Zestrea edilitară a Sătmarului şi semnificaţia zilei de 13 decembrie

• publicat la: 13 decembrie 2021
Zestrea edilitară a Sătmarului şi semnificaţia zilei de 13 decembrie

Ziua de 13 decembrie 1936 marchează inaugurarea Palatului Administrativ, astăzi Muzeul Judeţean Satu Mare si dezvelirea statuii Părintelui Dr. Vasile Lucaciu din Satu Mare. Semnificații prea românești pentru a fi pomenite în județul cu conducere exclusiv UDMR.

Statuia lui Vasile Lucaciu – a fost realizată de sculptorul Cornel Medrea. Statuia a fost turnată la București în fabrica Malaxa. La data de 13 decembrie 1936 într-o atmosferă de sărbătoare si în prezența a 30.000 de oameni, statuia preotului, profesorului si patriotului român născut la Apa, a fost dezvelită în memoria acestuia dar si pentru a reprezenta o mărturie a idealului de unitate teritorială, în fața generațiilor următoare.

Este înaltă de 4,5 metri îl reprezintă pe Lucaciu cu crucea într-o mână și cu a copie a Memorandumului din 1894 în cealaltă. Basorelieful de pe soclul statuii, reprezentând lupta unui soldat roman cu balaurul, simbolizează lupta dusă de Lucaciu pentru drepturile românilor transilvăneni. După instaurarea ocupației hortyste, statuia  lui Vasile Lucaciu a fost dusă la Lugoj pentru a fi salvată de la distrugere. Gheorghe Darida a fost cel care  a luptat pentru readucerea statuii luptătorului memorandist Vasile Lucaciu la Satu Mare.

Tot în acea zi de 13 decembrie 1936 a fost inaugurat si Palatul Administrativ (astăzi Muzeul Judetean) în prezența a numeroase oficialități ale vremii. Clădirea monumentală ce adăpostește astăzi Muzeul Județean Satu Mare a fost construită în ani 1935- 1936, în timpul mandatului deținut de Octavian Ardelean la conducerea Prefecturii, după planurile realizate de arhitectul bucureștean G. P. Liteanu și era destinată inițial ca sediu al Prefecturii județului Satu Mare.

Buletin de Carei

 

Lasati un comentariu