„BANII SAU VIAȚA” – un proiect pentru tinerii vulnerabili

• publicat la: 26 octombrie 2020
„BANII SAU VIAȚA” – un proiect  pentru tinerii vulnerabili

Proiectul ,,Banii sau viața”  inițiat și organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare și Direcția Județeană de Sport și Tineret  a luat startul în 23 – 24 octombrie a.c., prin organizarea primelor ateliere practice pentru tineri vulnerabili.

Astfel, la data de 23 și 24 octombrie a.c., tinerii din cadrul Centrului Fara Foyer Satu Mare au participat la primele activități din cadrul proiectului. Specialiști din cadrul Poliției și din cadrul C.P.E.C.A. au pregătit teme care să-i stimuleze pe beneficiari să caute surse legale de venit, să-și administreze cu chibzuință venitul obținut și să stea departe de anturajele consumatoare de timp și bani.

Chiar dacă mirajul banilor obținuți ușor poate să-i capteze ținând cont de vârsta și vulnerabilitățile lor, stabilirea unor obiective pe termen mai lung poate fi cale a orientării energiei și a potențialului lor personal într-o direcție bună.

Atelierele practice pentru tineri vor continua și pe parcursul lunii noiembrie, în grupuri mici de lucru, acestea având o durată de 6 ore pe parcursul a două zile și fiind programate a se desfășura în grupuri cât mai omogene (ex. rezidenți ai aceleiași case), respectându-se toate normele sanitare impuse de legislația actuală.

ONG-urile interesate de o colaborare în aceste sens pentru beneficiarii lor pot solicita informații suplimentare la adresa de email cabinet@sm.politiaromana.ro până la data de 1 noiembrie 2020.

Grupul țintă  este constituit din 20 de  tineri proveniți din categorii defavorizate: beneficiari de servicii sociale (din centre de plasament, centre rezidențiale pentru tineri), proveniți din familii sărace sau familii monoparentale, tineri care și-au abandonat studiile, dar care au terminat minim 8 clase.

În cadrul activităților sunt implicați polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, specialiști din cadrul C.P.E.C.A. cât și angajați ai centrelor rezidențiale.

Parteneri în acest proiect sunt Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, Centrul Cultural G. M. Zamfirescu  și Fundația Fara România-Filiala Foyer Satu Mare.

 

Lasati un comentariu