„Fundaţia Gojdu”, o afacere cu aur şi imobile de 3 miliarde de euro

Emanuil Gojdu, avocat şi om politic, a stabilit prin testament ca o mare parte a averii sale să fie administrată de o fundaţie, care să-i poarte numele după moarte.

Prima reprezentanţă a fundaţiei, condusă de Andrei Şaguna, a fost înfiinţată în 1870 sub patronajul Congresului Naţional Bisericesc Ortodox. Nu întâmplător, vă prezentăm astăzi două articole apărute în anii 2008 şi 2015 cu trimitere la moştenirea lăsată de Emanuil Gojdu, la acordul, semnat din partea Guvernului României de Mihai Răzvan Ungureanu, care prevedea înfiinţarea Fundaţiei Publice Româno-Ungare „Gojdu”, cu sediul la Budapesta.

Despre cum s-au derulat evenimentele şi despre consecinţele nefastului acord româno-maghiar încheiat sub coordonarea prim ministrului României din acea vreme – Călin Popescu Tăriceanu, actualul Preşedinte al Senatului României – vă lăsăm să citiţi şi să concluzionaţi singuri. (Redacţia ART-EMIS).

O mare parte a averii se află într-o bancă din Austria

În 2005, Guvernul Tăriceanu a încheiat cu guvernul ungar un act juridic prin care patrimoniul era renaţionalizat de statul ungar, Fundaţia Gojdu, în varianta gândită de Emanuil Gojdu, era desfiinţată, iar testamentul, anulat.

Actul prevedea înfiinţarea unei noi fundaţii, în Ungaria, care să se ocupe doar de studenţii români aflaţi acolo, cu fonduri puse la dispoziţie de statele român şi maghiar, dar nu mai spunea nimic despre banii lăsaţi de Emanuil Gojdu.

Documentul a fost conceput de Mihai Răzvan Ungureanu (M.R.U.), în calitate de ministru de externe. Acest acord a stârnit, cum era de aşteptat, nemulţumirea Bisericii Ortodoxe Române. În urma scandalului care a urmat, Parlamentul a respins iniţiativa şi a repus Fundaţia Gojdu de la Sibiu în drepturile ei. În anul 2012, premierul Victor Ponta a anunţat că o comisie de control va verifica modul în care M.R.U. a încercat să înstrăineze Fundaţia Gojdu.

Acesta e motivul pentru care, înainte de votul din Parlament pentru numirea lui Ungureanu în funcţia de şef SIE, s-a vorbit despre „Fundaţia Gojdu, piatra de moară de la gâtul lui M.R.U.”. Din verificările Fundaţiei Gojdu din Sibiu reiese că într-o bancă din Austria există o parte din averea lăsată moştenire studenţilor români, sub formă de aur. Acest lucru ar putea explica dorinţa de a şterge urmele acestui act de caritate vechi de 150 de ani.

Prin Tratatul de la Trianon, Ungaria era obligată să restituie bunurile „Fundaţiei Gojdu”

Pe 4 noiembrie 1869, Emanuil Gojdu, unic moştenitor al unei familii de aromâni aşezaţi în Oradea, înfiinţa, prin actul său testamentar, „Fundaţia Gojdu”, condusă de Mitropolitul Ardealului.

Fundaţia a-nceput să funcţioneze în 1871, imediat după moartea întemeietorului, care a lăsat o mare parte din imensa lui avere, prin intermediul fundaţiei, „în beneficiul naţiunii române din Ungaria şi Transilvania, pentru prosperitatea şi înflorirea Patriei, a Bisericii Răsăritene Ortodoxe şi a Naţiei Române”.

După moartea lui Gojdu, fundaţia a fost condusă tot de un aromân, prieten bun cu marele filantrop: mitropolitul Andrei Şaguna. Până în 1918, sub îndrumarea Reprezentanţei, Fundaţia Gojdu şi-a sporit considerabil patrimoniul mobiliar şi imobiliar, construind la Budapesta, între străzile Kiraly şi Dob, 7 corpuri de clădiri, cumpărând un imobil în Oradea şi acţiuni la băncile Pesti Hazai Elso Takarekpenztar şi Hazai Bank, din Budapesta.

Astfel, a devenit cea mai mare fundaţie românească din fosta monarhie austro- ungară. Între 1871 şi 1918 au fost date 4.455 de burse.  Între anii 1871 şi 1918, fundaţia a acordat 4.455 de burse pentru studenţi şi elevi.

După Primul Război Mondial, averea fundaţiei a rămas aproape în întregime în Ungaria

Reprezentanţa funcţiona la Sibiu, iar administraţia bunurilor aflate la Budapesta îşi avea sediul pe strada Hollo, la numărul 8. După înlăturarea monarhiei austriece, Ungaria a fost obligată – prin articolul 247 al Tratatului de pace de la Trianon – să restituie toate proprietăţile fundaţiilor.

De bunurile lăsate de Gojdu urmau să beneficieze românii ortodocşi din România (în proporţie de 90%), din Iugoslavia şi Cehoslovacia (6%) şi din Ungaria (4%).

La data de 27 octombrie 1937 s-a semnat la Bucureşti un acord definitiv prin care Ungaria se obliga să restituie României, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a documentului, întregul patrimoniu al Fundaţiei Gojdu, pentru a fi pus la dispoziţia reprezentanţei din Sibiu. Acordul a fost ratificat în 1938 de România şi pe 20 iunie 1940 de Ungaria.

Conform variantei maghiare, nu a fost aplicat din cauza evenimentelor ce au survenit după Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, deşi până în 1944, România a fost aliatul Ungariei şi nu existau motive ca tratatul să nu fie aplicat…

Aromânii au venit în Transilvania după ce oraşele le-au fost devastate de bande turco-albaneze

Familia de macedoromâni Gojdu îşi are rădăcinile undeva în partea de vest a Balcanilor. Venirea lor în Transilvania are o istorie mai puţin cunoscută de public.

Triburile de păstori macedoromâni din Epir şi Albania de Sud au reuşit, sub dominaţia otomană, să-şi păstreze în mare parte autonomia locală şi privilegiile de care se bucurau sub împăraţii bizantini. Datorită libertăţii de mişcare şi aptitudinilor pentru comerţ, ei au devenit cărăuşii, călăuzele şi stăpânii celor mai importante drumuri din această zonă a Europei.

Către finele secolului al XVI-lea, forţa economică a triburilor a început să crească. Iar după anul 1700, oraşele aromânilor, precum Metopa şi Moscopolea, au devenit unele dintre cele mai puternice centre comerciale şi chiar industriale din zonă. Începând cu mijlocul secolului al XVII-lea însă, aceste oraşe au fost devastate de bande turco-albaneze, care au reuşit, în scurt timp, să le radă de pe faţa pământului.

Marea majoritate a localnicilor a plecat, cu toată averea, în Ungaria şi în Ardeal, fiindcă Imperiul austriac le promitea favoruri pentru a-i atrage. În anul 1782, de pildă, un oarecare Jefarovici a fost înnobilat de împărat fiindcă izbutise să colonizeze pe pământurile Austriei circa 500 de familii de macedoromâni. Întemeietori de fabrici, ateliere şi tipografii, macedoromânii au pus în valoare bogăţiile Ungariei şi au fondat marile companii comerciale care legau economic Apusul şi Răsăritul Europei.

Mai mult, familia de aromâni Sina, înnobilată de împăratul Francisc I în 1818, a pus bazele Creditului Agrar Ungar, a întemeiat Societatea de Asigurare Maghiară, a participat la promovarea căilor ferate şi a navigaţiei cu vapoare, a creat Muzeul Naţional, Academia Comercială, Teatrul Naţional, Conservatorul, Corpul pompierilor şi Palatul Academiei de Ştiinţe Ungare. „În faţa acestor măreţe opere, un glumeţ ar putea spune că baronul Sina a întemeiat, cu ajutorul ungurilor, statul maghiar însuşi!”, este de părere istoricul Victor Papacostea[1].

Senatul României a respins O.U.G. 183/2005[2]

Senatul a adoptat, cu 88 de voturi „pentru” şi două abţineri, proiectul de lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă 183/2005 pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare privind înfiinţarea Fundaţiei Publice Româno-Ungare „Gojdu”, semnat la Bucureşti, la 20 octombrie 2005. Raportul suplimentar comun, redactat de Comisia juridică şi Comisia pentru cultură, de însuşire a punctului de vedere al Camerei Deputaţilor de respingere a actului normativ, a primit 88 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi cinci abţineri.

Acordul, semnat din partea Guvernului României de Mihai Răzvan Ungureanu, prevedea înfiinţarea Fundaţiei Publice Româno-Ungare „Gojdu”, cu sediul la Budapesta, a cărei înfiinţare şi funcţionarear fi trebuit să se facă potrivit legislaţiei maghiare.

Senatul – for decizional în privinţa acestui act normativ.

Potrivit textului acordului, fundaţia ar fi avut ca scop cinstirea memoriei lui Emanuil Gojdu şi sprijinirea cooperării între cele două ţări, urmând să acorde burse, să se ocupe de organizarea de expoziţii, de programe ştiinţifice şi conferinţe şi să sprijine funcţionarea muzeului şi a bibliotecii „Emanuil Gojdu”.

Potrivit înţelegerii între statul român şi cel maghiar, patrimoniul fundaţiei urma să fie alcătuit din moştenirea Gojdu, la care să se adauge, anual, o contribuţie de câte 200.000 de euro din partea României şi Ungariei.

Executivul menţiona, sub semnătura premierului Călin Popescu Tăriceanu, că, astfel, erau „armonizate prevederile testamentare ale marelui mecena Emanuil Gojdu cu realităţile contemporane şi cu dorinţa împărtăşită a celor două guverne ca demersul să fie unul comun româno-ungar, similar reconcilierii franco-germane”.

Intrată în circuitul legislativ imediat după adoptare, ordonanţa a fost respinsă de Camera Deputaţilor în data de 30 martie 2006, ea fiind înregistrată la Senat pentru dezbatere în data de 7 aprilie 2006. Cu acest proiect de lege de respingerea a ordonanţei au fost sesizate în fond Comisia juridică şi Comisia pentru cultură. Actul normativ a fost înscris, până în prezent, de mai multe ori pe ordinea de zi a Senatului pentru a fi dezbatut, însă, în urma unor discuţii aprinse, el a fost retrimis la comisii pentru rapoarte suplimentare, ultima decizie a plenului fiind ca, pentru această ordonanţă să fie adoptat un raport comun al Comisiei juridice şi al Comisiei pentru cultură.

Cele două comisii, care anterior solicitaseră adoptarea textului ordonanţei, au revenit asupra punctului lor de vedere, propunând plenului respingerea acesteia, însuşindu-şi, astfel, poziţia Camerei Deputaţilor.

Emanuil Gojdu şi-a lăsat moştenire „averea întreagă acelei părţi a naţiunii române din Ungaria şi Transilvania care se ţine de religia ortodoxă”.

Membrii celor două comisii au considerat că, prin crearea Fundaţiei Publice Româno-Ungare „Gojdu”, de către guvernele celor două state „se încalcă în mod flagrant voinţa marelui patriot român”. Raportorii au explicat că, printr-un testament întocmit în noiembrie 1869, Emanuil Gojdu şi-a lăsat moştenire „averea întreagă acelei părţi a naţiunii române din Ungaria şi Transilvania care se ţine de religia ortodoxă”.

Comisiile sesizate în fond avertizau că a ratifica acest acord ar însemna a renunţa, în mod oficial, la drepturile pe care statul român le are asupra moştenirii Gojdu, care a fost confiscată, în 1952, de autorităţile comuniste maghiare şi pe care autorităţile statului maghiar de după 1990 au refuzat să o retrocedeze, aşa cum a procedat în situaţii similare, statul român. Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, preşedintele „Fundaţiei Gojdu”-Sibiu, care a participat la şedinţa de luni, a trimis membrilor Comisiei juridice a Senatului o scrisoare prin care arăta că, din punct de vedere legal şi moral, moştenirea Gojdu aparţine credincioşilor ortodocşi, de ea neputând să dispună nici statul român, nici statul maghiar, aceasta nefiind proprietatea de stat, ci proprietate privată.

În opinia sa, Acordul româno-maghiar exclude, în fapt, moştenitorul testamentar al averii Gojdu şi anulează, practic, Acordul încheiat între cele două ţări în anul 1937, prin care Fundaţia Gojdu putea intra în posesia moştenirii testamentare.

Mitropolitul Laurenţiu Streza arăta că Fundaţia Gojdu, care este o fundaţie românească permanentă, aflată sub patronajul Mitropoliei Ardealului, are dreptul la moştenirea şi administrarea proprietăţilor lui Emanuil Gojdu, aceasta fiind singura moştenitoare legală a bunurilor patrimoniale naţionalizate de cele două state comuniste – România şi Ungaria – în 1952.

„Aşa cum toate bisericile de etnie maghiară din Transilvania şi-au revendicat toate moştenirile, se cuvine şi este drept şi moral ca Statul român, prin Guvern şi Parlament, să apere şi drepturile românilor ortodocşi din Ungaria şi Transilvania, prevăzute numai pentru ei în Testamentul Emanuil Gojdu”, se arăta în documentul citat.

În momentul votului, în sala plenului se aflau şase senatori U.D.M.R. Preşedintele Comisiei juridice, Peter Eckstein Kovacs (U.D.M.R.) a votat „împotrivă” la supunerea la vot a raportului de respingere a ordonanţei şi nu şi-a mai exercitat dreptul de vot cu ocazia votului la proiectul de lege de respingere a ordonanţei.

Sursa: art-emis.ro