Legenda Mărţişorului

• publicat la: 1 March 2021
Legenda Mărţişorului

Mărțișorul nu se găsește în lume decât în Spatiul Arcului Carpatic si în zonele pericarpatice, la români si la unele populatii, românesti sau foste românești. Obiceiul urcă în timp până în neolitic si este strâns legat de traditia sacră, originară, a românilor. Intelesul său esential este acela de sărbătoare de început de an.

Legenda Mărţişorului

“Odată soarele a coborât într-un sat, la horă, luând chipul unui fecior. Un zmeu (în unele zone este un dragon sau un balaur) l-a pândit si l-a răpit dintre oameni, închizându-l într-o temnită. Lumea era tristă, dispăruse buna dispozitie, păsările nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndrăznea să-l infrunte pe zmeu. Dar într-o zi, un tânăr voinic s-a hotărât să plece să salveze soarele. Multi dintre pământeni l-au condus si i-au dat din puterile lor ca să-l ajute să-l biruie pe zmeu si să elibereze soarele.

Drumul lui a durat 3 anotimpuri: vara, toamna si iarna. A găsit castelul zmeului si au început lupta. S-au luptat zile intregi până când zmeul a fost doborât. Slăbit de puteri si rănit, tânărul elibera Soarele. Acesta se ridica pe cer inveselind si bucurând lumea. A reinviat natura, oamenii s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns să vadă primăvara.

Sângele cald din răni i s-a scurs în zăpadă. Pe când aceasta se topea, răsareau flori albe, ghioceii, vestitorii primăverii. Până si ultima picatura de sange se scurse in zapada imaculata. Muri. De atunci tinerii impletesc doi ciucurasi: unul alb si unul rosu. Ei le ofera fetelor pe care le iubesc sau celor apropiati. Rosul înseamnă dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului. Albul simbolizează sanatatea si puritatea ghiocelului, prima floare a primaverii.”

.
Legenda mărţişorului este legată însă, uneori si de legenda babei Dochia (una din variante):
O femeie bătrână, Dochia, avea o noră pe care o ura (legenda spune că era sotia fiului cel mai mic, Dragobete, care se căsătorise cu această fată împotriva dorintei ei). Intr-o zi de iarna geroasa, Dochia i-a dat o haină foarte murdara cerându-i să o spele la râu până devine albă ca zăpada. Pe măsura ce o spăla, haina devenea tot mai neagră. Inghetata de frig si cuprinsă de disperare, fata plângea când a apărut Mărțișor, un bărbat tânăr care i-a oferit o floare magică si a sfătuit-o să se întoarcă acasă. Când a ajuns fata acasă, haina era albă ca si neaua.

Bătrânei Dochia nu i-a venit să isi creadă ochilor. Vazand floarea rosie, prinsa in parul fetei, Dochia a crezut ca primavara a revenit si a plecat cu turma de oi pe munte. Urcând muntele, vremea s-a facut tot mai frumoasa, asa ca Dochia a renuntat, pe rand, unul cate unul, la cele douasprezece cojoace pe care le purta. Cand a ajuns in varf, nu mai avea nici un cojoc iar vremea s-a transformat in vifor si atunci s-a aratat Martisor care i-a spus: „Vezi cat de rau este sa stai in frig si umezeala” a grait el, „tu, cea care ti-ai obligat fiica sa spele haine in raul inghetat.”

Apoi a dispărut. Pe cât de frumos fusese la începutul zilei, pe atât de urât se făcuse acum. Ningea si totul începuse să înghete. Dochia a înghetat împreună cu oile sale, transformandu-se, conform legendei, in stana de piatra. Rocile se pot observa si astazi pe muntele Ceahlau si sunt o marturie vie a acestui mit romanesc.
Se spune, din acest punct de vedere, că rosul si albul simbolizează lupta între bine si rau, între iarnă si primăvară.

Să aveți parte de  o primăvară minunată!

Lasati un comentariu