Beznă la Carei. Fără iluminat stradal

• publicat la: 30 ianuarie 2022
Beznă la Carei. Fără iluminat stradal

Numeroși cititori au semnalat faptul că de 2 zile nu există iluminat stradal în Carei. Doar 2 artere principale beneficiază de lumină pe timp de noapte.

Cartierele au rămas  în beznă iar pe pagina Primăriei nu există niciun anunț privind  motivul beznei totale din oraș din ultimele 2 zile.

Plătim angajați la un departament de informare si comunicare, plătim consilieri la cabinetul primarului, specializați în linșaj mediatic la adresa noastră, plătim specialiști IT dar pe pagina oficială a Primăriei Carei nu se oferă nicio informație referitoare la nevoile cetățeanului.

Nu există iluminat stradal nici pe strada Căplenilor dar se pare că nu mai domiciliază acolo în gazdă primarul așa că slabe speranțe  pentru o intervenție rapidă. Oamenii spun că sunt nevoiți să circule cu lanterna la ceas de seară, în drum spre domiciliu.

Administrația Kovacs-Keizer scârțâie din toate  încheieturile din moment ce  nici să comunice cu localnicii nu sunt în stare darmite să facă publice ședințele cu consilierii locali aleși, plătiți tot de către careieni.

Buletin de Carei

 

 

 

 

Lasati un comentariu