Municipiu din Transilvania invadat de peste un an de zile de un miros pestilențial fără ca cineva să intervină

• publicat la: 17 iulie 2020
Municipiu din Transilvania invadat de peste un an de zile de un miros pestilențial fără ca cineva să intervină

La data de 24 iunie 2019 redacția Buletin de Carei a remis o adresă Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Satu Mare în legătură cu situația insuportabilă privind mirosul pestilențial ce persistă la Carei.  Sesizarea a fost întocmită în urma numeroaselor solicitări sosite pe adresa redacției noastre din partea careienilor.

Urmare a acestei sesizări, Poliția Locală a aplicat o amendă societății vinovate, câteva zile mai târziu. Abia mai apoi a intervenit  și conducerea Primăriei Carei care a notificat în data de 13 august 2019  APM Satu Mare si Garda de Mediu Satu Mare despre faptul că administratia locală nu este de acord cu modul de desfășurare a activității firmei Sana RA SRL, care produce biogaz pe platforma fostei fabrici de zahăr din Carei.

Administrația Kovacs-Keizer-Beko nu este capabilă ca după un an de zile să rezolve această problemă care afectează majoritatea careienilor. De parcă nu ne ajungeau focarele de șobolani și invazia de țânțari.

Precizăm că activitatea de producere a biogazului de către societatea Sana RA SRL se desfășoară în intravilanul municipiului iar societatea a încheiat contracte cu ferme de animale, respectiv unități de sacrificare/prelucrare a produselor de proveniență animalieră din tot județul în vederea preluării de la aceste unități a zeci de tone de dejecții în formă lichidă, respectiv resturi de animale.

Un municipiu întreg este afectat de acest disconfort accentuat cauzat de deșeurile animaliere și nicio autoritate nu poate interveni pentru a înlătura cauza mirosului pestilențial?

Pentru ce mai plătim taxe și impozite dacă cei care își încasează salariile din contribuțiile noastre nu sunt capabili să ne asigure un minim confort precum posibilitatea de a respira aer curat?

Buletin de Carei

.

comentarii

de Farcau Doina la 18 iulie 2020 - 06:32

Este strigator la cer oameni buni!E chiar atat de greu ca fiecare institutie competenta sa-si faca datoria ?”Cineva” isi bate joc de contribuabili ?Noi,ca cetateni ne facem datoria si platim taxe si impozite….MAI AVEM PUTINA RABDARE …Ar trebui un protest din partea cetatenilor…PROTEST AUTORIZAT!!!

de Marchiș Raul la 18 iulie 2020 - 07:43

Ceea ce e mai grav, e faptul că acest miros e pestilențial! Ți se face rău, îți vine să vomiți! Nu știu cine ar trebui să ia măsuri, dar așa ceva E INTOLERABIL! În 2020, într-o țară ‘europeană’.
Iar despre calitatea lucrărilor, sunt bătaie de joc. Asfaltările sunt făcute aiurea peste tot! Fie se adună apa de ploaie, fie asfaltul e turnat peste borduri, fie crapă! Lucru de mântuială, de amatori! Trist că se tolerează așa ceva! A se vede calitatea lucrărilor exectuate în Cluj, nici nu se compară! Se vede întâi la calitatea asfaltului, nu mai vorbim de finisaje și detalii!
Ar trebui sesizate organele competente!

de Farcau Doina la 19 iulie 2020 - 12:23

Trebuie sesizata garda de mediu…Ciuta Daniela precis e informata si stie ce trebuie facut….

Lasati un comentariu