NU CONFISCAȚI Ziua Armatei și Ziua Eliberării orașului Carei!

• publicat la: 23 octombrie 2021
NU CONFISCAȚI Ziua Armatei și Ziua Eliberării orașului Carei!

Au mai rămas 2 zile  până la Ziua Armatei dar Instituția Prefectului Satu Mare se face  că plouă. La fel și politicienii sătmăreni, vocali când vine vorba de interesele lor personale sau de partid. Jertfa de sânge a ostașilor români care au eliberat Careiul și tot nordul Transilvaniei este ignorată de mai marii județului Satu Mare din România.

Cum era de așteptat, Instituția Prefectului Satu Mare nu a adus la cunoștința publicului, vineri 22 octombrie, programul manifestărilor de la Carei de Ziua Armatei și ziua eliberării orașului așa cum anunța pe data de 19 octombrie. Doar Divizia 4 Gemina din Cluj Napoca a anuțat că luni, 25 octombrie, va fi prezentă la Carei de la ora 15,00. Prefectul de Satu Mare nu era deloc interesat de programul zilei de 25 octombrie pentru că se filma pe porțiunea de drum inaugurată la Satu Mare  și pentru care nu are niciun merit! Un narcisist.

Ceremoniile oficiale de la Carei, de Ziua Armatei, se desfășoară neîntrerupt an de an și sunt reprezentative pentru poporul român. Chiar dacă se încurajează păstrarea camuflajului cu 2 rânduri de tuia de peste 9 m în jurul Monumentului Ostașului Român.

Ziua de 25 octombrie are semnificații aparte pentru Carei. Este ziua în care Armata Română a zdrobit fără drept de apel ocupantul hortyst care a expulzat în perioada 1940-1944 românii din toată zona. Este ziua eliberării pământului românesc  și ziua din care românii expulzați s-au putut reîntoarce la casele lor. Cei care au supraviețuit atrocităților ocupanților hortyști și vieții aspre de refugiat.

NU vă bateți joc de semnificația zilei de 25 Octombrie, de ceremoniile militare de la Carei și de românii care au fost  și așa asupriți sute de ani în acest colț de țară românească!

Nicio manifestară identitară românească nu a fost organizată pentru această sărbătoare de administrația locală! Toate manifestările neromânești au avut și au loc  în zona Carei dar când vine vorba de o manifestare de amploare, românească, brusc se face apel la restricții!

Pentru eliberarea acestui oraș s-a luptat și s-a murit! Libertatea de a fi român e sfântă! Mormintele eroilor din cimitirul central sunt dovada sacrificiului suprem.

Până unde merge obediența tuturor politicienilor sătmăreni față de UDMR? Nu ne intimidați ci ne mobilizați mai mult!

A curs prea mult sânge de român nevinovat ca să mai permitem unui Prefect infatuat să își bată joc de istoria noastră.

LIBERTATE pentru manifestările de ZIUA ARMATEI și ZIUA ELIBERĂRII orașului Carei!

Românii au dreptul să își omagieze eroii așa cum fac și etniile din comunitatea județeană. Renunțați la discriminare!

Daniela Ciută

.

https://www.buletindecarei.ro/2021/10/fara-program-anuntat-pentru-ziua-armatei-la-carei-amr-5-zile.html

https://www.buletindecarei.ro/2021/10/nici-balurile-sau-spectacolele-nu-mai-sunt-pentru-oricine.html

comentarii

Raspunsuri

Lasati un comentariu