Deznaţionalizarea românilor din Ungaria (sec. XIX-XX)

.

Deznaţionalizarea unor întregi comunităţi de români din Ungaria, mai ales după dualismul ungar din 1867 şi după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 se vede şi din exemplul următoarelor localităţi:

La istoricul comunităţii româneşti din Uifalău (Csengerújfalu) din fostul comitat şi judeţ Satu Mare, mai trebuie adăugat faptul că documentele atestă că în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea satul era românesc, avea şcoală şi învăţător român.

Dintr-o conscripţie inedită a localităţii, aflătoare în arhivele clujene, desprindem un şir de capi de familie cu nume româneşti, pe care le redăm cu grafia originală: Marosan Lup, Giraszin Toma, Marosan Togyer, Lupuly Lázár, Kavasan Togyer (în alt loc Todor), Szuts Grigor, Avasan Lup, Kavásán Mihaly, Szabo Grigor, Paskuly János, Rogoz Todor, Vancsa Paskully ş.a.

Acelaşi document din 1774 menţionează în Uifalău (Csenger – Uifalu) un preot greco-catolic şi un învăţător greco-catolic (Graeci Ritus Ludi Magistrum). La recensământul din 2011 mai era în sat 0,5% români si 31,31% greco-catolici.

Satul Darvaş (Darvas), din comitatul Bihor, este atestat la 1786 drept sat curat românesc. (Vezi Johann Matthias Korabinsky, Geographisch-historisches und Produkten- Lexikon von Ungarn, Pressburg, 1786).

La 1880 mai erau în Darvaş doar 226 români (şi 860 unguri) şi 399 ortodocşi, peste zece ani – în 1890 – mai erau doar 84 de români (unguri erau 1072) şi 443 ortodocşi, iar în 1910 mai erau doar 10 români (şi 1291 de unguri) şi 500 locuitori ortodocşi.

Cum au fost deznaţionalizai românii din acest sat din 1786 până la 1910?

Desigur prin trecerea forţată la alte confesiuni, iar cei rămaşi la credinţa ortodoxă au fost privaţi de dreptul la limbă în şcoală şi biserică – instituţii pe care ei le aveau în secolul al XVIII-lea. Conform recensământului din 2011, satul Darvaș avea 583 de locuitori.

Din punct de vedere etnic, majoritatea locuitorilor (96,42%) erau maghiari şi exista o minoritate de români (3,05%).

Un exemplu similar ni-l oferă o altă localitate bihoreană de pe teritoriul actualei Ungarii, şi anume Şarand (Sáránd). La 1786, aceeaşi lucrare sus-menţionată a lui Korabinsky atestă Şarandul ca sat curat românesc, astfel fiind menţionat şi într-o altă lucrare apărută la Buda în 1796: Vályi András, Magyar országnak leírása [Descrierea Ungariei]. În 1880 recensământul oficial ungar mai înregistra în Şarand un singur român, tot unul la 1890 şi niciunul la 1910. Conform recensământului din 2011, satul Sáránd avea 2.315 locuitori.Din punct de vedere etnic, majoritatea locuitorilor (93,77%) erau maghiari, cu o minoritate de romi (5,01%).

Tot sat curat românesc era la 1786 şi Adoni (Nyir Adoni), din comitatul Szabolcs.

La 1880 erau aici 1158 români (şi 1494 unguri), ca în 1890 să se producă un fenomen… supranatural, deoarece recensământul înregistrează doar… 12 (?!) români (şi 3161 unguri), iar la 1910 nici un român nu mai locuia în satul românesc Adoni, din veacul al XVIII-lea şi prima jumătate a celui următor.

Dar să exemplificăm şi o deznaţionalizare a românilor petrecută după 1918.

Bedeul (Bedö), din comitatul, respectiv judeţul Bihor, era de asemenea sat românesc, menţionat astfel la 1796. Tot cu majoritate absolută românească este menţionat şi de recensămintele din 1880, 1890 şi 1910.

La 1880 erau aici 478 români şi 35 unguri, la 1890 560 români şi 28 unguri, iar la 1910 520 români şi 52 unguri. Conform recensământului din 2011, satul Bedeu avea 255 de locuitori. Din punct de vedere etnic, majoritatea locuitorilor (62,43%) erau maghiari, existând și minorități de români (32,32%) și romi (4,42%). Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor (54,9%) erau greco-catolici.

Din Bătania (Battonya), judeţul Cenad, a participat la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 o delegaţie de români la Alba Iulia, pentru a transmite dorinţa românilor de acolo de a se uni cu România. În anul 1881, în Bătania locuiau 1288 români, 5035 maghiari, 1857 sârbi, 456 slovaci, 67 germani și 492 alte etnii.Conform recensământului din 2011, orașul Bătania avea 6.252 de locuitori. Din punct de vedere etnic, majoritatea locuitorilor (82,22%) erau maghiari, existând și minorități de români (8,83%), sârbi (5,45%) și romi (2,45%). În localitate există 2 biserici catolice, una reformată, una evanghelică, o biserică ortodoxă română și o biserică ortodoxă sârbească.

Şi din satul Chitighaz (Ketegyhaza) a participat la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 o delegaţie de români la Alba Iulia, pentru a transmite dorinţa românilor de acolo de a se uni cu România. În anul 1881 locuiau în Chitighaz 2101 români, 903 maghiari, 68 germani, 38 slovaci și 214 de alte etnii.

Conform recensământului din 2011, satul Chitighaz avea 3.858 de locuitori. Din punct de vedere etnic, majoritatea locuitorilor (70,03%) erau maghiari, existând și minorități de români (23,19%), romi (4,57%) și germani (1,46%).

În anul 1881 locuiau în Pocei (Pocsaj) 1085 români, 1310 maghiari, 68 germani, 187 de alte etnii. Conform recensământului din 2011, satul Pocei avea majoritatea locuitorilor maghiari (77,53%), existând și minorități de români (3,96%), romi (18,18%) și germani (0,22%).

În anul 1881, în Leta Mare (Nagy Léta) locuiau 1678 români, 3369 maghiari, 68 germani, 50 ucraineni și 221 de alte etnii. Aici a slujit Nicolae Vulcan (1805-1884), tatăl lui Iosif Vulcan (vezi foto), în calitate de preot greco-catolic, timp de 35 de ani, începând din 1844, în biserica greco-catolică din Leta Mare.

La aceeaşi biserică românească a slujit în 1889-1890 şi Romulus Marchiș (1865-1925), ulterior protopop de Carei. La recensământul din 2011, în oraşul Leta Mare nu mai figurează niciun locuitor român.

Sunt exemple ale tragediei prin care au trecut românii din Ungaria din perioada dualismului austro-ungar până astăzi.

.

Vasile  Lechințan

.

Redacția Buletin de Carei îi urează astăzi LA MULȚI ANI românului patriot Vasile Lechințan!