Elevii se reîntorc în clase

• publicat la: 4 mai 2021
Elevii se reîntorc în clase

Tot au fost bune la ceva și protestele și luările constante de atitudine. Miracolul scăderii ratei de incidență a îmbolnăvirilor a ajuns și pe masa mai marilor care decid cine  și când merge la cursuri și are parte de  învățământ normal. În municipiul Carei rata incidenței la îmbolnăviri a ajuns de 0,5%.

Prefectul Altfatter Tamas a convocat ședința săptămânală de lucru cu șefii structurilor Ministerului Afacerilor Interne și a Direcției de Sănătate Publică.

În cadrul întâlnirii de azi a fost analizată incidența infectărilor cu coronavirus la data de 04.05.2021 la nivelul tuturor unităților administrative-teritoriale din județul Satu Mare, în vederea stabilirii scenariilor de funcționare ale unităților de învățământ.

Astfel, în baza prevederilor Ordinului nr. 3.755/560/2021 privind modificarea și completarea Ordinului ministrului educației și al ministrului sănătății nr. 3.235/93/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, începând de mâine 05.05.2021, odată cu reînceperea școlii,  în municipiul Satu Mare, în toate orașele și în majoritatea comunelor din județul nostru, toți elevii vor desfășura cursuri la clasă, conform scenariului 1.

În comunele Pir, Santău, Acâș, Craidorolț, Viile Satu Mare, Pomi, Lazuri, Săuca, Ciumești, Cămin, Bârsău, Andrid, Berveni, Petrești și Vetiș, cursurile se vor desfășura conform scenariului 2.

Scenariu 1 se aplică unităților de învățământ în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori și presupune participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

Scenariul 2 se aplică unităților de învățământ în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mare de 1/1.000 și dacă la nivelul localității nu este declarată starea de carantină și presupune:

–      participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ, a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, a XIII-a și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, precum și a elevilor din învățământul special, indiferent de clasă, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară;

–      participarea zilnică, în sistem on-line, a elevilor din celelalte clase/ani de studiu.

 

Prefectul apreciază că datorită vaccinării și aplicării corecte a măsurilor specifice rata de infectare este pe un trend descendent și solicită profesorilor, personalului didactic auxiliar și celui nedidactic dar și  tuturor elevilor și părinților să manifeste în continuare  responsabilitate în aplicarea măsurilor de protecție individuală pentru a păstra rezultatul  obținut și a ne apropia de normalitate în toate domeniile.

Lasati un comentariu