O delegație militară mixtă România-SUA a ajuns la Primăria Carei și vama Urziceni

• publicat la: 24 martie 2022
O delegație militară mixtă România-SUA a ajuns la Primăria Carei și vama Urziceni

O delegație militară mixtă România-SUA s-a aflat azi în vizită la Primăria Carei unde au fost primiți doar de administratorul Beko Tamas. Primarul evazionist Kovacs și viceprimarul pensionar Keizer s-au remarcat prin absență. Nu era delegație sosită din Ungaria și nici cu reprezentanți UDMR. La întâlnirea din sala de ședințe a CL a fost prezent prefectul Radu Roca.

În perioada 23 – 24.03.2022, în județului Satu Mare o delegația militară mixtă formată din specialiști de cooperare civili-militari CIMIC din România și de afaceri civile – CA din SUA au desfășurat activități în contextul exercițiului CIMIC – VICTORY, care începând cu anul 2015, reprezintă activitatea principală de instruire în mediul civil real a structurilor CIMIC.

Prefectul Radu Roca a condus pe parcursul celor două zile delegația militară mixtă pe teritoriul județului, respectiv la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Someș” Satu Mare, Primăria Dorolț, Punctul de Trecere a Frontierei Petea, Primăria Halmeu, Primăria Municipiului Carei și la Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni.

Vizita a avut un caracter de informare-documentare, în vederea întăririi cooperării interinstituționale, a promovării parteneriatului strategic dintre România și SUA, precum și pentru identificarea unor potențiale nevoi de sprijin pentru gestionarea crizei umanitare.
Principalele aspecte de interes discutate au fost:
– Prezentarea unor aspecte relevante privind județul Satu Mare;
– Mijloacele și personalul din cadrul sistemului național de apărare implicate în procesul de protecție al populației, precum și existența unor structuri de căutare-salvare a persoanelor;
– Asigurarea asistenței medicale de urgență a populației ;
– Activități privind emigranții sau refugiații, persoanele evacuate sau dislocate.

Activitățile au fost sprijinite și de către comandantul Garnizoanei Satu Mare, lt. col. Gheorghe Balazs, reprezentanți din cadrul Divizei 4 Infanterie „Gemina”, inspectorul-șef al ISU Satu Mare, lt.col. Sergiu Buzduga și comisar-șef de poliție Alin Pîrcălab, șeful Serviciului Județean al Poliției de Frontieră Satu Mare.

Delegația americană a fost prezentă și la Monumentul Ostașului Român din Carei, monumentul simbol al luptei de eliberare a orașului Carei din 25 octombrie 1944. Nimeni din administrația locală nu a însoțit aici delegația militară.

Buletin de Carei

Lasati un comentariu