Concurs reluat pentru postul de directori de școli. 11 respinși din 82 de candidați

• publicat la: 18 februarie 2022
Concurs reluat pentru postul de directori de școli. 11 respinși din 82 de candidați

Concursul pentru postul de directori de școli a fost reluat în acest an cu proba scrisă care a avut loc astăzi, 18 februarie 2022. Doi candidați au obținut note de 9 și unul 9,40. La Carei au rămas vacante posturile de director de la Liceul Teoretic, Liceul Tehnologic Simion Bărnuțiu și Iuliu Maniu, de la Grădinița cu program prelungit nr.1 și 3 precum și posturile de director adjunct  de la Școala Vasile Lucaciu, Liceul Iuliu Maniu și Simion Bărnuțiu. Cei care ocupă acum funcțiile de conducere au participat la examenul din cursul anului trecut dar nu au obținut nota 7, de trecere. Cu toate acestea, respectivii au rămas în continuare pe acel post de director și au fost plătiți în consecință.

Din municipiul Carei, niciunul dintre candidații pentru postul de director (adică cei care îl ocupă și în prezent) nu a avut curajul să își facă publică identitatea și s-au ascuns după un cod de parcă nu se va afla  până la urmă cine a promovat și cu ce note. Domnii directori cu vechi state de plată în această funcție, Gindele Emeric, Liceul Tehnologic Simion Bărnuțiu și Zsido Alexandru, Liceul Teoretic dar și doamnele de la grădinițele 1 și 3, Heb Ildiko și Nela Buzura au încercat azi să treacă de pragul notei 7, nota de trecere.

Pentru concursul de astăzi au existat anumite impuneri din partea Inspectoratului Județean Școlar și anume, unele posturi au fost rezervate doar pentru minoritari.

Au început înscrierile pentru concursul de directori de școli. Nu toate posturile vacante sunt pentru români

Vineri, 18 februarie 2022, s-a desfășurat proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și de director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județul Satu Mare.

Concursul a fost organizat la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Satu Mare.

În ceea ce privește rezultatele inițiale din cadrul acestui concurs, situația este următoarea: din cei 82 de candidați înscriși, 66 au fost admiși (85,71%), 11 au fost respinși (14,29%), iar 5 candidați nu s-au prezentat.

Eventualele contestații la proba scrisă se transmit după afișarea rezultatelor, până în 20 februarie 2022, ora 16, la adresa de e-mail isjsm@satmar.ro și vor fi însoțite de copia cărții de identitate. Contestațiile transmise vor fi semnate și scanate (pdf).

Buletin de Carei

Lasati un comentariu