Elevii care propun ,,Un altfel de Crăciun”

• publicat la: 8 decembrie 2020
Elevii care propun ,,Un altfel de Crăciun”
Donează 10 lei și fă un om să zâmbească din nou! – este conceptul după care s-a ghidat un grup de elevi din cadrul Liceului Teoretic Carei, pentru a clădi o nouă inițiativă, care are ca scop readucerea zâmbetului pe chipurile celor necăjiți, a bucuriei emanată de sosirea sărbătorilor.
Proiectul ,,Un altfel de Crăciun” vizează tocmai oamenii cărora norocul nu le-a surâs în acceași măsură ca multora dintre noi, persoane care au nevoie de un strop fericire, pentru a-i convinge că viața nu e constituită doar din grija și nevoile zilei de mâine, ci și din mult prea umilele gesturi frumoase, gesturi care ne sunt tuturor la îndemână.
Noi, voluntarii SNAC din clasa a X-a A a Liceului Teoretic, împreună cu Asociația ,,Inimi deschise spre mânuțe întinse” , am ales să nu întoarcem spatele acestor suflete, ci să le ascultăm nevoile și să îi ajutăm. Pentru aceasta, avem nevoie de voi, oameni mărinimoși.
Această inițiativă are la bază strângerea de fonduri pentru achiziționarea de alimente și cele necesare familiilor în nevoie. Următorul pas constă în realizarea pachetelor și distribuirea lor, pași pe care-i putem face doar cu ajutorul tău… și al tău …și al tău…!
Zece lei – atât te costă să faci o persoană să zâmbească din nou! Este suma pe care o propunem spre donare, pentru ca noi să o transformăm în cele necesare ca ajutor!
Așadar, dacă vrei să ne ajuți, poți dona în contul Asociației ,,Inimi deschise spre mânuțe întinse.” Cont RO66BTRLRONCRT0457746901
Inițiativa noastră este sprijinită și aprobată de Direcțiunea Liceului Teoretic și îndrumată de profesori voluntari.
Vom posta, pe pagina ziarului liceului ”Forum LTC” și pe Voluntariat SNAC LTC momente din derularea acestei activități de voluntariat, care poate să ia ființă și să se dezvolte doar cu ajutorul vostru, al tuturor, se specifică în comunicatul elevilor clasei a X-a A.

Lasati un comentariu