Administratorul Beko face ordine la adăposturile de protecție civilă după intervenția Buletin de Carei

• publicat la: 11 februarie 2022
Administratorul Beko face ordine la adăposturile de protecție civilă după intervenția Buletin de Carei

Buletin de Carei, mereu în folosul comunității. Fie că este vorba de asigurat condiții decente  pentru pietoni, fie că e vorba de menținut curățenia la piața agroalimentară sau de publicat cererile pentru înscrierea recenzorilor, fie că e vorba de publicat informațiile legate de Consiliul Local pe site-ul Primăriei Carei sau de semnalat ascunderea ședințelor publice ale CL, de modul cum se împart locurile de parcare, Buletin de Carei vine mereu în sprijinul careienilor, al nevoilor acestora.

Am solicitat date privind sumele alocate prin bugetul de venituri și cheltuieli pentru Protecția Civilă din cadrul Primăriei Carei și ni s-a comunicat că pentru acest an nu s-a alocat nicio sumă.

Dar, administratorul public Beko Tamas a declarat pentru Buletin de Carei că în decurs de o lună se vor lua măsuri pentru remedierea deficiențelor legate de adăposturile de protecție civilă și de informările ce ar fi trebuit să fie făcute de angajații de la compartimentul de Protecție Civilă. Vă reamintim că cei ce încasau salarii și venituri din bani publici din postura de angajați și colaboratori aveau cu totul alte preocupări. Pagina Protecția Civilă Carei a fost ștearsă la scurt timp după ce am semnalat ,,obiectul muncii,, lor.

Nici în listele IGSU nu mai putem avea încredere. La Carei nu corespunde una din locațiile adăpostului de protecție civilă

Protecţia Civilă Carei din cadrul Primăriei Carei

Lista adăposturilor de protecție civilă publicată de IGSU s-a dovedit a fi plină de erori în ce privește municipiul Carei. Pentru că cei angajați la Protecția Civilă din cadrul Primăriei Carei au trimis date eronate.

Din cele 3 locații apărute  în lista publicată de IGSU pentru Carei doar adăpostul de sub clădirea Primăriei Carei, de pe strada 1 Decembrie 1918 nr.40  este funcțional.

Un alt adăpost funcțional se află pe strada Kolcsey Ferenc, sub clădirea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei și Cărțile funciare.

Așteptăm și o informare oficială din partea Primăriei Carei privind locația adăposturilor de protecție civilă, un plan de intervenție  în caz de agresiune sau calamitate. Primăria Carei este o organizație guvernamentală care e obligată să lucreze în folosul contribuabilului și nu al unui grup de interese.

Buletin de Carei

 

Lasati un comentariu