Serbia încalcă Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene în cazul celor aproape 300.000 de români din Valea Timocului

• publicat la: 26 ianuarie 2021
Serbia încalcă Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene în cazul celor aproape 300.000 de români din Valea Timocului
Dr. Predrag Balašević, președintele Partidului Neamului Românesc, un profesionist și un om dedicat valorilor europene, mi-a comunicat un protest disperat al românilor din Valea Timocului, supuși unui proces violent de deznaționalizare de către statul sârb.
În timp ce poartă negocieri cu Uniunea Europeană pentru integrare, Serbia le încalcă românilor din Valea Timocului cele mai elementare drepturi din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
Cei aproape 300.000 de români din Valea Timocului nu au acces la educație, presă, cultură sau serviciu religios în limba maternă (slujbele religioase se oficiază în limba română cu mare dificultate și numai în câteva lăcașe de cult).
Această situație inacceptabilă, incompatibilă cu valorile europene, este tolerată, și chiar încurajată, de autoritățile de la București. Din prostie crasă, din slugărnicie sau din ticăloșie (sau din toate la un loc) toți cei care au ocupat scaunul de ministru al Afacerilor Externe de la București au refuzat să acționeze în interesul românilor din Valea Timocului.
Această situație nu mai poate continua așa!
Prin comparație, sârbii din România beneficiază de un cadru legal, economic și social, care le permite să-și păstreze și să-și afirme identitatea.
În calitate de deputat al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) în Parlamentul României, dar și din poziția de cunoscător al situației românilor din Valea Timocului, îi solicit public domnului ministru Bogdan Aurescu să nu mai asiste impasibil la drama românilor din Valea Timocului și să acționeze în interesul românilor de acolo.
Îi solicit public domnului ministru Aurescu să dovedească că nu este doar un obiect de decor la conducerea unui minister. România trebuie să solicite Serbiei oprirea imediată a procesului de asimilare etnică a românilor din Valea Timocului.
România trebuie să condiționeze parcursul european al Serbiei de respectarea drepturilor omului în cazul românilor din Valea Timocului, în caz contrar România se face vinovată de complicitate la dispariția unei comunități istorice de români.
.
Dan Tanasă
deputat AUR

Lasati un comentariu