Din nou despre problema restituirilor (I)

• publicat la: 10 November 2020
Din nou despre problema restituirilor (I)

E o pandemie şi în aspectele privind proprietatea, o neputinţă, trădare, complicitate şi neprofesionalism ale tuturor guvernelor care au fost în România după 1990

Prof. univ. dr. Ioan Sabău-Pop, cunoscut avocat târgu-mureşean şi fost judecător, s-a preocupat constant şi cu perseverenţă, începând cu anul 2012, de problematica restituirilor de proprietăţi din Transilvania, prezentând în cadrul Universităţii de la Izvoru Mureşului, în permanenţă, aspecte legate de acest subiect: încălcări flagrante de lege, abuzuri ale autorităţilor, protecţionism total pentru unele biserici maghiare etc. De asemenea, se implică activ, în calitate de avocat, de multe ori pro bono, în numeroase procese care au ca obiect restituiri ale unor suprafeţe mari de păduri sau ale unor clădiri, unul dintre cele mai cunoscute fiind cel al Castelului de la Arcuş.

Prof. univ. dr. Ioan Sabău-Pop susţine că o mare parte din restituirile efectuate din 1991 şi până acum au fost frauduloase, în special în cazul marilor proprietăţi retrocedate în Transilvania, motiv pentru care propune legiuitorului noi reglementări şi modificări legislative. Iar aceste modificări şi reglementări legislative vizează retrocedările de pe întreg teritoriul României, însă cu accent pe situaţia specifică a Transilvaniei.

Astfel, şi în cadrul Universităţii de la Izvoru Mureşului din acest an, care a avut loc online, în perioada 12-16 octombrie, prof. univ. dr. Ioan Sabău-Pop a prezentat lucrarea „Reglementări şi modificări legislative care se impun de urgenţă în materia restituirilor de proprietăţi în Transilvania şi care sunt de actualitate pentru a sta în preocuparea legiuitorului şi autorităţilor administrative ale statului”.

„Eu am să pornesc în periplul acesta teoretic, înainte de toate, dar cu importanţă practică, de la decizia-pilot din 2010 a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Care decizie-pilot a impus statului român ca într-un termen de timp foarte scurt, un an se spunea atunci, să se aducă reglementări clare şi, de asemenea, modalităţi de organizare administrativă şi judiciară ca această chestiune a restituirilor de proprietăţi preluate sau presupus preluate abuziv de către fostul regim de dinainte de 1990 să se clarifice, altminteri statul român ar intra într-o, spunem, jenă instituţională, în sensul că ar putea fi obligat să plătească sume imense de bani tuturor persoanelor care au depus cereri la CEDO. Erau peste 8.000 de cereri la acea dată, nerezolvate, ale diferiţilor cetăţeni, pentru că spunea CEDO, în decizia pilot, statul român, prin legislaţia confuză, neclară, fără predictibilitate, fără stabilire de termene pe care o are, este până la urmă în stare să dezorganizeze inclusiv CEDO, nu mai spun de dezorganizarea internă. Adică legislaţia era foarte stufoasă şi, din păcate, a rămas şi astăzi aşa. Şi atunci, datorită acestui element, a acestei dispoziţii care venea dintr-o direcţie europeană (…) noi aveam posibilitatea, sub această cupolă, să reglementăm situaţia foarte bine şi cu predictibilitate – şi, în acelaşi timp, justificându-ne că aşa ne-a spus CEDO. Nu am făcut acest lucru.

Guvernul Boc a cerut un termen de 6 luni, după aceea încă un termen de 6 luni, până s-a ajuns la Guvernarea PSD-ului, situaţie în care premier a devenit Victor Ponta. Şi ei au cerut în două rânduri amânarea. Până la urmă au promulgat o lege care manifesta dorinţa de a veni în clarificarea acestei situaţii legate de decizia-pilot a CEDO. Este vorba despre Legea 165 din 2013, lege la care mă aşteptam să reglementeze şi să facă instituţional foarte clar toate aspectele de reglementare. Nu s-a întâmplat aşa, fiindcă această lege a întărit puterea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) şi a instituţiilor centrale care au fost înfiinţate de către Guvernul Tăriceanu ca instituţii de furt şi de jaf a economiei naţionale şi a restituirilor. (…) Adică (n.n. – prin Legea 165 din 2013) s-a stabilit un fel de punctaj, pentru cei cărora nu li s-a clarificat încă restituirea. Un punctaj, aşa, ca un joc de păcănele, cum am mai spus eu la întâlnirile pe care le-am avut acolo”, şi-a început expunerea prof. univ. dr. Ioan Sabău-Pop.

Anterior Legii 165 din 2013, acesta susţine că a făcut două propuneri legislative. Una din 13 articole, iar a doua din 14 articole, care „privea reglementările din Transilvania şi, ca atare, o lege modificatoare să aibă o particularitate a acestei zone, ţinând seama că regimul publicităţii imobiliare a fost altfel în Transilvania înainte de 1990”. Adică era regimul de publicitate prin cărţile funciare, ceea ce nu era în sudul ţării. „Nu s-a întâmplat aceasta”, a spus avocatul târgu-mureşan, precizând că această propunere, ce a fost trimisă autorităţilor, nu era doar ideea sa, fiind un ansamblu de reguli „care aduceau câteva aspecte ce luminau şi clarificau situaţia respectivă”. Şi aici se referea la luarea în considerare a reformelor agrare din 1921 şi 1945.

Din 1991 şi până astăzi „nu sunt încă finalizate lucrările şi activităţile de legiferare” în ceea ce priveşte restituirile

„Şi atunci, ca un arc peste timp, ne-am întâlnit şi astăzi cu această legislaţie de restituire începută în 1991 – şi astăzi, 2020, nu sunt încă finalizate lucrările şi activităţile de legiferare. E o pandemie şi aici privind proprietatea, o neputinţă, trădare, complicitate şi neprofesionalism ale tuturor guvernelor care au fost în România după 1990.

Au venit o serie de modificări succesive, legislative, care fiecare avea o altă concepţie, ceea ce a făcut ca o modificare ulterioară să degradeze, să distrugă, să complice o reglementare precedentă. Pentru că erau concepţii legislative diferite. La ora actuală (…) este nevoie foarte urgentă de un cadru legislativ final”, a explicat vorbitorul.

Conform acestuia, unii o să întrebe de ce mai este necesară o lege care să reglementeze acest domeniu din moment ce există deja foarte multe acte normative. „Sunt în jur de 200 de reglementări, dacă luăm legile, dacă luăm ordonanţele de Guvern, dacă luăm hotărârile de Guvern, dacă luăm regulamentele aprobate prin HG-uri etc., legate de acest domeniu, care a devenit foarte, foarte răsfirat şi România este într-o situaţie foarte neclară. Şi proprietatea trebuie lămurită, pentru că primăvara punem porumb şi toamna trebuie să-l culegem. Şi dacă proprietatea nu-i clarificată şi nu-i rezolvată, avem această enormă dificultate într-o ţară în care pământul dat de Dumnezeu este fertil, este productiv, însă cei care o populăm avem problemele acestea de organizare şi în special de organizare politică. Cei care conduc România în aceşti 30 de ani sunt indivizi care s-au abătut de la îndatoririle pe care le au şi spun asta aşa, cu multă blândeţe”, a spus prof. univ. dr. Ioan Sabău-Pop.

Există preocupări de modificare a legislaţiei în domeniu, însă acestea „nu sunt bune, sunt necorespunzătoare, sunt antiromâneşti, antistatale şi, îmi pare rău, nu aduc nimic bun”

Acesta a explicat că şi în momentul de faţă se fac propuneri de reglementare a acestui domeniu, „pe care eu le privesc cu ostilitate”. Şi aici a amintit de „o propunere făcută în urmă cu aproximativ un an şi jumătate de UDMR, dar prin Biserica Ortodoxă Română”, prin care cultele din ţară ar fi beneficiat de o serie de restituiri. „Am spus acest lucru, nu că nu ar fi preocupări, însă preocupările nu sunt bune, sunt necorespunzătoare, sunt antiromâneşti, antistatale şi, îmi pare rău, nu aduc nimic bun”, a punctat avocatul.

Astfel „trebuie găsită o formulă, un ghem unitar de acţiune, care trebuie să fie guvernamental”. „Şi atunci, această nouă lege pe care noi o propunem (…) trebuie să fie decisivă şi să ducă la clarificarea situaţiei în câteva luni, maximum un an, cum s-a întâmplat în Polonia, în Cehoslovacia în 1991 (Cehia de astăzi), Bulgaria”. Şi aceasta deoarece „s-a ajuns la o situaţie absolut dezastruoasă şi scopul principial al legilor nu a fost atins, adică nu au primit proprietăţile cei care într-adevăr erau îndreptăţiţi. Şi pot să vă dau peste 1.000 de exemple din cazuistica pe care o cunosc”.

Prof. univ. dr. Ioan Sabău Pop a evidenţiat astfel că „trebuie un cadru general de reglementare la nivelul întregii ţări”, deoarece au existat propuneri făcute în legătură cu restituirile din Transilvania, însă reprezentanţii UDMR „au sărit în sus”, „spunând că vă legaţi de minoritatea maghiară, că vă legaţi de proprietăţile maghiare”.

„Iată, trebuie să facem o reglementare prin care să acoperim această sensibilitate, pentru că la urma-urmei trebuie să discutăm principial, deşi acolo este marea greşeală pe care eu o cunosc şi de care mă preocup, cea legată de Transilvania, dar sunt şi în afara Transilvaniei situaţii”, a susţinut avocatul, amintind de cazul Mănăstirii Agapia, întemeiată în secolul al XIV-lea şi care avea 59 de hectare de teren inclusiv în perioada comunistă, fără să se atingă nimeni de ea, însă după 1989 au apărut unii „şi au început să ia din proprietatea mănăstirii, să se facă acolo pensiuni şi altele”. „Revenind la Transilvania, aici trebuie să facem o nişă legislativă, în jur de 15-20 de articole în care să privim particularitatea acestei foste provincii istorice. Anume că proprietatea era reglementată de cărţile funciare, pe de o parte. În al doilea rând, că proprietatea a aparţinut marilor latifundiari prin rapt şi prin măsuri luate de-a lungul timpului sub oblăduirea cancelariei aulice de la Viena. De exemplu, când s-au înfiinţat cărţile funciare pe la jumătatea secolului XVIII, aici, în judeţul Mureş era familia Kemény proprietară în Castelul de la Brâncoveneşti şi acolo s-a hotărât cum să fie intabulaţi toţi munţii, deşi în perioada respectivă munţii aparţineau imperiului. Ei au indus în eroare imperiul, au inventariat şi şi-au intabulat toţi munţii şi toate localităţile din Valea Gurghiului şi Valea Mureşului, dar în special pe Valea Mureşului. Dau acest lucru ca exemplu. Acest lucru s-a întâmplat şi în Sălaj, şi în Munţii Apuseni şi în alte locuri. Făcând acest lucru, noi pornim deja la o formă de proprietate frauduloasă, pentru că dacă mergem şi restituim, illo tempore, înapoi până când doreşte cel care cere restituirea, atunci să mergem şi mai departe, să vedem cum au ajuns ei proprietari pe la jumătatea secolului XVIII, proprietari înscrişi în aşa-zisa înfiinţată carte funciară la acea dată. Iată că situaţia respectivă este neclară”, a afirmat vorbitorul.

Astfel, a continuat acesta, „avem două momente legislative foarte importante care trebuie să le reglementăm”.

„Primul: consecinţele generate de exproprierile marilor latifundii aparţinând optanţilor unguri şi efectele pe care trebuie să le aibă Reforma agrară din 1921. Apoi avem situaţia legată de după 1945, Reforma agrară din 1945 şi, desigur, Legea nr. 91 din 1945 (n.n. – prin care s-a înfiinţat Casa de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice), care aduce în aplicare măsurile ce trebuie luate împotriva inamicilor statului. Inamicii statului – îi numeşte aşa articolul 8 şi 15 din Convenţia de Armistiţiu din 12 septembrie 1944, care a fost impusă României (…) avea acest articol 8 care în mare parte ar fi avantajat statul român în legătură cu proprietăţile, cu măsurile ce trebuie luate faţă de persoanele caracterizate cu titlul generic de inamici. Intrau aici criminalii de război, cei care şi-au părăsit moşiile, cei care au intrat în armatele germane şi ungare şi s-au retras odată cu ele. Măsura a fost impusă dintr-un argument militar foarte important. Şi anume să nu fie folosite aceste averi ca efecte de război”, a evidenţiat avocatul.

În acest context, continuă acesta, la Arhivele Naţionale, la Arhivele Justiţiei Militare şi în alte locuri se regăsesc „persoanele care au fost urmărite şi care au făcut obiectul acestei legi”. „Nimeni nu face nimic”. Iar cercetători care se ocupă de această problemă întâmpină dificultăţi de la unele instituţii ale statului, dând exemplul Băncii Naţionale a României. „Este situaţia de la Banca Naţională, unde există o evidenţă foarte clară legată de plăţile făcute de statul român optanţilor unguri. La Banca Naţională e o reticenţă totală, nu se furnizează în această privinţă nici o informaţie, deşi s-au petrecut lucrurile în urmă cu 100 de ani”. (Va urma)

Consemnare de Şt. PĂTRÎNTAŞ

 

Lasati un comentariu