Proiectul ,,Bursele Români pentru Români,, este funcţional

• publicat la: 11 octombrie 2020
Proiectul ,,Bursele Români pentru Români,, este funcţional

,,În pofida vremurilor, cu ajutorul Lui Dumnezeu și al vostru, Bursele Români pentru Români merg mai departe. Maria din Mărtănuș, Covasna, a intrat în programul nostru si a primit deja bursa de 500 de lei pentru primul trimestru, odată cu Valentin din Carei, care si-a deschis cont anume pentru acest lucru,, scrie  Mihai Tîrnoveanu pe  pagina sa.

Societatea civilă prin organizațiile sale Calea Neamului și Grai Străbun, la care se alătură parteneri media români independenți, se implică pentru a asigura elevilor români cu rezultate bune la învățătură dar care provin din familii cu condiții precare condiții decente  pentru studiu. Ceea ce statul român ignoră este suplinit de societatea civilă. Cum poți să stai deoparte, ca român, când vezi că tinerii noștri fără posibilități materiale dar cu dorință de studiu sunt ignorați de conducătorii vremelnici ai acestei țări?

Fondurile se strâng în contul Asociației Calea Neamului, deschis special pentru acest scop, RO77BRDE080SV91101760800.

Implicaţi-vă cât mai mulţi pentru sprijinirea elevilor cu rezultate bune la învăţătură.

,,Copiii care au primit săptămâna aceasta bursele si-au făcut primele cumpărături, doi dintre ei, trimitându-ne si fotografii în acest sens, Adelina din Valea Mare, care s-a îmbrăcat din cap până în picioare cu hăinuțe noi, la care doar visa (să trăiască Grai Străbun) si Amalia care si-a cumpărat o tabletă necesară la scoală. Pe Adelina au adus-o cu masina la Brasov pentru a-și lua hăinuțe, prietenul nostru Gică Samoila si doamna Elena, sora lui, împreună bineînteles cu părinții fetiței. Un amănunt interesant a fost că, Adelina, cu o noapte înainte nu a putut să doarmă deloc…am îndeplinit împreună câteva vise văzute cu ochii deschiși. Vă mulțumeste pentru asta, vă mulțumesc din adâncul inimii si eu! Iar dacă stăm puțin si ne gândim, noi toti trebuie de fapt să le Mulțumim tuturor acestor copii extraordinari din Transilvania care în ciuda situației lor materiale mai dificile, învață foarte bine, făcând astfel cinste învătământului cu predare în limba română. Le suntem recunoscători oamenilor care au trimis în ultimele zile bani pentru fondul de burse, astefel încât demersul nostru poate continua. În contul Asociației Calea Neamului la BRD: RO77BRDE080SV91101760800, mai avem 5000 lei, săptămâna viitoare putând dărui burse și altor copii, având grijă să se păstreze în timp continuitatea acestora. Este un lucru VITAL.
De Sfânta Parascheva voi lasa la Iasi pomelnice pentru Bogdan Baciu, care ne-a sprijinit de nenumărate ori, acest om asigurând o întreagă logistică pentru cauza românească din Harghita si Covasna, pentru doamna Angelica Fischer din Germania si pentru bunul meu prieten Paul D. Dumnezeu să vă răsplătească oameni buni, nu este vorba de laudă, ci este vorba de a pomeni români concreți care fac ceva pentru țara asta, având certitudinea că faptele lor chiar fac copii fericiți, chiar pot fi o șansă în plus pentru ei. Niculai L. este un om care mi-a trimis bănuți pentru cheltuielile procesului de la Curtea de Apel Târgu-Mures, m-a emoționat foarte mult si-i sunt recunoscător profund pentru solidaritatea lui, dar îi voi folosi tot pentru bursele copiilor. Mă voi ruga pentru el si va fi pomenit pe pomelnice, la fel ca alt OM deosebit pe care l-am întâlnit. În ochii lui am văzut o speranță, speranța că acest popor Înțelege, că va putea discerne până la urmă grâul de neghină, că va putea spulbera ceața smintelilor. Un om de o inteligență desăvârsită, de o intuiție remarcabilă. E rar așa ceva. E rar si greu. Dar se întâmplă. Așa cum se întâmplă ca de peste mări si țări, doi îngeri păzitori să-mi dea prin tot ceea ce fac, puterea de a merge mai departe. Suntem atât de aproape cu toții, atât de uniți, cei care vor să fie uniți, în jurul unui Ideal.
În timp ce scriu, imi tot apare nu stiu de ce, în dreapta jos, un link cu ,,bătălii cu tancuri”, deși nu joc jocuri din astea, nu joc niciun fel de joc în general…bătăliile nu se mai dau cu tancuri, ci cu conștiințe, manipulare, suflete. Se luptă Crucea cu cei ce vor să o dărâme, la Iași sau la Valea Uzului. Bătălia este pentru Libertate, este pentru România, este pentru copiii ei, șansa noastră de viitor. Ochii la Steag, Inima la copii, la tineri!
Doamne ajută oameni buni! Lupta pentru România continuă!
Partenerii noștri media sunt Buletin de Carei din Satu Mare, Cuvântul liber din Targu Mureș, Mesagerul de Covasna din Sfântu Gheorghe și ActiveNews din întreaga Românie! Multumim pentru sprijin si pentru expresia lor de gândire și acțiune Națională!,,  scrie Mihai Tîrnoveanu.

Lasati un comentariu