ECOSALVATORII, un proiect aflat la prima ediție

• publicat la: 3 martie 2021
ECOSALVATORII, un proiect aflat la prima ediție
.
Dincolo de statutul de erou pe care îl oferim acelora ce Salvează  Planeta și se aliază proiectului EcoSalvatorii, tema acestei campanii vine să ne reamintească tuturor că faptele mărețe  se construiesc cu  pași mici, în acest caz fiind vorba de responsabilizare socială care  printr-un simplu gest poate aduce beneficii mediului înconjurător.
Fie  că aruncăm deșeurile la locul lor, sau că sunt colectate selectiv, fie că nu facem risipă de energie sau de apă ori vrem să cumpărăm de la producătorii locali pentru a nu genera transport, respectiv emisii de gaze sau că folosim mijloacele de transport în comun, circulăm pe jos sau cu bicicleta – sunt doar câteva dintre posibilitățile cu care putem contribui semnificativ la Salvarea Planetei.
11 instituții de învățământ (școli gimnaziale și grădinițe) din județul Satu Mare s-au înscris în acest proiect iar peste 800 de copii, alături de coordonatorii lor sunt primii EcoSalvatori.
Aceștia au făcut echipă  cu 10 Lideri, persoane cunoscute și apreciate de comunitatea locală iar  grupurile lor sunt:
•    Lider EcoSalvator Mircea Deac (artist) – Grupul EcoReutilizare;
•    Lider EcoSalvator Ana Maria Dachmann (Teatrul de păpuși Spiriduș) –
Grupul EcoNomisire;
•    Lider EcoSalvator Felicia Hrihorișan (sociolog) – Grupul EcoTransport;
•    Lider EcoSalvator Dragoș Călin (actor) – Grupul EcoReciclare;
•    Lider EcoSalvator Andreea Mureșan (actriță) – Grupul EcoRespect;
•    Lider EcoSalvator Dacian Codreanu (DJ) – Grupul EcoLocal;
•    Lider EcoSalvator Adriana Calai (cadru didactic) – Grupul EcoPlantare;
•    Lider EcoSalvator Anca Potra (cadru didactic) – Grupul EcoLogizare;
•    Lider EcoSalvator Maria Boieru (fost jurnalist) – Grupul EcoColectare;
•    Lider EcoSalvator Adrian Pașca (artist) – Grupul EcoResurse.
.
Pentru a ajunge cât mai aproape de ei, am creat un grup suport de interacțiune #EcoSalvatorii pe pagina de Facebook a Asociației Acces La Viitor, unde vom putea dezbate pe larg aceste subiecte. Liderii vor venii cu exemple de bune practici și recomandări iar copii cu păreri și desene de la activitățile pe aceste subiecte la clasă împreună cu
coordonatorii lor, educatoare, învățătoare sau profesori.
Această platformă urmăreşte formarea unui comportament ecoprotectiv prin puterea exemplului și este o componentă de informare și educație ecologică la care de altfel sperăm să adere cât mai mulți sătmăreni. Însă pentru a motiva în mod direct cât mai multe persoane să devină gardieni ai mediului încorjurător, în mod voluntar, vrem să celebrăm Ziua Pământului și cea a Mediului alături de ei.
Prin activitățile propuse la aceste acțiuni dorim să creștem nivelul de conştientizare a opiniei publice faţă de tematica asociată şi să fidelizăm publicul tânăr și adult la un  loc. Astfel că dacă pe fondul evoluției pandemice COVID-19 situația ne va permite, dorim să organizăm de Ziua Pământului (22.04.2021) o activitate cu EcoSalvatorii în oraș de decoare a unor arbori și să organizăm un Marș al EcoPălăriilor.
La final de proiect, de Ziua Mediului (05.06.2021) am ales o activitate de ecologizare & despodobire a arborilor și un EcoTârg cu vânzare a unor creații realizate de copii
din produse reciclabile. Din banii adunați  se vor achiziționa biciclete pentru copii din medii defavorizate sau instituționalizați.
Dincolo de satisfacția morală că, printr-un minim efort, acești EcoSalvatori au contribuit la Salvarea Planetei, vrem să îi atragem și spre aceste activităţi ecologice ce urmăresc formarea unui comportament ecoprotectiv și care pot folosi în definitivarea personalităţii şi conştiinţei viitorilor cetăţeni.
Vă solicităm și dumneavoastră să vă alăturați acestei inițiative și să ne promovați cauza, fiind alături de noi sunteți tot un erou EcoSalvator!
Mulțumim sponsorului GALANT LEASING care a fost primul ce a crezut în puterea EcoSalvatorilor și a dat curs invitației de a ne susține financiar.
Vă mulțumim și vă dorim o primăvară frumoasă!
Otilia Matioc
0742 607 994
Acces La Viitor

Lasati un comentariu