Campanie electorală la Teatrul Municipal Carei pentru alegerile din Ungaria

• publicat la: 16 februarie 2022
Campanie electorală la Teatrul Municipal Carei pentru alegerile din Ungaria

În data de 3 aprilie 2022 vor avea loc în Ungaria alegeri parlamentare. Și pentru că tot are pe mână banii orașului, Primăria Carei cu conducere exclusiv UDMR, face campanie electorală mascată prin Centrul Cultural condus de Szucs Jozsef. Astfel că la Teatrul Municipal Carei va rula un film dramă cu subiect politic. Până și pe afișul remis spre promovare apar siglele unor partide.

Comunicatul transmis de Casa de Cultură din subordinea Primăriei Carei este de această dată bilingv, spre deosebire de anunțurile despre acțiunile românești din oraș.  Toți locuitorii din Carei sunt cetățeni români dar anunțul pentru spectacolul de Ziua Națională a fost  transmis doar în limba română de parcă vorbitorii de limbă maghiară nu aveau voie să afle despre acest eveniment, să participe alături de întreaga comunitate.  Se pare că nu se dorește o comunitate unită ci separată pe criterii etnice.

În tot acest timp, vicepremierul guvernului PSD-PNL-UDMR, Kelemen Hunor, îl însoțește în campanie electorală prin Transilvania pe Péter Szijjártó, ministrul de externe al Ungariei.

Buletin de Carei

 

Lasati un comentariu