A început școala. Succes în noul an școlar cadrelor didactice și elevilor!

• publicat la: 14 septembrie 2020
A început școala. Succes în noul  an școlar cadrelor didactice  și elevilor!

„Învăţătorul e o lumânare care arde luminându-i pe alţii.”
Tudor Arghezi

Anul școlar 2020-2021 începe în condiții atipice, împreună fiind provocați să facem față tuturor schimbărilor. Autorități, cadre didactice, părinți și elevi sunt nevoiți să  facă față unei noi situații, unei noi modalități de a aplica actul educațional.

Traficul a fost mult mai ridicat în această dimineață la Carei când elevii se îndreptau spre școlile lor iar cei mici spre grădinițe. În acest an s-a renunțat la deschiderea festivă din curtea fiecărei școli. Nici clasicele buchete de flori nu mai sunt de actualitate la debutul acestui an școlar.

Conform celor mai recente date, 12.423 unități funcționează în scenariul verde, 4.915 școli în scenariul galben si 262 de unități de învățământ în scenariul roșu.

Aproximativ 100.000 de elevi vor învăța în sistem online, iar potrivit ministrului Educatiei, „asigurarea de echipamente e în sarcina unității de învățământ și în acest moment, în conformitate cu ce au transmis inspectoratele scolare, nu sunt probleme”. De asemenea, conform ministrului Anisie, 96.312 profesori  s-au format în această perioadă pentru predarea online, prin activitățile sustinute de casele corpului didactic.

Referitor la manualele scolare, ministrul Anisie susține că „absolut toate manualele de la absolut toate clasele, înafara de cele 8 titluri de la clasa  a VIII-a, sunt postate pe site-ul Ministerului” si le pot avea în format electronic toți elevii și profesorii.

Succes în noul  an școlar cadrelor didactice  și elevilor!

Buletin de Carei

 

comentarii

de Popescu la 17 septembrie 2020 - 09:58

La Liceul Catolic din Carei au terminat liceul mai multe personalități românești decit toate etniile la un loc oare de ce.Dupa teoria ungarista românii nu existau în Ardeal.

de Buletin de Carei la 17 septembrie 2020 - 10:12

Pentru că românii aveau dragoste de învățătură, de carte.

de Comornyic la 19 septembrie 2020 - 19:21

Succes fara virus….

Lasati un comentariu