Public numeros la Gala de Modă de la Castelul din Carei

• publicat la: 11 decembrie 2021
Public numeros la Gala de Modă de la Castelul din Carei

Vineri, 10 decembrie 2021, de la ora 19.00, în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi din municipiul Carei a avut loc Gala de absolvire a cursanților Agenției de Modeling Satu Mare.

 “Fashion Gala” a reprezentat un eveniment de modă care a marcat finalizarea cursurilor de modeling ale grupelor 3 și 4, și lansarea oficială a grupei de copii cu vârstele cuprinse între 4 și 10 ani. Evenimentul a fost dedicat în special părinților cursanților, dar și colaboratorilor D’OR și Diva’s. Diva’s este prezentă pe piața de profil din 2020 și este deschisă tuturor celor care doresc să performeze în domeniul modelingului și nu numai. Sebastian David, managerul “Diva’s”, încurajează orice formă de manifestare artistică, promovând ideea de „body acceptance”, o regulă de bază a modelingului internațional. Diva’s este o agenție tânără și ambițioasă, care propune pieței sătmărene și nu numai, conceptul de body beauty, demonstrând ca nu trebuie să intri într-un standard de mărimi pentru a evolua în domeniul modei. Agenția își desfășoară activitatea în Aushooping, cursurile desfășurându-se în fiecare sâmbătă de la orele 11.30. Mai multe informații puteți găsi pe paginile de Facebook și Instagram ale agenției Diva’s.

Manifestarea s-a bucurat și de o serie de momente artistice muzicale și coregrafice extrem de apreciate de public.

 La finalul evenimentului, designerul Cosmin Mureșan și Sebastian David, managerul “Diva’s”, au mulțumit tuturor celor implicați pentru eforturile deosebite, felicitându-i pe cursanți pentru faptul că au contribuit din plin la reușita acestei gale.

 Evenimentul a fost prezentat de Aurica Flonta.

Partenerul media principal a fost NordVest TV.

Evenimentul a fost susținut de Diva’s Modeling Agency, în colaborare cu brandul D’OR și Centrul de Promovare a Turismului Cultural “Gróf Károlyi”.

Lasati un comentariu