Despre Costa Carei în presa din România

• publicat la: 22 iunie 2022
Despre Costa Carei în presa din România

Ceea ce administrația locală ignoră, este menționat de către presa din România. Este vorba despre Jurnalul de Brașov care dedică un amplu material celui care a fost Costa Carei, personalitate marcantă a culturii române. Alese mulțumiri autorului, Nicolae Uszkai, pentru gândul către Costa Carei și evocarea sa în Jurnalul de Brașov.

Costa Carei, pe numele de botez Dimitrie Coriolan Coltău, s-a născut în 10 decembrie 1909 la Sanislău.Tatăl său a fost fiul unuia dintre participanţii cei mai activi la evenimentele care au dus la Unirea de la 1 Decembrie 1918, Dimitrie Coltău, pe atunci contabil principal la sucursala Băncii “Bihoreana” din Carei. De aici se trage refuzul administrației locale de a face cunoscut numele singurului poet care și-a luat ca pseudonim numele orașului său îndrăgit, adică legătura de familie cu un participant activ la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

Motto: Cultura omenească e ritm solidificat în fapte. Cercetând faptele găseşti ritmul”- Vasile Pârvan

Stimați cititori, așa cum știți deja, în fiecare miercuri, aici, la „Jurnal de Brașov”, sub titlul „Oameni care au fost”, vă invit să mai aflăm câte ceva despre personalități care au marcat istoria nației noastre, fie ei din Brașov și împrejurimi, fie de pe tot cuprinsul țării și din toate timpurile. Astăzi vă propun să citiți câteva rânduri despre un alt mare mare român, unul dintre cei care au reprezentat veritabilele „călăuze” pe drumul bun al culturii și artei. Astăzi, este vorba despre Coriolan Coltău, mai cunoscut sub pseudonimul sau literar Costa Carei.

Recunosc faptul că, fiind eu de loc din Carei, am simțit că este o datorie de onoare să aduc măcar în amintirea celor ce adastă pe aici pe la „Jurnal de Brașov”,personalitatea celui despre care e vorba astăzi. Sunt foarte convins că foarte puțină lume dintre cei care citesc aceste rânduri (sau care le ascultă undeva), cunosc câte ceva despre acest om, care și-a luat drept pseudonim literar, numele drag al orașului de graniță în care a copilărit, Carei. Tocmai de aceea am apelat pentru a afla mai multe despre Costa Carei la scrierile unui amic fain, Viorel Câmpean pe numele său, istoric și cărturar destoinic ce activează fervent la Biblioteca Judeţeană Satu Mare, om care a scos la lumina tiparului multe nume de români „de vrednică pomenire”, oameni care n-ar trebui uitați.

Dacă găsiți, în drumurile dumneavoastră, volumele componente ale operei lui Viorel Câmpean din seria „Oameni şi locuri din Sătmar”, publicate la Editura Citadela din Satu Mare, vă recomand să nu ezitați în a le achiziționa și a le avea în bibliotecă. Merită! Pentru că veți afla multe lucruri inedite poentru dumneavoastră din colțul acesta de nord-vest al României numit Sătmar…Și pentru că acest om a picurat mult suflet în a scrie despre oameni și viața lor! Îi mulțumesc!

Coriolan Coltău, cel la care mă opresc azi întru pomenire, cunoscut în mediul cultural sub numele de Costa Carei, s-a născut în localitatea Sanislău, în imediata apropiere a Careiului. S-au mai născut mulți oameni vrednici pe aici, pe la Sanislău, iar Viorel Câmpean îi indică în lucrările sale pe: Augustin Maghiar, Ioan Silaghi Corbu, dr. Vasile Chirvai, Ignaţiu Chirvai, Ion Cherejan şi Gheorghe Bulgăr.

Fiecare în sine poate fi subiectul unor lucrări mult mai vaste decât aceste câteva gânduri în câteva rânduri. Este de menționat, dintru început, că acesta s-a remarcat, de-a lungul vieții sale, ca un intelectual cu vaste preocupări culturale și care a dat valoare intelectuală adăugată locurilor sale natale prin tot ceea ce a realizat. Acum peste vreo două decenii, Muzeul Judeţean Satu Mare a intrat în posesia unei donaţii generoase făcute de văduva unuia dintre cei mai distinşi fii ai meleagurilor sătmărene, adică subiectul rândurilor mele de azi, Coriolan Coltău, cel cunoscut sub pseudonimul Costa Carei.

Donaţia, compusă din cărţi, manuscrise, pictură, etc, cuprinde şi o vastă corespondenţă purtată de Costa Carei cu personalități cunoscute ale culturii românesti și maghiare din perioada 1932-1970. Coriolan Coltău a văzut lumina zilei la data de 10 decembrie 1909 la Sanislău, lângă Carei, județul Satu-Mare, în familia lui Dimitrie Coltău şi a Corneliei Popfiu.

În actul de naştere, acesta a fost înregistrat cu numele de Dimitrie Coriolan Coltău. Naşii săi de botez au fost arhidiaconul, ulterior devenit vicar al Careiului, Romul Marchiş şi soţia sa Elisabeta Sarkadi, botezul fiind săvârşit de către protopopul Alexa Pop, paroh la Sanislău. La data naşterii lui Coriolan Coltău, tatăl său lucra pe postul de contabil la Banca „Arina” din Sanislău. Documentele spun că, alături de aceşti doi vrednici preoţi greco-catolici şi buni patrioţi români, tatăl lui Costa Carei, Dimitrie Coltău, a avut un mare rol în înfăptuirea efectivă a Unirii de la 1918 în părţile Careiului.

Mama sa, Cornelia Popfiu era originară din vestita familie a cărturarului Iustin Popfiu. Personalitatea lui Iustin Popfiu se încadrează în cea a cărturarilor ardeleni de secol XIX, care au răspândit învăţătură în locurile natale şi nu numai. Acesta a fost protopop greco-catolic în Leta Mare, localitate aflată azi în Ungaria. Cornelia Popfiu a fost, cel mai probabil, fiica fratelui lui Iustin Popfiu, Dionisiu, iar tatăl său, Dimitrie Coltău, originar din Supuru de Sus, relativ aproape, a îndeplinit funcţiile de contabil la Banca românească „Arina” din Sanislău, și, ulterior, la sucursala din Carei a Băncii „Bihoreana”.

În anul 1924, Dimitrie Coltău ocupa funcţia de şef de serviciu în cadrul Administraţiei Financiare Satu Mare, având un rol important în domeniul pe care-l cunoștea ca nimeni altul. În ultimii ani ai vieţii a activat ca administrator financiar în județul interbelic Târnava Mare. Acesta a trecut la cele veșnice la 20 noiembrie 1936, la Sighişoara, departe de plaiurile natale.

La Carei, orașul mai cunoscut românilor de pe alte meleaguri ca fiind asociat sintagmei din anii de comunism „ultima brazdă de pământ eliberată”, locul copilăriei lui Coriolan, familia acestuia locuia pe str. Károlyi la nr. 32. Doi ani mai târziu de la data nașterii sale, Coriolan s-a „îmbogățit” cu surioara sa Ileana, născută la 19 februarie 1911. Coriolan Coltău a urmat școala la Carei, absolvind aici şcoala primară, iar liceul urmându-l la Sibiu.

Ulterior, urmează cursuri universitare de drept și este licenţiat în drept în anul 1935. În anul1934, Costa Carei studiază, în paralel, la Budapesta „arta teatrală” şi „industria cinematografică” la „Şcoala de artă cinematografică” de sub direcţia regizorului ungar Gaál Béla. Este demn de menționat faptul că, trăind într-o zonă cu interferențe culturale multi-etnice evidente, Coriolan vorbea, citea și scria fluent în limba maghiară. Viorel Câmpean spune în scrierile sale că „povestind trecerea hotarului dintre cele două ţări cititorul însemnărilor lui Costa Carei remarcă lesne atmosfera de suspiciune care domnea, atât într-o parte cât şi în cealaltă a graniţei. Activitatea sa pe plan teatral şi cinematografic este astăzi aproape întru totul necunoscută. Se dedică gazetăriei, pe timpul şederii în capitala statului vecin fiind corespondent al ziarului „Rampa”. Săptămânalul condus de către George Gregorian îi număra printre colaboratori pe Ion Minulescu, Mihail Sorbul, Radu Boureanu, V.I.Popa, I. Valjan, Hortensia Papadat Bengescu sau Camil Petrescu”.

Costa Carei, un foarte bun vorbitor de limbă maghiară şi un bun cunoscător a culturii poporului maghiar, a fost un militant pentru apropierea dintre culturile română şi cea maghiară, traducând versuri aparţinând unor nume de referinţă ale liricii maghiare: Petofi Sandor, Ady Endre, Jozsef Attila, Kosztolanzi Dezso, Babits Mihaly, Juhasz Gyula. Se alătură astfel, grupului de traducători sătmăreni, căruia îi dă un plus de valoare, printre care se numărau George A. Pere, Livia Bacâru, Valentin Strava, Petre Nistor, Gabriel Georescu, Vasile Herman, Teodor Boşca, Corneliu Balla, Ion Ghiur, Radu Ulmeanu.  Pe timpul cât a trăit și activat în Ungaria, Coriolan Coltău a colaborat intens la publicaţiile maghiare „Magyarország” şi „Válasz” cu traduceri și prezentări din literatura română.

A încercat să creeze punți de legătură între „intelighenția” celor două popoare, militând pentru înțelegere și cunoaștere reciprocă. Coriolan a colaborat la publicaţii din România, precum „Dacia”, apărută în perioada celui de-al doilea război mondial sau la publicațiile postbelice, „Victoria” şi „Naţiunea”. Conform spuselor lui Viorel Câmpean, „Victoria”, era un „ziar de informaţie şi comentariu critic” care a apărut din 20 octombrie 1944 până în 28 martie 1946 la Bucureşti, sub directoratul lui N.D. Cocea, redactor-şef fiind George Ivaşcu iar redactorul acesteia fiind Geo Dumitrescu. Publicaţia „Victoria” îşi propunea atragerea scriitorilor din toate generaţiile şi angajarea lor socială.

Costa Carei a reuşit să grupeze, ulterior, în cadrul unor rubrici literare din „Naţiunea”, scriitori din generaţia interbelică şi din cea mai tânără cum ar fi: Al. Philippide, Geo Bogza, Perpessicius, Ion Biberi, Eugen Jebeleanu, Dan Petraşincu, Ion Frunzetti, Alexandru Piru, Silvian Iosifescu, personalități literare cunoscute. Această publicaţie, autodenumită „ziar de informaţie, atitudine şi reportaj” a fost un cotidian apărut din 21 martie 1946 până în 30 septembrie 1949, directorul acesteia fiind nimeni altul decât George Călinescu. Alături de Alexandru Piru, în paginile cotidianului au mai semnat colaboratori ca: Adrian Marino, Emil Manu, D.I. Suchianu, Şerban Cioculescu, Dan Petraşincu, Edgar Papu, Mihai Beniuc, Emil Isac, Veronica Porumbacu, Emil Giurgiuca, C. Tonegaru.

Există câteva informații mai consistente decât altele despre activitatea lui Coriolan Coltău la „Naţiunea”, în paginile căreia se îngrijea de apariţia „Paginii naţionalităţilor”, domeniu care îi era familiar. Viorel Câmpean spune despre Costa Carei, în paginile lucrării sale, că „se spune, pe drept cuvânt, că numai cunoscându-ne mai bine ne putem iubi mai mult. Este o cugetare valabilă şi pentru culturi. Costa Carei, un foarte bun vorbitor de limbă maghiară şi un bun cunoscător al culturii poporului maghiar, a fost un militant pentru apropierea dintre culturile română şi maghiară, el traducând versuri aparţinând unor nume de referinţă ale liricii maghiare: Petőfi Sándor, Ady Endre, József Attila, Kosztolányi Dezső, Babits Mihály, Juhász Gyula. Întregeşte, dând totodată valoare grupului de traducători sătmăreni, unii cu realizări de excepţie, din limba maghiară: George A. Petre, Livia Bacâru, Valentin Strava, Petre Nistor, Gabriel Georgescu, Vasile Herman, Teodor Boşca, Corneliu Balla, Ion Ghiur, Radu Ulmeanu.” 

Mai există și alți sătmăreni, pe lângă Costa Carei, care au tradus din limba maghiară, oameni de cultură su siguranță mult mai puţin cunoscuţi astăzi, cum ar fi: George Marchiş, Andrei Cosma, Adalbert Pituc, Eugen Pavel Barbul, aceștia traducând, cu precădere, din poetul Petőfi Sándor. Despre traducerile lui Costa Carei din Petőfi Sándor criticul Aurel Martin afirma: „Rod al unei multilaterale şi sârguincioase familiarizări cu textul petőfian, versiunile lui Costa Carei au sugerat, în ritmuri şi metafore adecvate, inefabile frumuseţi ale originalului. Ca în Către poeţii…”. Preocupările de traducător ale lui Costa Carei nu s-au limitat doar la limba maghiară, acesta având şi traduceri interesante și de succes din engleză și franceză, cum ar fi cele din William Shakespeare sau François Villon.

Costa Carei a menținut legătura și a schimbat asiduu corespondență cu personalităţi de marcă ale culturii române şi maghiare, precum: Perpessicius, G.M. Zamfirescu, Ion Frunzetti, Méliusz József, Nagy István, Szemlér Ferenc, Messer Erzsébet. Dintre personalităţile sătmărene, a fost în bune relaţii cu avocatul dr. Nicolae Boca. A tipărit în timpul vieţii volumul de versuri „Celebrare” în anul1936.

Preocuparea de a realiza relații normale culturale între cele doua popoare, a rămas o constantă în activitatea lui Costa Carei. Cu atât mai mult după război când ajunge director în Ministerul Minorităţilor și când, în martie 1948, își exprima crezul în prefata la volumul de traduceri „Din Lirica lui Petöfi”: „Am ostenit cu draga inimă la compunerea lor și cu credință, ca și aceste, ca îndeobște operele asemănătoare, sunt menite să construiască spiritualizatoarea hotarelor punte de aur, să apropie două țări, două națiuni, două culturi desbinate, și în destul de învrăjbite în trecut, dar care totuși trebuie să se împrietenească – și grație organizației lor democratice s-au și împrietenit – în interesul bunei conviețuiri, a progresului și a păcii.” Așa credea Costa Carei atunci…Bogată și fructuoasă i-a fost lui Costa Carei activitatea de traducător. Astfel, acesta a debutat cu volumul „Tălmăciri din lirica lui Ady Endre”, Bucureşti, 1945, editat de „Asociaţia prieteniei româno-maghiare”.

Această asociaţie a avut onoarea în acel an să fie prezidată de însuși maestrul George Enescu.În prefaţa nesemnată a plachetei care conţinea cincisprezece titluri se afirma: „Pentru prietenia româno-maghiară, Ady era o piatră unghiulară şi un simbol”. Al doilea volum de traduceri a fost cel intitulat „Din lirica lui Petőfi/ Petőfi válogattot versei”, ediţie bilingvă, Anonymus Kiado, 1948, Budapesta, volum tipărit cu prilejul aniversării centenarului Revoluţiei de la 1848.

În această ediţie bilingvă este inserată şi o schiţă biografică a poetului maghiar. Volumul acesta a avut un mare succes, „cititorii avizaţi având posibilitatea să constate calitatea şi lirismul traducerilor, fiind apreciat şi de critici drept cel mai autentic traducător”. Volumul „Să cauţi forma. Tălmăciri din lirica maghiară”, apărut la editura Kriterion în 1974 conţine 29 din poemele lui Ady Endre traduse de Costa Carei. Antologia apărută în 1995 la editura bucureşteană „Grai şi Suflet – Cultura Naţională”, „Poemele tuturor tainelor”, conţine 11 poeme traduse de Costa Carei.

A ajuns să lucreze în calitate de bibliograf specialist principal la Biblioteca Academiei Române; cu siguranţă specializarea era pe literatura maghiară. Era legat de această instituţie de multă vreme, trecându-i pragul adeseori ca cercetător şi în perioada interbelică. Apoi, în anul 1959, face o cerere conducerii Bibliotecii, solicitând „a lucra temporar la inventarierea ce se face la Biblioteca Academiei, în cadrul serviciului periodicelor”. Se știe sigur că a fost angajat efectiv la Biblioteca Academiei cel puţin din anul 1964 şi, pe lângă faptul că s-a remarcat ca „un coleg de excepţie”, a demonstrat că este „un prieten cu un suflet nobil”.

În lumea bibliotecarilor bucureşteni avea cu siguranţă o prietenă, de asemenea născută prin părţile Sătmarului, Livia Bacâru, cu care avea numeroase afinităţi, inclusiv dragostea pentru locul natale. În anul 1969, s-a pensionat pe motiv de boală, suferind de arterită obliterantă. Paralel cu munca de traducător, Costa Carei a avut o mare pasiune, pictura. Preocupările lui artistice au fost încurajate de către renumiţi critici de artă precum Petru Comarnescu, care i-a apreciat la superlativ pictura şi grafica. A reuşit să-şi prezinte lucrările în trei expoziţii individuale şi mai multe colective. În anul pensionării a făcut o cerere pentru a i se acorda încă un spaţiu în vecinătatea locuinţei, în vederea amenajării unui atelier de pictură şi a unui birou.

Calităţile in domeniul artei plastice sunt evidenţiate de Petru Comarnescu astfel: „Desenele vechiului publicist Costa Carei sunt cu totul remarcabile. Liniile sale trasate pe pânză cu sensibilitate şi vibraţie, au darul de a crea forme vii, unduioase, concrete. Lucrează cu forţă în simplitatea esenţializată a desenului său.” De altfel, acelaşi critic de artă, a costatat cu prilejul expoziţiei de grup din iunie 1967, la care a participat Costa Carei că „În mişcarea de amatori, actuala expoziţie ce va fi urmată de altele de grup, înseamnă o vădită ridicare în privinţa nivelului artistic, a încurajării unor talente sau personalităţi, acum aduse într-o lumină relevantă”. Grafica lui Costa Carei se impune prin caracterul ei firesc, puternic, recognoscibil.

Nu se ştie cu exactitate ce fel de politică a făcut Costa Carei (sau dacă a fost înregimentat politic) în perioada interbelică. Cert este că, după cel de-al doilea război mondial, a ocupat funcţia de director în cadrul Subsecretariatului de Stat pentru Minorităţi.

Marginalizarea sa a început să se manifeste după ce a refuzat să intre în P.M.R., ce s-a transformat, ulterior, în P.C.R. Anii ‘50 ai secolului trecut, anii obsedantului deceniu, apogeu al „terorii istoriei” în arealul românesc, l-au oprit „din zbor” şi pe Costa Carei. Există documente care spun că o colegă a sa din București afirma despre el, înainte de 1989, că a avut o „experienţă zbuciumată, uneori dramatică”. Se știe că a trăit și experiența penitenciarului Jilava, deşi motivul nu l-a împărtășit public niciodată. Nici nu era nevoie să fie vreun motiv pe acele vremuri…

Costa Carei  s-a stins din viaţă, „prematur şi fulgerător”, prea devreme,la data de 16 iulie 1970, la Bucureşti. În localitatea natală, Sanislău, o placă memorială aminteşte tuturor de personalitatea cărturarului. Singura placă comemorativă pentru Costa Carei se află amplasată pe faţada Căminului Cultural din Sanislău. Cam înaltă pentru gustul meu…La înălțimea efectivă a la care a fost montată placa mă refer. În fine! Poate că și autoritățile locale din Carei ar trebui să facă mult mai mult pentru acest om care a militat permanent pentru traiul pașnic, cunoașterea culturală reciprocă continuă și buna înțelegere dintre români și maghiari, dar, fără a face cuiva vreun proces de intenție, sunt ferm convins că actuala administrație n-o va face!

A fost greu cu amplasarea în Carei a bustului Regelui Ferdinand și a bustului lui Eminescu, darămite cu o personalitate mai puțin cunoscută decât cei doi pomeniți! Publicația „Buletin de Carei” insera în articolul despre comemorarea lui Costa Carei din anul 2015 că „numele său nu este deloc pomenit de administraţia locală careiană la organizarea de evenimente în limba maghiară sau română deşi a fost traducător al versurilor poeţilor maghiari. Despre vreo comemorare, nici vorbă! Portretul să nu apare alături de cele ale puţinelor personalităţi careiene prezentate la evenimente culturale, iar o carte care conţine date bio-bibliografice despre el „Tezaur spiritual şi cultural careian” este refuzată a se tipări şi distribui pe plan local.”

La treisprezece ani de la stingerea sa din viaţă, o fostă colegă, Simona Nistor, care l-a preţuit foarte mult din postura de artist plastic, mai ales, nădăjduia că vor urma vremuri mai bune pentru recuperarea memoriei omului de cultură. Aceasta spunea că „dispariţia lui, prematură şi fulgerătoare, m-a marcat pentru multă vreme. Personalitatea sa a rămas clar înregistrată în memoria mea, iar acum, după 13 ani de la stingerea sa din iaţă, îmi dau seama cît de importantă este creaţia artistică, literară, plastică a lui Costa Carei, care, cu sacrificii nebănuite, ne-a pus la îndemână adevărate comori spirituale. Se cuvine să scoatem la suprafaţă caracteristicile creaţiei sale, harul său artistic, bogata sa operă lăsată posterităţii.” Postum, lui Costa Carei i-au apărut volumele de traduceri „Să cauţi forma. Tălmăciri din lirica maghiară”, la Editura Kriterion, 1974 şi „Poemele tuturor tainelor”, la Bucureşti, la Editura Grai şi Suflet – Cultura Naţională, 1995.

În anul 2004, cu ocazia aniversării a 95 de la naştere, prin grija  nepotului său, Gavril Coltău, el însuşi poet, la Oradea a văzut lumina tiparului un volum bilingv din traducerile sale din limba maghiară, „Poezii. Breviar din lirica maghiară în tălmăcirea lui Costa Carei / Versek. Magyar lirai breviárum átültetésében”, apărut la editura orădeană „Literator”. Ediţia a fost îngrijită de către Fábián Imre. Din fericire, spune Viorel Câmpean, centenarul naşterii lui Costa Carei nu a trecut neobservat la Satu Mare.

La acea dată, în 2009, Muzeul Judeţean, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu, împreună cu Biblioteca Judeţeană Satu Mare ,şi-au unit eforturile întru readucerea în actualitate a celui născut cu un secol în urmă la Sanislău, omul de cultură, eruditul și omul Costa Carei, organizând, în 16 decembrie 2009, o întâlnire de suflet. De atunci, Despărțământul „Aurel Coza” Carei al ASTRA încearcă să-i păstreze vie amintirea prin evenimente comemorative periodice. Aportul lui Costa Carei în domeniul literar-artistic, dar și în arta plastică, este incontestabil. Se cuvine ca el să fie recunoscut unanim şi să nu fie dată uitării contribuţia trudnicei vieţi a acestui om de cultură și artist de pe meleagurile sătmărene. Totodată, se cuvine, a se vorbi mai mult despre aportul său în poezie, cât de rodnice au fost temele inspiraţiei sale, fie că a elaborat, fie că a tradus din poezia universală. Fecund, exigent, înzestrat și cultivat, temele meditaţiei sale ne pun și trebuie să ne pună pe gânduri.

Doamna care i-a fost colegă, Simona Nistor, mai spunea despre Costa Carei într-o comunicare științifică:„atitudinea lui Costa Carei faţă de colegi, cititori, cercetători, prieteni se distingea prin limbajul său cântărit, prin certa informare în diverse domenii de activitate, prin generozitatea prin care împărtăşea gândurile sale despre artă, sau prin actul de a ne dărui, ca un fapt divers, unele din lucrările sale plastice. Costa Carei încerca, clipă de clipă, să găsească o justificare existenţei sale, condiţiei sale de poet, de artist, de om. Era mereu dornic să cunoască, să audă, să ştie, să adune din infinitatea de cunoştinţe răspândite în cărţi, să selecteze şi, mai ales, să împărtăşească şi altora rezultatele căutărilor sale. Urmărea cu nerăbdare noile apariţii, cerceta manuale, enciclopedii de specialitate, monografii, studii. Dornic de a transmite colegilor de breaslă, în forme clare, cele dobândite cu atîta trudă, am fost convinsă că mă aflam în faţa unui coleg de excepţie.

În încheierea rândurilor de azi eu mă închin în fața amintirii celui ce a fost Coriolan Cotău, cel ce s-a autointitulat Costa Carei și căruia amicii i se adresau cu apelativul familiar Cori! Vă mulțumesc c-ați avut răbdarea de a citi rândurile de față! Stimate amice și stimați amici, ne întâlnim miercurea viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”.Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră,

Nicolae Uszkai

https://jurnalfm.ro/2022/06/22/oameni-care-au-fost-costa-carei-calauza-pe-drumul-bun-al-culturii-si-artei-de-nicolae-uszkai-brasov/?fbclid=IwAR20wbNDri_IVWFMfxCrbMHbKg-DcTz8D2pNVz91oxfP8jVPYcHxN2vv8Wg

Lasati un comentariu