Minor careian prins la furat în curtea unei pensionare

• publicat la: 10 august 2020
Minor careian prins la furat în curtea unei pensionare

Poliţiştii rutieri sătmăreni continuă acţiunile pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente de circulaţie, pe raza judeţului.

Astfel, în acest sfârșit de săptămână, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare au acţionat pentru prevenirea accidentelor rutiere, în special pentru depistarea conducătorilor auto care se află la volan sub influența băuturilor alcoolice, acționând cu preponderență pe zona Oașului, Codrului și pe raza municipiului Satu Mare.

În urma activităților desfășurate polițiștii au aplicat 86 de contravenții și au procedat la reținerea a 30 de permise de conducere, dintre care 21 conducătorilor auto care se aflau la volan fiind sub influența băuturilor alcoolice și 9 pentru depășirea limitei legale de viteză..

De asemenea, au fost constatate 3 infracțiuni rutiere în flagrant delict.

Astfel, au fost întocmite 3 dosare penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice al unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, încredințarea unui  vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că nu posedă permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influența substanțelor psihoactive. 

Persoană bănuită de furt reținută de polițiști

 

Sâmbătă, 8 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Carei au fost sesizați de către o femeie, de 64 de ani, din Carei, cu privire la faptul că persoane necunoscute, prin escaladarea gardului, au pătruns la data de 7 august a.c., în curtea locuinței acesteia și profitând de neatenția ei au intrat în locuință pe ușa deschisă și neasigurată, de unde ar fi sustras 2 000 de lei.

În urma verificărilor și a investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat persoana bănuită de furt ca fiind un tânăr, de 17 ani, din Carei.

Susnumitul a fost reținut de către polițiști pentru 24 de ore în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei.  

Accidente rutiere cercetate de polițiști

 

Vineri, 7 august a.c., în jurul orei 22.45, polițiștii Serviciului Rutier Satu Mare au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN 19F, între localitățile Băbășești și Apa, a avut loc un eveniment rutier.

În urma primelor cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 38 de ani, din județul Maramureș, aflându-se la volanul unui autoturism având direcția de deplasare dinspre localitatea Băbășești înspre localitatea Apa, pe fondul nepăstrării unei distanţe suficiente faţă de un vehicul cu tracţiune animală care circula în faţa sa, a intrat în coliziune cu aceasta.

În urma impactului, un bărbat, de 49 de ani, din Medieșu Aurit, care conducea vehiculul cu tracțiune animală a suferit vătămări corporale ușoare iar o femeie, de 35 de ani, pasageră în autovehicul a suferit vătămări corporale grave.

Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ iar în cazul conducătorului vehiculului cu tracțiune animală, aparatul a indicat o concentrație alcoolică de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sâmbătă, 8 august a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au efectuat cercetarea la fața locului în cazul unui eveniment rutier produs în jurul orei 07.40, pe strada C.A. Rosetti, din municipiul Satu Mare.

Astfel, în urma efectuării cercetării la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un sătmărean, de 45 de ani, aflându-se la volanul unui autoturism  nu a acordat prioritate de trecere unei femei, de 61 de ani, din Homorodu de Jos, care în calitate de pieton se afla angajată în traversarea străzii pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător, accidentând-o.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a pietonului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

În cauză s-a întocmit în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.  Ieri, 9 august a.c., în jurul orei 23.30, polițiștii rutieri din cadrul Poliţiei oraş Negreşti Oaş, au fost sesizați cu privire la faptul că pe DC 7, în localitatea Gherța Mare, a avut loc un eveniment rutier.

În urma primelor cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 40 de ani, din Gherța Mare, aflându-se la volanul unui autoturism, din direcţia Turulung Vii către Gherţa Mare, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum în curbă, a pierdut controlul autoturismului, intrând cu acesta în şanţul de pe partea dreaptă a sensului de mers și ulterior într-un stâlp de electricitate.

În urma impactului a rezultat conducătorul auto și a unui bărbat, de 52 de ani, care se afla cu acesta în auto, în calitate de pasager, au suferit leziuni ușoare.

Persoana de la volan a fost testată cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

 

 

Lasati un comentariu