Primarul din Carei prejudiciat de angajați din Primărie

• publicat la: 26 octombrie 2021
Primarul din Carei prejudiciat de angajați din Primărie

La data de 25 octombrie 1944 era eliberat de sub ocupația hortystă orașul Carei. Ulterior, data de 25 octombrie a devenit și Ziua Armatei, prilej cu care au loc ample ceremonii la Monumentul Ostașului Român. În acest an nu au mai avut loc ceremonii ample și nici vizite ale oficialităților centrale  nu au mai fost.

La manifestările anoste au luat parte doar oficialitățile județene și locale. De această dată au depus fiecare câte o coroană de flori și instituțiile Prefectului Satu Mare, Consiliului Județean Satu Mare și Primăria Carei.

Forțat de împrejurări, primarul Kovacs a preluat steagul tricolor purtat de Ștafeta Veteranilor  și l-a depus pe Monumentul Ostașului Român după ce în prealabil s-a înclinat în semn de recunoștință pentru jertfa eroilor care au pierit pentru eliberarea orașului Carei.

Din păcate, frumoasele momente NU au fost postate pe pagina Primăriei Carei cu atât mai mult cu cât primarul Kovacs purta eșarfa tricoloră. Se pare că angajații din Primărie responsabili cu administrarea paginii aduc prejudicii de imagine primarului Kovacs.

Din respect pentru careieni, facem cunoscute aceste imagini de la ceremoniile din data de 25 octombrie de la Carei.

Spre deosebire de Primăria Carei, atât Prefectura Satu Mare cât și Consiliul Județean Satu Mare au postat pe paginile oficiale informații despre activitatea de  la Carei.

Rușine angajaților din Primăria Carei care ascund de ochii cititorilor activitățile la care primarul Kovacs participă purtând eșarfa tricoloră.

Buletin de Carei

Lasati un comentariu