Pentru cei care vor să devină medici militari

• publicat la: 4 martie 2022
Pentru cei care vor să devină medici militari

Veste bună pentru candidaţii de la Institutul Medico-Militar al Direcției medicale.

Candidații care sunt declarați ADMIS/APT la probele eliminatorii ale recrutării (probele sportive, examenul psihologic și vizita medicală) vor susține examenele de specialitate, în funcţie de disciplina aleasă (Medicină generală, Farmacie, Medicină dentară), fără proba la Limba engleză.

Cei care aleg să studieze la Bucureşti, vor urma paşii din Metodologia şi Calendarul admiterii de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila, iar cei care optează pentru Târgu Mureş, se vor plia pe cerinţele Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie George Emil Palade.

Cine aspiră să devină medic militar trebuie să ştie că prima etapă a admiterii este recrutarea. Fiecare candidat trebuie să ia legătura cu centrul militar de care aparţine cu domiciliul, pentru a fi luat în evidenţă şi pentru a întocmi dosarul de candidat. Lista centrelor militare, aici: www.recrutaremapn.ro/contactbir.php

Cei interesați se vor înscrie și online la https://www.recrutaremapn.ro/signupform.php

Termenul limită pentru înscrierea candidaților: 3 iunie 2022.
Selecţia se desfăşoară în perioada: 7 martie – 17 iunie 2022, iar examinarea medicală între: 14 martie şi 10 iunie 2022.
Pentru a evita aglomeraţia, vă rugăm să vă înscrieţi din timp!

Informaţii actualizare despre Admiterea 2022 la Institutul Medico-Militar obţineţi de aici: https://institutul-medico-militar.mapn.ro/…/admitere-2022

Urmăriţi şi site-urile celor două universităţi partenere: https://umfcd.ro/educatie/admitere-licenta/, respectiv: https://www.umfst.ro/admitere/admitere-2022.html

Succes tututor celor care aleg să devină medici militari!

Lasati un comentariu