Uite managerul, nu e managerul. Situații inedite la spitalele din Carei și Satu Mare
Astăzi, la raportul de gadă de la Spitalul Municipal Carei se vorbea despre demisia managerului dr. Raț Elisabeta.
Mandatul său expira oricum în august iar postul este râvnit mai ales de politicienii care au ratat șansa de a se cocoța în funcții înalte. Demisia nu a fost confirmată la Primăria Carei și nici la DSP Satu Mare. Se pare că persoana s-a răzgândit pe drum.
Dr.Raţ Elisabeta a preluat conducerea Spitalului Municipal Carei la data de 1 februarie 2011. Până la data respectivă, dr.Raţ Elisabeta a ocupat funcţia de inspector al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Satu Mare unde a deţinut la un moment dat şi funcţia de director adjunct. Spitalul Municipal Carei se află în subordinea Consiliului Local Carei.
La Satu Mare, încă nu este tranșată situația concursului pentru postul de manager al Spitalului județean. Concursul a fost organizat ,,pe genunchi,, de așa manieră încât fostul manager Marcela Papici să nu poată candida. Doar că socoteala de acasă nu s-a potrivit deloc cu cea din realitate și organizatorii nu au luat în calcul că mai există persoane care iau atitudine împotriva concursurilor cu ,,dedicație,,.
Astfel, Marcela Papici și-a câștigat în instanță dreptul de a participa la concursul pentru postul de manager la Spitalul Județean aflat în subordinea Consiliului Județean.
La termenul fixat pentru ,,recurs,, a fost reprezentat doar Spitalul Județean, managerul interimar actual și candidat, prin avocat, si Consiliul Judetean/presedintele Consiliului Judetean.
Buletin de Carei