Guvernul a aprobat plata indemnizațiilor pentru persoanele persecutate pe criterii etnice dar care nu mai au cetățenie română

• publicat la: 23 februarie 2022
Guvernul a aprobat plata indemnizațiilor pentru persoanele persecutate pe criterii etnice dar care nu mai au cetățenie română

Guvernul a aprobat o Hotărâre pentru completarea normelor de aplicare a OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, pentru a asigura toate soluțiile de natură practică necesare rezolvării problemelor cu care se confruntă această categorie de beneficiari.

Prin actul normativ adoptat astăzi, persoanele care, la data depunerii cererii, nu mai au cetățenia română, indiferent de domiciliul acestora, primesc sprijin în furnizarea probelor cerute de lege pentru a dovedi că au fost supuse persecuțiilor din motive etnice.

Guvernul a stabilit ca astfel de situații să poată fi probate și prin documente oficiale eliberate de organele competente din statul de reşedinţă, în cazul persoanelor cu domiciliul în străinătate.

În acest sens, Casa Națională de Pensii Publice va încheia documente de cooperare internațională cu autorități publice competente din alte state pentru a veni în sprijinul solicitanților în ceea ce privește documentele doveditoare ale persecuțiilor, documente necesare pentru stabilirea indemnizației prevăzute de OG nr. 105/1999.

Guvernul PSD-PNL-UDMR nu a modificat încă art.XL din OUG 130 prin care DISCRIMINEAZĂ clar urmașii românilor expulzați în 1940 și amână lata indemnizațiilor acestora  în timp ce plățile indemnizațiilor urmașilor minoritarilor se efectuează constant!

RUȘINE miniștrilor antiromâni! Veți rămâne ca o pată neagră în istoria țării.

Buletin de Carei

Lasati un comentariu