PNL oferă 3 ministere unui ONG constituit pe criterii etnice. La Budapesta se discută rolul UDMR în viitorul Guvern

Asistăm în aceste zile la o bătălie înverșunată pentru putere în România. Politica din România e de departea cea mai plină de surprize. Nicio altă țară din această lume nu oferă pe tavă ministere întregi unui ONG înființat pe criterii etnice. Peste tot există miniștri care sunt cetățeni ai țării respective dar de altă naționalitate dar aceștia nu fac parte din asociații constituite pe criterii etnice și care aplică discriminarea în localitățile unde se află la conducere. Cireașa de pe tort o reprezintă cedarea de către PNL a ministerului Dezvoltării în favoarea ONG-ului pe criterii etnice UDMR, o lovitură dată suveranității țării.
Potrivit lui Bertalan Havasi, seful biroului de presă al premierului ungar, menționat de MTI, astăzi, președintele UDMR, parlamentarul Kelemen Hunor s-a aflat la Budapesta pentru a discuta cu Viktor Orban probleme de politică internă a României. Este același Kelemen Hunor care atunci când participă la Carei la manifestări pe domeniul public nu se adresează asistenței DELOC în limba română. Dar dă din coate ca să facă parte din Guvernul României. Pentru astfel de informații suntem supuși Cenzurii, presiunuilor de tot felul dar mai ales atacurilor informatice. Orice numai ca informația să ajungă la cât mai puțină lume.
Niciuna din metodele aplicate nu schimbă însă realitatea. În goana după putere, PNL a dat România pe mâna Ungariei. Cu acceptul celorlalte partide care nu iau poziție vehementă. Una peste alta, vom avea 2 vicepremieri și 18 ministere că tot se vorbea de debirocratizare.
NICIUNUL dintre cei care se luptă pentru putere nu are vreo realizare aparte pe plan profesional. Sunt toți asemeni consilierului primarului evazionist din Carei, președinte al UDMR Carei. Nerealizați pe plan profesional au dat de mirosul banului public și se luptă între ei pentru o halcă cât mai generoasă.
România ca țară, poporul român ca națiune, nu prezintă interes pentru niciunul dintre politicieni desemnați să formeze guvernul.
În urma alegerilor parlamentare din data de 6 decembrie, partidul care a obținut cel mai mare procent din partea votanților ajunge în opoziție iar ONG-ul UDMR care a intrat în Parlamentul României cu cel mai mic procent este chemat la guvernare și chiar obține 3 ministere.
În perioada cât Ministerul Culturii a fost condus de un reprezentant al ONG-ului UDMR, Kelemen Hunor, care deținea și funcția de vicepremier, banii culturii române au fost dirijați către comunitatea maghiară (aici)
Spre exemplu pentru monumentele aparținând minorității maghiare s-au alocat 7 milioane de lei în perioada respectivă. Pentru complexul Sarmisegetusa Regia, obiectiv de patrimoniu UNESCO de importanță mondială, au fost alocați 90 000 lei. Aici se termină lecția de toleranță, respect reciproc, civilizație și bună înțelegere pe care se tot chinuie să ne-o servească propagandiștii UDMR.
A fost chemat la guvernare și partidul care a votat împotriva Legii Trianonului și a votat în Parlamentul European rezoluția pentru Inițiativa „Minority SafePack” privind autonomia etnică. Ungaria vrea ca UE să poată impune autonomia pe criterii etnice statelor membre, deși așa ceva nu este prevazut în Tratatele Europene.