Fabrică de componente în domeniul construcției de avioane la Medieșu-Aurit

• publicat la: 14 aprilie 2021
Fabrică de componente în domeniul construcției de avioane la Medieșu-Aurit
.
Universal Alloy Corporation Europe SRL, membră a Grupului Montana Aerospace AG alături de Alu Menziken SRL, dezvoltă un proiect de investiție într-o facilitate de extrudare a aluminiului pentru fabricarea de componente în domeniul construcției de avioane, în imediata vecinătate a actualei fabrici din Medieșu-Aurit a grupului.
Prefectul Altfatter Tamás a mediat astăzi o întâlnire a conducerii companiei cu reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului Satu Mare, pentru a se agrea un calendar de reglementare a obiectivului în acord cu strategia de investiție și cu respectarea tuturor prevederilor legale în domeniul protecției mediului.
Proiectul reprezintă o investiție de peste 30 milioane de euro, care alături de fabrica de turnare a aluminiului aflată deja în funcțiune, aduce județului Satu Mare 120 de noi locuri de muncă, investiție susținută de Guvernul României printr-o schemă de ajutor de stat.
La întâlnire au participat subprefectul Radu Bud și vicepresedintele Consiliului Județean Satu Mare, Ioan Rus iar din partea grupului Montana Aerospace AG Daniel Vărzaru, reprezentant legal și Alexandru Diboș, public affairs&CSR manager, alături de reprezentanții companiei de consultanță.
.

Lasati un comentariu