Manifestări la Satu Mare prilejuite de intrarea Armatei Române în 19 aprilie 1919 și eliberarea orașului
Marți, 19 aprilie 2022, se va marca la Satu Mare Ziua eliberării orașului.
Manifestările dedicate sărbătoririi “Intrării Armatei Române în municipiul Satu Mare ”, se vor desfășura în data de 19 aprilie 2022 începând cu ora 11.00, la “Monumentul Eroului Necunoscut” în Piața Libertății nr. 9.
Mai sunt încă mulţi sătmăreni, atât tineri cât și mai în vârstă, care nu cunosc îndeajuns semnificația zilei de 19 Aprilie. Acum 103 ani, la data de 19 aprilie 1919, în Sâmbăta Mare, Armata Română a intrat triumfătoare în Satu Mare, eliberând orașul de sub jugul austro-ungar.
Defilarea Armatei Române la Satu Mare cu ocazia aniversării Centenarului eliberării orașului
Însemnătatea anului 1919 pentru istoria românilor, și în special pentru Vestul României, a fost omisă inteționat de autoritățile comuniste dinainte de 1989, dar „utitată” și de cele din perioada de după 1990. Cărțile de istorie din acele perioade relatează puține lucruri despre ce s-a petrecut în Transilvania după Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. Avem un soi de „tăcere a surselor istorice”.
Armata Română a acționat singură, fără vreun ajutor, și a distrus regimul comunist instalat de Moscova în inima Europei, impunând astfel ordinea în centrul continentului.
Ziua de 19 Aprilie, indiferent de an, este pentru Satu Mare ca și cea de 1 Decembrie pentru România.
Este ziua în care trupele române din avangarda Diviziei a 2-a Cavalerie, venind dinspre actualul Bulevard Cloșca, au trecut podul de peste Someș (de aici provin și versurile binecunoscutului cântec „Vai săracii dușmanii”), în jurul amiezii, fiind conduse de colonelul Ressel, iar la ora 15:20 a ajuns în oraș generalul Lascăr Davidoglu, comandatul armatelor române din nord vestul Ardealului.
O coincidență cerească a făcut ca, această zi a învierii sătmărene să cadă de ziua Învierii Domnului nostru Iisus Cristos, îmbrăcând în măreție de lumină divină ziua aceea istorică de sfârșit de patimi.
Primul primar român din Sătmarul eliberat, avocatul Augustin Ferențiu, a relatat, după 5 ani, despre evenimentele din ziua eliberării orașului și cum, împreună cu alți români, a ieșit în întâmpinarea armatei române. Relatarea a fost prezentată în săptămânalul „Conștiința Românească” din 21 Aprilie 1939, după 20 de ani de la evenimentele din 1919.
Colonelul Ressel a mers călare până la primărie, în data de 19 aprilie 1919, unde primarul dr. Ștefan Lenard i-a urat bun sosit.
Colonelul pe scurt a repetat ceea ce a spus delegaților: ca până la ora 15:00 trebuie a se aduna toate armele la primărie și că la orele 15:20 tot la primărie să fie întruniți 30 de cetățeni fruntași împreună cu consiliul orășenesc pentru primirea generalului Davidoglu.
Între acestea divizia de cavalerie cu încetul a sosit în piață. Înainte era o grupă de bicicliști, apoi cavalerie, 8 soldați cu fanfare, în frunte cu tambur, iară cavalerie, pe urmă mitraliere și artilerie. Trupele s-au plasat în careu în piață. Văzând atitudinea pașnică a armatei s-a adunat din nou multă lume, în piață, admirând trupele române cari se prezentau admirabil.
Soldați bine îmbrăcați, bine echipați, cai frumoși și peste tot se manifesta o disciplină completă. Era un tablou impunător mai cu seamă, că pe aici era vestea că trupele române sunt prost echipate, armament inferior, soldații desculți, etc.
La orele 15:00 s-a întrunit în sala primăriei consiliul orășenesc, nu numai 30, ci peste 100 de cetățeni de frunte.
Generalul Davidoglu a sosit exact la 15:20. În piață în fața primăriei a fost salutat la sosire de avocat dr. A. Doboși. În sala primăriei dl. General a fost primit de către cei prezenți cu ovațiuni și strigăte de: „TRĂIASCĂ”.
Dl. General a mulțumit și s-a plasat lângă scaunul presedial. Stând în picioare a ascultat urările de bun sosit ale primarului dr. Lenard, ce au fost tălmăcite pe românește de fostul căpitan Ionel Cloaje:
„Nu știm – a spus dr. Lenard – în cât se va respecta de imperiul român limba maternă a populației maghiare și autonomia orașului, dar știm că față de stupiditatea bolșevismului, dumneavoastră aduceți cultura occidentului civilizat, pentru susținerea populației acestui oraș”.
Dl. general Davidoglu a răspuns, printr-un mesaj echilibrat, de bună conviețuire etnică, pregătind totodată audiența cu privire la hotărârile ce aveau să fie luate în anul următor cu prilejul Tratatului de Pace:
„Nu ca inamici am venit, ci ca frați, porniți la ordinul Antantei, ca să asediem linia demarcațională. Respectăm toată lumea cinstită, numai bolșevismului îi suntem adversari. Cu sosirea armatei române se va restabili ordinea dinaintea revoluției (31 Martie 1919, proclamarea Republicii Sovietică Ungaria). Funcționarii fără deosebire pot să-și ocupe posturile și autoritățile vor continua activitatea conform ordinelor ce se vor publica. Cu încreredere așteptăm hotărârea Antantei (Tratatul de la Trianon), ori care va fi aceasta. Populația are să fie liniștită. Cetățenii conștienți vor fi lăsați în pace. Orașul este scutit de devastări, fiindcă și-a deschis porțile benevol înaintea armatei române. Nimeni nu va fi internat. Trupele pleacă mai departe, numai atâta armată rămâne în oraș, câtă este indispensabilă pentru susținerea ordinei. Dacă va fi liniște, nimănui nu i se va face nici o nedreptate. De astăzi înainte însă să nu mai fie nici o amintire de bolșevism.”
Seara la 8 în Hotelul Dacia a fost un mare banchet oferit de primarul dr. Lenard, la care au luat parte 500 de persoane.
În 20 aprilie după masă la orele 3 a sosit în localitate statul major al diviziei 2 de cavalerie în frunte cu dl. General Constantinidi (Alexandru Constantinidi). Acesta a preluat în primire orașul Satu Mare … și noi am fost desrobiți.”
Vestea intrării trupelor române în Ardeal spre Tisa a înregistrat-o regulat ziarul săptămânal „Renașterea” din Baia Mare, redactat de prof. Vasile Herman, singura publicație românească pe atunci pe aceste plaiuri, publicând comunicatele Marelui Stat Major.
Buletin de Carei