Incendiu la Carei pe strada Tireamului. VIDEO

• publicat la: 30 ianuarie 2022
Incendiu la Carei pe strada Tireamului. VIDEO

În această noapte, în jurul orei 00:30, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină pentru lichidarea unui incendiu, izbucnit la acoperișul unei case de locuit, pe strada Tireamului, din municipiul Carei.

La fața locului s-au deplasat 13 pompieri militari cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD cu echipaj de prim-ajutor, din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei.

Ajunse la fața locului, forțele profesioniste au găsit incendiul manifestându-se cu flacără, generalizat, la nivelul acoperișului. Reacția promptă a pompierilor a salvat propagarea incendiului la două case de locuit, situate în imediata vecinătate.

Cauza probabilă de producere a incendiului este un scurtcircuit electric, la un cablu defect sau neizolat corespunzător. A ars acoperișul casei în totalitate și s-au degradat un autoturism, interiorul imobilului, mobilierul și electrocasnicele.

Lasati un comentariu