Uite Centrul de Vaccinare, nu e Centrul de Vaccinare! Locația de la Carei

• publicat la: 19 January 2021
Uite Centrul de Vaccinare, nu e Centrul de Vaccinare! Locația de la Carei

Nu este operațional la Carei  Centru de Vaccinare amenajat de Primăria Carei la sala de sport unde era  o aventură ca să ajungi la intrare.

Primăria Carei anunța pe data de 15 ianuarie că a fost amenajat un centru de vaccinare la sala de sport de la Liceul Tehnologic Iuliu Maniu, centru care va deservi atât municipiul cât  și localitățile învecinate și pentru care a investit 20 de  mii de lei.

Buletin de Carei a postat pe data de 16 ianuarie 2021 un clip care arăta traseul de străbătut până la intrarea în acel centru de către cei care doresc vaccinarea.

Corul consacrat al fanilor blogului mincinos al consilierului primarului Kovacs nu au reușit să citească mai departe de titlul articolului postat de Buletin de Carei dar au deversat șuvoaie de mojicii la adresa noastră.

https://www.buletindecarei.ro/2021/01/amenajari-de-20-de-mii-de-lei-la-carei-pentru-centrul-de-vaccinare.html

Iată că la câteva zile depărtare, centrul de vaccinare a fost deschis DOAR la Spitalul Municipal Carei și nu la sala de sport  la a cărei intrare e o aventură să ajungi.

Potrivit celor declarate de Varna Levente, directorul Direcției de sănătate-învățământ din Primăria Carei, s-a amenajat centrul de vaccinare de la sala de sport a liceului Iuliu Maniu la inițiativa DSP.  Se pare că după ce au văzut cei de la DSP calea de acces către centrul de vaccinare au optat pentru Ambulatoriul de la Spitalul Municipal Carei. Varna  Levente a declarat că personalul medical de la cabinetele din rețeau  școlară este detașat la DSP și funcționează la centrul de vaccinare de la spital, că nu există suficiente doze de vaccin  la ora actuală deci locația de la sala de sport nu poate fi operațională.

 

Coordonatorul Centrului de Vaccinare de la Spitalul Municipal Carei este dr.Iuliana Dragoș. Beneficiarii vaccinului din faza a doua sunt  persoanele trecute de 65 de ani, cele de orice vârstă dar cu boli cronice confirmate de medicul de familie precum și personal din instituțiile cheie. Personalul medical de la centrul de vaccinare de la Spitalul Carei a fost suplimentat cu medicii și asistentele de la cabinetele școlare careiene.

Buletin de Carei

comentarii

de Jetvisky la 19 January 2021 - 18:08

A mutat virusul ce bine,oricum are mutație.Performanta pt orășel pe nivel extramodern austriac.!!!

Lasati un comentariu