Aniversare. Buletin de Carei la 16 ani de existență

• publicat la: 18 aprilie 2021
Aniversare. Buletin de Carei la 16 ani de existență

Buletin de Carei marchează astăzi 16  ani de la apariția primului număr. Timp de 16 ani am fost mereu prezenți în viața cetății, alături și pentru comunitate. Știm că adevărul deranjează dar ca  orice publicație  independentă, din respect pentru cititori, oferim doar  informații reale.

Apariția Buletin de Carei a fost o provocare din toate punctele de vedere. Nefiind dependent de banul public sau al vreunui partid, beneficiind deci de independență financiară, a prezentat în cei 16 ani situații din toate domeniile, cu bune și rele, reportaje și documentare, articole de atitudine centrate pe problemele cu care se confruntă  careienii dar mai ales din sfera administrației locale care gestionează banul public de multe ori în folosul unui grup de interese.

Ne asumăm consecințele  pentru toate informațiile oferite chiar dacă  avem parte  și de amenințări extreme cum a fost cea din cursul anului trecut, amenințare considerată de procurorii careieni ca fiind ,,naturală,,.

Acum 16 ani, într-o frumoasă zi de 18 aprilie  a anului 2005, apărea de sub tipar primul număr al săptămânalului Buletin de Carei. Lansarea a avut loc în prezența Prefectului Județului Satu Mare, Radu Bud, a primarului Beko Tamas, a oamenilor de cultură,  directori de instituții de stat și private, a numeroși careieni.

În interviul acordat la acea vreme de prefectul Radu Bud, acesta afirma că orașul nostru este unul de viitor care are aproape de toate…,,iar acum, pot să spun că le are pe toate prin acest  săptămânal,,.

Nu a fost și nu este ușor dar am depășit toate obstacolele. La început am colaborat cu tipografiile din județ pentru ca mai apoi să fim nevoiți să  tipărim Buletin de Carei la Cluj-Napoca. Mulțumiri și considerație pentru echipa transportatorilor care a făcut posibilă la acea vreme apariția săptămânalului Buletin de Carei în urbea noastră. O persoană ridica ziarele  de la tipografia clujeană, le ducea la microbusul de noapte și apoi cineva le prelua la Carei pentru ca a doua zi să poată fi distribuite.

Am fost o prezență constantă la toate edițiile  ,,Zilele orașului Carei,, chiar și atunci când ni s-a refuzat calitatea de sponsor oficial sau când s-a întârziat tipărirea numărului special dedicat sărbătorii orașului. Din respect pentru careieni am  continuat.

Ancorat în realitatea prezentă, Buletin de Carei nu a omis nici prezentarea trecutului. Personalități locale ,,uitate,,  au fost și vor fi în continuare prezentate cititorilor.

Urările primarului Beko de la lansarea Buletin de Carei  au fost de bun augur și iată că am ajuns să trecem de  ,,vârsta buletinului,,. Am contribuit și contribuim în continuare la buna informare a cetățenilor chiar dacă deranjăm prin aceasta actuala administrație locală. Ne asumăm fiecare informație. Am avut de dat socoteală la Judecătorie pentru că am scris despre faptul că placa de sub bustul lui Avram Iancu a fost vandalizată. Până acolo s-a mers în încercările de a ne suprima apariția și de a fi discreditați. Din toate încercările la care am fost supuși am ieșit mai întăriți, mai conștienți că trebuie să continuăm prezentarea adevărului chiar cu riscul de a deranja și a ne atrage mânia grupului de interese ce ignoră interesul careianului de rând. Am  câștigat chiar și procesul intentat de către avocata Eva Mărginean, consilier local la acea dată, care  nu a reușit să aducă în instanță nicio probă în favoarea acuzațiilor la adresa noastră.

https://www.buletindecarei.ro/2020/03/avocat-eva-marginean-din-baroul-satu-mare-pierde-in-fata-inginerului-mecanic-daniela-ciuta.html

Din anul 2010, odată cu dispariția chioșcurilor de ziare din municipiul Carei, am renunțat la ediția tipărită și suntem prezenți doar în mediul online. Informațiile ajung mult mai repede la cititori și există posibilitatea dialogului. Articolele apărute în Buletin de Carei au fost apreciate și preluate de alte publicații sau importante site-uri de ştiri din România.

Buletin de Carei este îndrăgit până și de detractorii noștri care au făcut o clonă numită Buletinul de Carei, disperați că informațiile care se doreau ascunse ajung la prea mulți cititori. Dacă au văzut că amenințările la adresa noastră nu au avut efectul scontat, grupul de asalt a făcut ce știe el mai bine, adică să fure. Folosirea culorilor roșu-alb-verde deasupra Mobnumentului Ostașului Român îi dă de gol însă.

Alese mulțumiri colaboratorilor, celor care  ne urmăriți, celor care ne apreciați dar nu numai. Fără critici nu există progres. Așa că vă mulțumim și pentru laude  și pentru critici.

Viața merge înainte, cu bune și cu mai puțin bune. Continuăm.  Ne cerem scuze că nu împărțim mereu zâmbete,  că punem întrebări incomode și prezentăm situații  neverosimile pentru o societate democratică care se respectă dar am fost și vom fi mereu în slujba cetățeanului mai ales al celui  nedreptățit cum este și cazul Laurei Ruja sau al lui Peter Nemethi, aceștia nefiind cazuri singulare.

Vom rămâne în continuare  atenți și implicați în viața cetății. Nu iubim discriminarea, minciuna, falsul și abuzul.

Suntem mândri de orașul nostru care este unic în țară prin faptul că organizează de 49 de ani neîntrerupt competiția sportivă ,,Cupa 25 Octombrie,, la atletism chiar dacă autoritățile locale și județene ascund acest fapt. Federația Națională de Atletism a acordat o distincție în cadrul oficial organizatorilor acestei competiții de la Carei dar la Gala sportului careian s-a păstrat o rușinoasă tăcere asupra acestei performanțe. La fel cum se păstrează o RUȘINOASĂ tăcere asupra evenimentelor istorice  locale românești.

Conducerea orașului, din care nu face parte NICIUN român, nu are noțiuni de respect reciproc, de bună conviețuire și egalitate în drepturi și nici de respectare a istoriei locale din care fac parte  și românii.

La ceas aniversar, vă dorim tuturor multă sănătate, prosperitate și înțelepciunea de a accepta că într-o lume plină de provocări și incertitudini presa independentă este un rău necesar.

Daniela  Ciută,

unic acționar al Buletin de Carei

 

Lasati un comentariu