Poliția informează

• publicat la: 2 noiembrie 2020
Poliția informează

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie a.c., activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 300 de sancțiuni contravenționale.

Astfel, în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie a.c., pe lângă activitățile de control desfășurate în contextul stării de alertă, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, ocazie cu care aplicat peste 300 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ  81 000 de lei.

Totodată polițiștii rutieri au procedat la reținerea a 11 permise de conducere și au ridicat 5 certificate de înmatriculare.

De asemenea, sâmbătă, 31 octombrie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au depistat pe raza municipiului Satu Mare, un bărbat, de 35 de ani, care se afla la volanul unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație alcoolică de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus de polițiști la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit.

Acțiuni pentru Siguranța Școlară

 

Vineri, 30 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au organizat și desfășurat o acțiune privind transportul elevilor și prevenirea absenteismului școlar.

Astfel, s-a acționat în zona unităților de învățământ, atât în zona urbană cât și în cea rurală, fiind verificate legalitatea și modul de transport a elevilor, precum și prezența elevilor la cursuri, împreună cu reprezentanții Inspectoratului Școlar.

Iar în zona adiacentă unităților de învățământ au fost efectuate controale comune cu jandarmii și polițiștii locali pentru identificarea elevilor care lipsesc de la cursuri precum și respectarea normelor sanitare de către unitățile de alimentație publică.

În urma activităților desfășurate, au fost legitimate peste 540 de persoane, de asemenea, au fost verificați 83 de transportatori privați, 100 de autovehicule de transport școlar, 62 de autovehicule de transport public local/județean, fiind aplicate 181 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 36 800 de lei.

Lasati un comentariu