Șomaj în creștere în județul Satu Mare

• publicat la: 26 octombrie 2020
Șomaj în creștere în județul Satu Mare

La sfârșitul lunii septembrie  2020, rata șomajului înregistrată în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare a fost de 3,57 %, mai mare cu cu 0,14 pp decât cea din luna  august  a  anului 2020  datorită pandemiei de COVID-19.

Din totalul șomerilor înregistrați la finele lunii septembrie 2020, respectiv de 5223 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Satu Mare, 938  au fost șomeri indemnizați și  4285  neindemnizați.

Pe medii de rezidență, numărul șomerilor la finele lunii august  se prezintă astfel: 1188  șomeri provin din mediul urban și 4035 șomeri provin din mediul rural.

Cei mai mulți șomeri aveau între 40-49 de ani (1452), urmați de cei din grupa de vîrstă între 30-39 de ani (1189), la polul opus aflându-se persoanele între 25-29 de ani (354).

Structura șomajului pe grupe de vârste la finele lunii septembrie  2020 se prezintă sugestiv astfel:

Grupa de vârstă

Stoc la finele lunii

Total

5223

< 25 ani

790

între 25-29

354

între 30-39

1189

între 40-49

1452

între 50-55

653

peste 55 ani

785

 

 

 

 

 

..

 

Referitor la structura șomajului după nivelul de instruire,șomerii fără studii și cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul șomerilor înregistrați în evidențele AJOFM Satu Mare (43,11%).

Șomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 25,08% din totalul șomerilor înregistrați iar 16,2% au absolvit învățământul profesional.Șomerii cu nivel de instruire liceal reprezintă 13,19% din total șomeri înregistrați, cei cu studii superioare 3,24 %, iar cei cu învățământ postliceal 1,09%

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel:      2737 persoane foarte greu ocupabile, 1748 greu ocupabile, 312 mediu ocupabile, iar 426 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea  într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Informaţii detaliate despre structura şomajului la nivelul judeţului Satu Mare sunt afişate pe pagina de internet a AJOFM  Satu Mare la adresa www.anofm.ro. unde se selectează județul Satu Mare.

Lasati un comentariu