Invitații prefectului din Satu Mare la 102 ani de la eliberarea orașului

• publicat la: 20 April 2021
Invitații prefectului din Satu Mare la 102 ani de la eliberarea orașului
.
Ieri, 19.04.2021, în ziua aniversară a eliberării orașului Satu Mare în 1919 de către Armata Română, în Sala Mică a Palatului Administrativ, la invitația prefectului Altfatter Tamás, conducerea județului a avut o întâlnire de informare reciprocă cu ambasadorul însoțit de soția Gladys Meier-Klodt și de organizatorii programului în județul Satu Mare, Josef Hölzli, președinte și Ioan Leitner, director executiv Forumul Regional Transilvania de Nord.
Excelența sa Cord Meier-Klodt, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Federale Germania la București efectuează în aceste zile o vizită în județul Satu Mare, la invitația Forumului Democrat al Germanilor din Transilvania de Nord.
Alături de prefect, la întâlnirea bilaterală au participat subprefecții Lavinia Kiss și Radu Bud, președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, primarul municipiului Satu Mare,

Kereskényi Gábor și directorul Cancelariei Prefectului, Kovács Robert, fiul primarului din Carei.
În deschidere, după salutul oficial și prezentarea delegației române, prefectul a reiterat excelentele relații diplomatice, economice și culturale ale județului Satu Mare cu Republica Federală Germania, transpuse prin schimburi comerciale importante – Germania este principalul partener comercial al județului Satu Mare, prin schimburi culturale, evenimente educative și sociale comune. Companiile cu capital german, Asociația Economică Germano-Română pentru Regiunea de Nord-Vest, Asociația Camera Meșteșugarilor sunt piloni ai dezvoltării județului Satu Mare, comunitatea noastră le datorează în mare măsură locuri de muncă stabile, în domenii din ce în ce mai tehnologizate și cu venituri din ce în ce mai bune.
În același timp ambasadorul, a apreciat colaborarea cu autoritățile administrației sătmărene, pe care o descrie ca fiind prietenoasă, constructivă și fiabilă, parteneriat care de-alungul timpului a dus la creșterea atractivității județului Satu Mare, la creșterea încrederii investitorilor în mediul de afaceri sătmărean și la noi legături, comerciale, culturale și sociale.
Președintele Consiliului Județean și primarul municipiului Satu Mare au descris principalele proiecte de investiții aflate în derulare, proiectele educative pentru dezvoltarea învățământului în limba germană, a celui tehnic și profesional dual, a învățământului superior tehnic la Satu Mare și a păstrării identității culturale a etnicilor germani în județul nostru.
Prefectul a mulțumit diplomatului german aflat la sfârșitul mandatului său în România pentru interesul deosebit arătat de-alungul ultimilor ani județului Satu Mare și asteaptă în continuare sprijin prin a informa posibilii investitori despre pașii importanți făcuți de comunitatea sătmăreană în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii, creșterea conectivității interne și europene și a atractivității județului din punct de vedere al calificării și competitivității forței de muncă.
.
Nimeni din cei prezenți nu au mers să depună o jerbă de flori la Monumentul Eroului Necunoscut datorită căruia avem astăzi o țară, România. Cei aflați la conducerea județului și a municipiului Satu Mare sunt demnitari cu toate avantajele ce decurg din aceste funcții în țara  pe care nu o cinstesc. Dacă Armata Română nu elibera orașele de pe granița de Nord-Vest în 19 aprilie 1919 unde ar mai fi fost demnitari cei care ignoră momentele istorice  importante?
.
Buletin de Carei

comentarii

Raspunsuri

Lasati un comentariu