, 07.07.2020 poliţiştii Biroului de Investigații Criminale Satu Mare, au fost sesizaţi  de către o femeie de 57 de ani, din municipiul Satu Mare, despre faptul că în cursul zilei,  i-a fost sustrasă suma de 3.200 lei, 500 euro și o bijuterie de aur din locuință.

În urma cercetărilor efectuate, coroborate cu urmele prelevate de criminalişti, poliţiştii au reuşit identificarea unui bărbat de 56 de ani, care a fost găzduit de persoana vătămată.

În cauză s-a produs un prejudiciu de aproximativ 6.000 lei, cercetările urmând să continue sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Lasati un comentariu