Procesul românilor din Moftin. Lupta pentru păstrarea identității
Lupta de secole a românilor din acest colț de țară românească a presupus multe sacrificii, de multe ori jertfa supremă. Dar românii nu au abandonat niciodată. În fruntea lor au fost mereu preoții și dascălii. Familia Marchiș de la Carei este unul din cele mai elocvente exemple. Preotul Gheorghe Marchiș a fost sancționat doar pentru că a compus o poezie ca semn de mare bucurie pentru Unirea Principatelor. Fiul său, preotul vicar Romulus Marchiș, a făcut chiar detenție după revenirea de la Adunarea pentru Marea Unire din 1 Decembrie 1918 unde a fost cooptat în Sfatul Țării. A fost eliberat abia la 27 aprilie 1919, atunci când în Carei s-a reușit instaurarea administrației românești. Nu am uitat de pr.Vasile Lucaciu, de Simion Bărnuțiu sau Ioan Buteanu. Nici preotul Gheorghe Mureșan, primul președinte al ASTRA Carei , nu a fost scutit de necazuri, fiind închis pentru vina de a fi continuat să slujească la altar în parohia Moftin în limba română.
.
Despre procesul moftinenilor, care a avut loc la tribunalul din Satu Mare, am mai amintit în treacăt și prin alte postari dar am considerat că ar fi util să fac o postare dedicată doar acestui subiect.
Mai jos am preluat fragmente interesante din mai multe ziare românești apărute în 1914.
Acuzații:
„În 10 Aprilie 1913 înainte de amiazi vicarul laczkovich, însoțit de primpretorele Madarassy a cercetat pe preotul George Murăşan în biserica din Moftinul mic. Câţiva oameni, cu numele: loan Ceghisen, lacob Moldovan, Petru Tarța, Andrei Botiş, George Varju şi Vasile Şuta, la îndemnul intenţional al preotului Murăşan, în fruntea unui mare grup de credincioşi, între înjurături şi provocări cătră vicar de a se depărta, au atacat pe vicar, I-au depărtat de lângă Murăşan şi l-au scos în strada. In această învălmăşeală Petru Tarţa şi Andrei Botiş i-au aplicat câţiva pumni în spate.
V. Şuta înhăţase de haine pe primpretorele, iar mulţimea întărâtată a împedecat pe jandarmi de a putea păstra ordinea. Când cei atacaţi au părăsit curtea bisericii, ei au fost huiduiţi şi luaţi la fugă cu bolovani.
Aceleaşi scene s’au petrecut în aceeaşi zi după amiazi. laczkovich însoţit de Madarassy a venit din nou în sat, de astă dată ca să viziteze şcoala.
Dar n’au isbutit, căci o ceată din cei acuzaţi, au trimis acasă băieţii de şcoală şi au încuiat uşa şcolii, iar mulţimea a înconjurat pe cei doi matadori strigând: »nu ne trebue popă ungur», »nu-l lăsaţi să între în şcoală», »bateţi jandarmii că n’au voie să puşte». etc. Toate aceste s’au făcut iarăş la îndemnul intenţionat al preotului Murăşan. laczkovich şi soţii au părăsit rapid comuna.”
Interogatorul.
„Cel dintâiu e ascultat preotul G. Murăşanu, pe care procuratura îl consideră de principalul instigator al tulburărilor.
Părintele Murăşan cere să poată vorbi româneşte, pe motivul, că credincioşii lui înţeleg mai bine această limbă. Cererea se admite şi se institue un tălmaciu. La cererea apărătorilor sunt interogaţi tot româneşte şi ceilalţi acuzaţi.
Preotul Murăşan face istoricul vizitei lui laczkovich în biserica şi şcoala din Moftin. Declară, că a primit avizul dela laczkovich într’o sărbătoare, că va face inspecţia în cutare zi.
Preş. Şi ce-ai făcut cu avizul?
Murăşan, Am comunicat ştirea parohienilor mei, dar ei au protestat şi au declarat, că nu-l consideră de superiorul lor bisericesc şi nu-l vor primi.
Preotul a încercat să-i mulcomească,
spunându-le, că vicarul nu e persoană prea înaltă, că va veni rar şi de altcum că s’a făcut apel pentru desfacerea parohiilor române de episcopia Hajdudorogului. I-a făcut în fine atenţi pe parohieni, că administraţia, care a prins de veste de nemulţumirea Românilor va aplica măsuri mai severe.
În continuare părintele Murăşan depune că se afla tocmai în biserică, când între orele 9-10 a intrat acolo un preot necunoscut. Dânsul era în altar, vicarul a venit şi el acolo. După terminarea slujbei laczkovich s’a recomandat. Preotul Murăşan i-a zis, că în alte împrejurări l-ar fi primit cu mult mai afabil. Vicarul eşind din altar în biserică, oamenii l-au înconjurat spunându-i să părăsească biserica. L-au scos apoi afară, dar cum l-au împins şi ce au făcut, el n’a putut vedea fiind în altar.
Prez. N’ai auzit proferându-se vorbe grele, înjurături la adresa vicariului?
Murăşan. N’am auzit, dar am auzit trăgându-se clopotele, nu de alarmă, ci ca de obiceiu. Cine le-a tras, nu ştiu. Mi se reproşează, că aş fi făcut semn poporului, cu mâna, încurajându-l la atac. După ce se golise biserica şi şi-au făcut întrarea în biserică o ceată de tineri, feciori şi fete—le-am făcut acestora semne, să se depărteze.
Eşind din biserică, vicarul şi prim-pretorele, mi-au făcut pe drum reproşuri nedrepte. Poporul striga »nu ne trebue».
Prez. Şi dta ce ai făcut?
Murăşan. I-am sfătuit să meargă acasă şi să dea pace streinilor, pentru că aceştia sunt oameni onorabili. Am mers apoi la cele două şcale, de unde vicarul a fost iarăş alungat. Poporul făcea larmă şi se spune, că câţiva băieţi au aruncat cu bruşi de tină după vicar.
Prez. Dta eşti acuzat, că ai aţâţat poporul încă la 1912.
Murăşan. In unele circulare ni s’a ordonat să învăţăm limba vetero-greacă* şi să învăţăm şi poporul, ca să ştie cânta greceşte. Poporul s’a indignat, căci era de credinţă că i se ia limba.
Prez. Unii martori au fasionat, că dta ai zis, că mai bine te laşi de biserică, decât să stai în serviciul Hajdudorogului.
Murăşan. Nu-i adevărat. Eu puteam să merg la Şiria. Mi s’a oferit postul de preot din acea comună. Văzând însă năcazul şi turburarea poporului din Moftin, năcăjit, am rămas în comună.
De încheiere, părintele spune, că el n’a agitat poporul, din contră a căutat să-l liniştească. Declară in fine că el, ca preot, poate să se supună ordinelor Papei, dar poporul nu-şi poate vinde limba şi legea, ca o marfă netrebnică.
Prin cuvintele acestea părintele Murăşan a dat expresie unui frumos principiu naţional.
Terminându-se interogatorul cu părintele Murăşanu, au fost ascultaţi ţăranii Ioan Ciogi, lacob Moldovan, Ştefan Botiş şi încă alţi patru acuzaţi, cari declară că n-au lovit pe Iaczkovici. Moldovan recunoaşte că a prins în mână un furcoiu, când gendarmii au resfirat poporul.
Se dă cetire apoi părţilor mai însemnate din fasiunea vicarului Iaczkovici. La 5 oare pertractarea s’a întrerupt amânându-se pe a doua zi la 9 oare.”
Despre acuzați și altele:
„Numai nenea Moldovan are redingotă.
Ceilalţi sunt cu toţii îmbrăcaţi aşa, ca prin Ardeal Saşii, ca plugarii din Germania peste tot. Par mai mult orăşeni decât săteni. Cu toţii ştiu carte, sunt oameni deştepţi, îndrăzneţi, nu se ploconesc înaintea ori şi cui. Stau drept înaintea judecătorului, răspund scurt, repede, fără şovăială. Se întâmplă de se scapă câte unul şi o dă pe ungureşte. S’aude un murmur uşor de pe băncile acuzaţilor, şi cel ce greşise, tresare. Oare ce-I aşteapt acasă?
Graiul sătmărean e totdeauna împestriţat
cu vorbe ungureşti. Iată un specimen:„D. fibirău, când o văzut că atâta nip (nép~=popor) a fost de faţă la ghiliş (gyülés=adunare) a dat poruncă să-i zăvărgăluiască (împrăştie)…”
Dr. Boilă apărătorul îl ia pe unul la o parte:
„Da par’că azi amestecaţi şi mai multe cuvinte străine decât altădată!”
Sătmăreanul însă de colo: „Apoi las’ să mai înţeleagă şi dnii judecători câte un cuvânt din ce spunem, că şi noi înțelegem câte ceva… din ce spun ei!”
Mai e vorbă; înţeleg perfect ungureşte, fiecare, dar vreau să arate Maghiarilor, că
li-e mai drag vorba românească. N’a trebuit să-i conving nimenea, că în cursul procesului sunt datori să vorbeasc numai româneşte.
Ei înşişi ne-au întimpinat cu vorba: nu vrem să vorbim altfel, numai româneşte la proces. Interpretul părintele Titus Damian, care deşi catichet la şcoala comercială maghiară, ia parte cu noi la masa mare românească, — nici nu mai aşteapt să înceapă vorba acuzaţii sau martorii. Ii întreabă numaidecât dânsul româneşte… : ,,ai înţeles acuza?” Cel întrebat răspunde tot româneşte:„înţeles”!
Abilităţii de-a traduce a tânărului părinte Damian este a se mulţămi, că desbaterile nu întârzie cu tălmăcirea.”
…
„In toat seara, acuzaţii şi martorii pleacă acasă cu trenul, şi dimineaţa iară se întorc.”
…
„Sătmarul îmbracă de altfel în aceste zile a procesului haină românească. Hotelul „Victoria” e cartierul statului major. Omen in nomen?
In restaurant, la hotel, Românii au o masă mare, aşternută pe jumătatea salei. Totdeauna sunt în jurul mesei pân la 50 de persoane, dame şi domni, cu deosebire preoţi, unii veniţi din Maramurăş. Numai seara se micşorează numărul oaspeţilor cu d. şi dna Murăşan, (doamna e acum veselă şi şi mai tare la suflet, decât pe vremea când părintele zăcea în închisoare) şi
cu dna Aurelia Pap, protopopeasa din Sanislău, a cărei energică atitudine față de Jaezkovics — şi, fireşte, față de ori care duşman al neamului românesc — o cunoaşteţi din ancheta noastră. Nu este zi în care stimata doamnă, împreun cu bărbatul ei să nu apară pe galerie, drept în față cu judecătorii, ascultând cu mare interes.
Părintele Ciurdariu din Dob, neînfrânt nici cât de puţin de temniţele Seghedinului, părintele Şuta din Borleşti, părintele Băliban din Băseşti, părintele C. Lucaciu din Dorolț sunt zi de zi de față. Se fac grupuri în jurul conducătorilor noştri, Dr. Teodor Mihali, Dr. Şt. C. Pop, și Dr. Iuliu Maniu, se aprind discuţii vii, şi se petrece în cea mai frățească armonie.
Lăutarii desmortesc cântecele româneşti adormite pe strune, cine ştie de când, şi „Deşteaptă-te Române” răsună fără frică în restaurantul plin de tot felul de neamuri.
Aseară d. Dr. Teodor Mihali a ridicat paharul în sănătatea românismului sătmărean, care ne-a surprins, iar d. Dr. Ştefan Pop închinând pentru d. şi dna Doboşi, o familie care cultivă cu dragoste cultura română.
Un episod nostim: Vineri dimineaţa băiatul mi-a servit ziarele la cafenea: Poftiţi „Ziua” sau „Teara Ungurească”? — adică „A Nap” sau „Magyarország”.
Astăzi dimineaţa „oberkellnerul” delà cafenea mi-a cerut adresa „Românului” şi numai decât a trimis abonamentul. Alt chelnăr îmi destăinui că el abonează „Libertatea”, dar până azi n’a îndrăznit s’o pun la îndemâna publicului în cafenea.”
…
„Astăzi, Duminecă, oraşul iar îmbracă haina lui de toate zilele.
Oaspeţii au plecat, apărătorii s’au răsleţit şi
ei care încotro, pe la prieteni sau pe la rudenii.
Dominăm terenul noi, presa şi d. Dr. Ştefan Pop, rămas aci de veghe. Discursul de apărare al advocatului Dr. Pordea şi prorocirile cum va fi sentinţa, sunt temele ce pasionează.
Prezidentul a declarat ieri la încheiere:
„Rog pe dnii apărători să termine Luni, ca
în acea zi seara, să putem publica sentinţa, căci Marţi suntem ocupaţi în altă parte, şi nu am putea continua decât Mercuri!”
Sentința:
1. Preotul Gheorghe Murăşan, de 55 ani, 1 an şi 6 luni temniţă ordinară.
2. loau Ceghi sen., de 63 ani, 8 luni și 3 săptămâni temniţă ordinară.
3. Iacob Moldovan, de 31 ani, 6 luni temniţă ordinară.
4. Petru Tarța, de 23 ani, 3 luni temniţă ordinară.
5. Andrei Botiş, de 19 ani, 3 luni temniţă ordinară
6. Vasile Şuta, de 17 ani, 3 luni temniţă ordinară.
7. Grigore Borota, de 35 ani, 3 luni temniţă ordinară.
8 Ioan Ceghi jun., de 36 ani, 3 luni temniţă ordinară.
9). Ştefan Şoncodi, de 28 ani, 3 luni temniţă ordinară.
10. Pavel Şoncodi, de 28 ani, 3 luni temniţă ordinară.
11. Grigore Bontea, de 33 ani, 3 luni temniţă ordinară.
12. Augustin Cadar, de 70 ani, 3 luni temniţă ordinară.
13. N. Gergely, de ? ani, 3 luni temniţă ordinară.
14. Ioan Variu, de 20 ani, 3 luni temniţă ordinară.
15. femeia lui Ion Tarţa, de ? ani, 15 zile temniţă ordinară.
După pronunțarea sentinței:
„O tăcere grea se înstăpâni în sală. Aveai senzaţia troparelor de îngropare.
Acuzaţii erau cei mai liniştiţi. Părintele Murășanu spunea cu glas limpede: „las în grija advocaţilor declaraţiile…” Ceilalţi osândiţi răspundeau cu vocea înaltă, fiecare la rândul său, tot româneşte: Apelez! Apelez! Și eu apelez!” lacob Moldovan şi-o fi zis în gândul său: „Numai atât? Puteau să ne şi spânzure…”
La orele 6 aştepta lume imensă înaintea tribunalului. Nici un sgomot, şi aci. Patrulele de jandarmi circulau, senatul care pronunţase sentinţa râmase in apartamentele sale, până târziu în noapte,
căpitanul poliției umbla agitat şi îngrijorat de colo colo, poftind mulţimea să circule, şi să se tragă pe pardoseală din mijlocul drumului. Griji fără rost. Îşi vedea de plecare fiecare: la orele <7?> 20 trenul spre Budapesta porneşte.
Numai doamna Murăşanu plângea înăbuşit şi fără încetare.”
…
„Noi, riporterii, am rămas până a doua zî în Sătmar, toată lumea a plecat încă în seara aceea, pe la orele 7 seara. Am avut prilej, a doua zi, să vorbesc asupra procesului şi cu judecătorul de instrucţie.
Cu cel nou. Cel vechiu anume, — Morvay — a fost numit judecător de tablă, după terminarea investigaţiei în cauza moftinanilor. Părea abătut interlocutorul meu, şi făr zimbetul de triumf al Maghiarului, când îmi spune:
„Nu vă faceţi griji. Sentinţele în astfel de procese, se croiesc aşa, ca pe urmă să fie din ce scădea…”
La gară am ieşit cu toţii, întru însoţirea osândiţilor, şi a domnilor Dr. Ştefan Pop, Dr. Vasile Lucaciu, a apărătorilor, şi a oaspeţilor, cari au plecat împreun cu trenul, spre Dobriţin-Pesta, calea ce va avea să o facă şi apelul în contra nedreptăţii…
S’au schimbat în pripă ultimele cuvinte de
mângâiere, s’au făurit cu credinţă ultimele planuri, s’au tălmăcit din nou frumoasele făgăduinţi, apoi un şuerat uşor, şi cortina porni să cadă. Pe fețele sătmărenilor — o mână de advocaţi tineri, câţiva preoţi, și căpitanul Păcală, delà artilerie, pururea cu noi — se întipăreşte o tristeță veche. Le ghicesc gândul: „iar am rămas cu Ungurii ăştia!” De pe trenul în mişcare auzim glasul lui lacob Moldovan: „trăiască inteligența română!” si-i vedem pălăria fâlfăind în fereastră. Alte glasuri îi însoţesc uralele. Le răspundem şl noi înduioşaţi, de pe peron:
„Să trăiţi cu toţii!”
În cupeu un gazetar maghiar îl intervievează pe părintele Murăşanu, pe preotul cu crucea în frunte! Ii înseamnă cuvintele pe hârtie, gazetarul, aproape cu evlavie.
În vremea asta pe străzile pustii ale Sătmarului aleargă nervos vânzătorii de ziare, cu strigăte sgomotoase, agitând în mână file lungăreţe de hârtie:
„Ediţie specială! Părintele Murăşanu un an
şi jumătate temniţă ordinară! Patru fileri!”
__________________
*Papa de la Roma a încuviințat înființarea episcopiei gr. cat. de la Hajdudorog doar cu condiția ca limba liturgică să fie greaca veche. Această condiție nu a fost respectată și a fost introdusă limba maghiară ca limbă liturgică.
Desigur că episcopia de la Hajdudorog a avut și foarte mulți susținători printre greco-catolicii care se declarau maghiari doar că politicienii unguri, de atunci, au văzut în această episcopie un bun instrument de maghiarizare. Parohiile gr. cat. românești alipite la această episcopie, care au rămas în Ungaria după Unire, s-au maghiarizat. Ex. Leta Mare sau cele din zona Nyir.
P.S.
Părintele Gheorghe Mureșan și țăranii din Moftin au fost arestați pe 11 aprilie 1913, pentru 15 zile, iar apoi a fost prelungit arestul cu încă 15 zile. După o lună de arest în Satu Mare, au mai stat încă două luni în închisoare până la trimiterea în judecată a dosarului, în iulie 1913, când au fost eliberați.
Procesul a suferit amânări repetate până pe 23 aprilie 1914, joia de după Paștele din 1914, când a început dezbaterea. Moftinenii au fost apărați gratuit de cei mai buni avocați români:
– Dr. Aurel Lazăr din Oradea;
– Dr. Iuliu Pordea din Cluj;
– Dr. Ioan Ciordaș din Beiuș;
– Dr. Romul Boilă din Târnăveni;
– Dr. Andrei Doboși din Satu Mare;
– Dr. Aurel Bohățel din Baia Mare;
– Dr. Victor Poruțiu din Cluj.
Procesul din Satu Mare, comparabil cu procesul memorandiștilor din 1894 din Cluj, a mobilizat elita intelectuală românească din Ungaria: politicieni, ziaristi, avocați și mulți preoți. Au fost prezenți, la proces, din comitetul partidului național român: Dr. Stefan Cicio Pop, Dr. Vasile Lucaciu, Dr. Teodor Mihali, Dr. Iuliu Maniu. Preotul din Odoreu, Victor Anderco, a fost remarcat și el în publicul din sala de judecată.
Mulți dintre românii veniți de prin toate părțile s-au cazat la hotelul „Victoria” (clădirea fostului hotel există și acum, este în paragină, este clădirea de pe str. Horea, vizavi cu teatrul).
Pe 27 aprulie 1914 Gheorghe Mureșan și 14 moftineni au fost condamnați la pedepse cu inchisare, au făcut apel împotriva sentințelor la Tabla Regală din Debrețin (curtea de apel din Debrețin). Între tîmp Franz Ferdinand, prințul moștenitor al tronului Austro-Ungar, a fost asasinat de un student sârb, pe 28 iunie 1914, iar împăratul Franz Iosif a declarat război Serbiei și astfel a început Războiul cel Mare (Primul Război Mondial) pe 28 iulie 1914. În aceast context, probail dorind să-i fidelizeze pe românii din imperiu, împăratul l-a grațiat pe Gheoeghe Mureșan și pe țăranii din Moftin, în data de 8 noiembrie 1914. Astfel părintele Mureșan și moftinenii nu au mai executat restul din condamnare.
Procesul a avut un ecou internațional prin numarul mare de ziariști străini care au relatat de la fața locului.
Politica șovină și deznaționalizarea promovate de cercurile politice conducătoare din Ungaria au făcut ca după sfârșitul războiului naționalitățile să-și caute fericirea în state proprii,
naționale dar fericirea lor să nu însemne asuprirea minorităților naționale, după cum la Marea Unirea de la Alba-Iulia, de pe 1 decembrie 1918, Iuliu Maniu afirma: „Noi nu voim să devenim din oprimați, oprimatori, din asupriți asupritori”.
.
Ovidiu Vaida
.
Surse:
– „Unirea”, 30 aprilie 1914
– „Gazeta Transilvaniei”, 16 ( 29 stil nou) noiembrie 1914
– „Românul”, 20 aprilie ( 3 mai stil nou) 1914
– „Gazeta Transilvaniei”, 13 aprilie (26 aprilie stil nou), 1914
– „Românul”, 15 aprilie (28 aprilie stil nou) 1914
– „Vestitorul”, 1-15 iulie 1939, nr. 14
Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei
Radu Gyr