Pagina principala / Timp Liber / Evanghelia de Duminică: Femeia cananeancă

Evanghelia de Duminică: Femeia cananeancă

„Nimeni nu poate gusta din dulceața binelui dacă nu stăruiește în bine, pentru că pe calea binelui gustăm la început amărăciune și abia după aceea dulceața”. Sf. Nicolae Velimirovici

În decursul timpului fiecare dintre noi suntem supuși la diferite teste prin care se dorește evidențierea calităților noastre intelectuale, iar în unele împrejurări am fost supuși la teste pentru a se vedea sănătatea noastră fizică. Viața este, cu alte cuvinte, un adevărat examen, o provocare continuă la care suntem chemați zi de zi. La un astfel de test apelează Hristos față de femeia cananeacă, o mamă copleșită de griji care avea o fiică grav bolnavă. Copleșită de durere aleargă la Mântuitorul și îi spune: „Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David!, fiica mea este rău chinuită de un diavol”.

Mecanismul folosit este ignorarea, pare insensibil la strigătul ei. Hristos o supune pe această femeie unui astfel de test, nu pentru că nu știa credința ei, ci pentru a o da exemplu fiecăruia dintre noi. Hristos tace, nu pentru că nu auzea sau pentru că ar fi insensibil, ci pentru că prin tăcere se urmărea mai mult decât un simplu răspuns. Tăcerea lui Dumnezeu nu înseamnă o lipsă a divinităţii, „ci este afirmarea unui adevăr”(G. Remete).

Dumnezeu nu are nevoie să ne pună la încercare pentru a ne vedea credință, doar este Atoateștiutor. Poporul avea nevoie de un model al stăruinței și al credinței, dar și să vadă și să înțeleagă că Hristos a venit pentru toți. Prin urmare, avem de-a face cu un exemplu de mărinimie și universalism din partea Mântuitorului. Domnul ne demonstrează că rugăciunea capătă răspuns, mântuirea se realizează, peste condiționări. Femeia aceasta păgână devine pildă a relației dintre dintre credință și voință

Viața de zi cu zi ne învață stăruința și voința. Nu este zi în care să nu ni se aducă aminte câtă nevoie este de perseverență în orice lucru. Nimeni nu se îndoiește de necesitatea perseverenței. Nici cel mai isteț copil n-are să învețe vreodată să scrie dacă nu deprinde scrisul cu stăruință, nimeni nu poate ajunge un bun cântăreț, indiferent de frumusețea vocii pe care o are, dacă nu exersează. La fel trebuie să acționăm și în materie de credință, iar femeia cananeancă este un exemplu în acest sens.

„O, femeie, mare este credința ta!” i-a spus Hristos în auzul tuturor. Intenționat a apelat la această exclamație pentru ca cei de față să audă și să se smerească. Virtutea noastră nu se arată atunci când suntem slujiți, când suntem lăudați, când suntem mângâiați, ci atunci când suntem ignorați, când suntem expuși, mai ales când suntem în situații chinuitoare, tocmai în clipele în care am avea nevoie de afecțiune de la celălalt.

Hristos a desconsiderat-o pe cananeancă, a făcut-o de rușine, iar aceasta fără răutate, fără viclenie nu s-a dezlipit de lângă El, iar acest gest l-a impresionat pe Hristos. Deci ceea ce-L bucură pe Mântuitorul este inima simplă, lipsită de viclenie. Prin devotament și credincioșie izbutim să statornicim o legătură adevărată cu Hristos. Trebuie să-L urmăm pe Domnul de bunăvoie, fie că ne ceartă, fie că ne acoperă cu milă și cu indurare pentru a primi lauda înfierii duhovnicești și a deveni moștenitori ai vieții veșnice.

Strategia lui Iisus a dat roade, femeia a trecut cu brio asprul examen pe care l-a avut în față, dintr-o cerere de vindecare s-a cernut, de fapt, o neasemuită frumusețe duhovnicească. Un amestec unic de credință, smerenie pură și răbdare înțeleaptă.

Părintele Paisie Aghioritul spunea: „Când omul dobândește simplitatea dumnezeiască, poate cunoaște și trăi tainele lui Dumnezeu”. De dragul inimii sale copilărești, a vindecat-o de la depărtare pe fiica ei care era bolnavă.

Să dobândim și noi această inimă simplă, pentru ca Domnul cel bun și iubitor de oameni să poată să facă minuni și cu noi. Evanghelia de astăzi este foc viu în cugetul tuturor celor ce zic că sunt credincioși, dar sunt învârtoșați și reci la inimă. E important să ne încredem în Domnul și atunci când răspunsul întârzie să apară. Să nu dăm înapoi nicio clipă, să nu lăsăm focul credinței să se răcească, ci să înălțăm rugăciuni Tatălui ceresc cu toată stăruința. Iar credința va întări sufletele noastre și va alunga de la noi toată frica și îndoiala, ne va umple sufletul de bucurie, de gânduri bune și de iubire.

Pr. Prof. Silviu Rad