Pagina principala / Opinii / FURT istoric în Transilvania de Nord! Prigoana românilor continuă prin OUG 130 art.XL

FURT istoric în Transilvania de Nord! Prigoana românilor continuă prin OUG 130 art.XL

Pe 21 februarie 1941, ordonanța guvernului maghiar nr. 1440/1941 a anulat în Transilvania de Nord, ocupată de Ungaria horthystă prin Dictatul de la Viena, reforma agrară românească din 1921. S-au anulat, în același timp, și toate achizițiile făcute de români în perioada 1918–1940.

Redăm integral un text scris chiar în acele vremuri tulburi, în martie 1941, de către I. Făgărășanu:

“Nu ne-am făcut niciodată iluzii asupra simţului de omenie al vecinilor noştrii maghiari. Totuşi ceea ce s-a întâmplat după arbitrajul dela Viena, în Ardealul de Nord, ne-a surprins. Într-adevăr, prin actul de arbitraj, statul maghiar îşi lua obligaţiuni precise, atât faţă de Românii care, de bună voie, ar fi părăsit Ardealul de Nord, cât şi faţă de cei care rămâneau acolo.

Faţă de acest act internaţional, credeam că, Statul Maghiar, gelos de legalitatea exterioară, pur formală, nu va face nimic ca să-l contrazică pe faţă. Ei bine, ne-am înşelat. Fie că ura era prea mare, fie că teama unei reveniri făcea pe conducători prea grăbiţi, de data aceasta, Statul maghiar, nu a respectat nici de formă, prevederile arbitrajului.

Schingiuiri barbare, expulzări în masă, iar acum ordonanţa privitor la transmisiunea imobilelor din Ardealul de Nord, în intervalul de timp dela 28 Iulie 1914, până la 15 Septemvrie 1940, (Ord. Nr. 1440/1941 a Preş. Cons. de Min. Maghiar) o adevărată lege de expropriere a Românilor de bunurile imobiliare câştigate cu muncă grea în decurs de 25 de ani.

Ce deosebire între procedeul românesc din 1918 şi procedeul maghiar de-acum! Statul român, ocupând Ardealul în urma unui războiu victorios, prin luptă cu statul maghiar în descompunere şi pe baza hotărîrilor dela Alba-Iulla, avea poate dreptul să o rupă complet cu trecutul: să abroge toate legile existente în Ardeal şl să revizuiască brusc toate situaţiile cari au creat nedreptăţirea elementului românesc.

Şi totuşi nu s-a făcut aşa. Respectuos pentru continuitate şl pentru continuitate şl pentru drepturile câştigate prin muncă, Statul român n’a expulzat pe nimeni. El a acceptat chiar serviciile elementelor maghiare în funcţiuni publice. Statul român apoi a menţinut în vigoare toate legile maghiare şi austriace, cari guvernau interesele private ale cetăţenilor din Ardeal.

Statul maghiar ocupând Ardealul de Nord pe baza unui act de arbitraj, prin care s’a obligat să respecte toate drepturile câştigate, procedează chiar cnntrar. El priveşte toate legile româneşti ca o simplă stare de fapt care trebue grabnic lichidată.

Prin ordonanţa mai sus citată, se extind, pe teritoriul Ardealului, o serie de legi privind imobilele. Se menţin în vigoare numai Legea conversiune! din 7 Aprilie 1934, pe care totuşi legiuitorul maghiar o numeşte „aşa minute lege a conversiunii”, şi Legea pentru reforma agrară, pe care consecvent o numeşte „normele de drept ale politicii agrare române”, voind să evidenţieze că dreptul românesc şi politica agrară românească, se confundă: legea nu are o existenţă aparte, ci numai ca expresiune a politicei agrare române, pe care statul maghiar, de sigur nu şi-o însuşeşte. De aceea situaţiunile create de această lege, spune ordonanţa, vor fi reglementate separat.

Ordonanţa maghiară a apărut în Nr, 3 – 4 al revistei Cercului juridic bănăţean, din Timişoara, într-o îngrijită traducere. Cititorii noştri o vor găsi acolo dacă-i interesează întreg conţinutul el. Aci vom arăta numai pe scurt, principalele dlsppziţiunl ale ei, scoţând în relief spiritul în care este făcută.

1. Primele dispoziţiuni sunt prescrise pentru imobilele dobândite de la Statul român, sau alte instituţiuni publice române. Ele au de scop să readucă, în patrimoniul Statului maghiar toate imobilele caii erau în patrimoniul său la 27 Octomvrie 1918, cari au trecut asupra Statului român şi care ar fi fost înstrăinate, gratuit până.la data de 15 Martie 1939, sau chiar oneros după această dată.
2. Ordonanţa prevede apoi că orice act de înstrăinarea unui imobil, încheiat în intervalul de timp dela 28 Octomvrle 1918, până la 15 Septemvrie 1940, se poate ataca, dacă vânzătorul a încheiat de teama unei presiuni administrative reale sau aparente, prin care s-au favorizat interesele achizitorului. Această situaţiune, care, în definitiv merita un tratament aspru, legiuitorul maghiar o încadrează într-o serie de dispoziţiunl precise, cari fac ca, arbitrarul să fie cât mai puţin posibil. Nu trebue să se mire nimeni. Dispoziţia, pare a fi de foarte rară aplicaţiune şi legiuitorul maghiar şi-a spus că, nu strică pentru efect în străinătate, şi în special în faţa înaltelor Puteri garante ale arbitrajului, să se arate un legiuitor cu simţul echităţii.
3. Intenţiunea adevărată a legiuitorului maghiar e cuprinsă însă în art. 7 al ordonanţei, pe care o cităm în întregime: Partea care, în intervalul de timp dela 28 Octomvrle 1918, până la 15 Septemvrie 1940, — şi-a pierdut imobilul… prin orice mod..,, suferind prin aceasta daune însemnate, în timp ce partea achizitoare a profitat, contrariu echităţii de beneficii disproporţionate, va putea pretinde dela achizitor, în termen de un an de la intrarea în vigoare a ordonanţei, — o echitabilă atenuare a pagubei, fie prin retrocedarea unei părţi a imobilului, fie printr-o despăgubire.

…..integral pe glasul.info

Toate aceste documente se află la Arhivele Naționale deci este cu totul de neînțeles cum se face că statul român a despăgubit în ultimii 30 de ani pe așa zișii moștenitori ai optanților unguri, pe cei care nu au respectat niciodată poporul român, dreptul românilor transilvăneni la proprietate.

Mai mult, Guvernul Ciucă, Ministerul Muncii prin ministrul Budăi, amână plăți de indemnizații DOAR pentru urmașii românilor hăituiți de hortyști în timp ce pentru urmașii deportaților minoritari curg plățile indemnizațiilor.

Buletin de Carei