Port numele „Monumentul Ostașului Român”

• publicat la: 7 noiembrie 2021
Port numele „Monumentul Ostașului Român”

Port numele de „Monumentul Ostașului Român”. M-am născut în anul 1964, datorându-mi viața sculptorului Vida Gheza.

Adăpostesc  în mine suflete. Zeci, sute … mii de suflete nevinovate, căzute pentru eliberarea acestui colt de rai românesc.

Împotriva cedării Ardealului de Nord s-au înălțat mii de suflete conduse de cea mai puternică trăire umană: sentimentul de patriotism, sentimentul de dragoste față de locul natal, iubirea față de propriul pământ românesc.

Sunt un momunent al iubirii. Sunt izvorul viu al unei istorii nesfârșite, vocea mută a celor ce-și apărau cu vehemență țara strigând  „Vrem arme! Vom muri cu toții, dar nu vom da țara cotropitorilor” .  Asta era ultima dorință a poporului, o dorință arzătoare, o dorință ce arde cu flăcări orbitoare în sufletul neamului, sau poate e doar o flacără, o flacără roș’ galbenă albastră. O flacără veșnic vie, care așa are să și rămână: o flacără a nemuririi.

În data de 25 octombrie 1944 dorința, puterea neamului românesc de a  înfrânge armatele hortiste. Armata română își îndeplinește menirea umană, firească. S-a eliberat întreg teritoriul de 43,492 kmp, ocupat prin Dictatul Criminal de la Viena- s-a eliberat ultima brazdă de pământ românesc. Ce poate fi mai frumos decât salvarea propriei tale țări? Ce poate fi mai înălțător decât faptul că știi c-ai luptat până la ultima suflare pentru pământul tău, pentru viața urmașilor tăi, ce poate fi mai  nobil decât sentimentul sincer si curat de dragoste de țară, decât să te stingi în slujba patriei pentru neam și țara ta.

Mulți se-ntreabă adesea … ce reprezint eu de fapt? De ce zac atât de tăcut, atât de impunător, lipsit de viață. Poate ești chiar tu, cel care treci adesea pe lângă mine, gândindu-te  de ce taci, când ai avea atâtea de spus, de arătat?

Dacă te-ai opri pentru un moment … ai putea auzi glasul ce răsună încă viu în inimile celor ce-și scriu încă istoria veșnică, istoria unei vieți de glorie.

Privește în adâncul sufletului tău, fii mândru că ești român. Fii mândru de tine! Fii mîndru de poporul tău, de neamul de eroi.

Du mai departe faima neamului românesc, prin gânduri, prin fapte, sculptează în sufletul tău, în sufletul urmașilor tăi, în conștiința ta, memoria de glorie a zilei de 25 octombrie 1944, căci ei fiind poate frații, părinții, bunicii sau doar simpli soldati jertfiți pentru patrie, sunt eroii noștrii

De ce tac? Nu tac …  E doar o istorie mută, o poveste fără sfârșit al cărei ecou răsună mereu în inimile celor care au simțit prematur moartea … au văzut sfârșitul unui drum glorios, încheiat însă mult prea devreme.

Sunt un altar al dragostei, un suflet încă viu, un ecou al tuturor, înnecat în marea tăcerii. Sunt amintirea eternă a celor care și-au sacrificat viața, ca noi astăzi să trăim liberi în propria noastră țară, să fim români în propria noastră lume.

Laudă ție popor legendar, ce ai dat naștere unor astfel de eroi, meriți cu prisosință aceste plaiuri mioritice pe care știi să le aperi ca nimeni altul. Ești demn de toate jertfele ce ți s-au adus. Fie ca în veci fiii tăi să stea stavilă de neclintit împotriva tututor acelora care ar încerca să ne cotropească țara”.…Ioan Ciarnău.

Astfel, am dat glas unei istorii glorioase. Eu, „Monumentul Ostaşului Român”.

 

Aurora Ciută –  clasa a IX-a Liceul Teoretic Carei, 2013

Lasati un comentariu