Maghiarilor din Carei li s-a vorbit despre Tratatul de la Trianon ca fiind nedrept

Din conducerea municipiului Carei nu face parte niciun român. Românilor li se refuză dreptul de a avea reprezentanți în conducerea orașului dar nu li se refuză plata taxelor și impozitelor locale.
Centrul Cultural Carei, director Szucs Jozsef, nu se dezminte și refuză limba română la un eveniment promovat pe pagina oficială! Tema anunțată a fost diferită de cea abordată.
Vineri, 3 iunie a fost închiriată sala Teatrului Municipal pentru un ziarist din Ungaria, Tvrtko Vujity ( Szilárd Balogh) care a menționat că Tratatul de pace de la Trianon a fost unul nedrept. Transilvania cu populație majoritar românească este și acum dorită de Ungaria. Pentru conformitate, Careiul este pământ românesc dar a fost ocupat vremelnic de maghiari. Aceștia au apelat la haiducii români, băștinași, pentru paza castelului și a lor ca persoane. Recomandăm ziaristului să apeleze cu încredere la arhive, la documentele vremii.
Pe portalul de știri al clanului Kovacs, a fost redată opinia personală a ziaristului maghiar. Evident că nu a fost pomenită asuprirea românilor din perioada ocupației maghiare, lipsirea lor de cele mai elementare drepturi, atrocitățile din perioada 1940-1944, distrugerea mormintelor personalităților românești, etc.
În România există Crișana și nicidecum partium. Încă mai trăiesc părinții noștri domnule Tvrtko Vujity și știm ce a însemnat pentru români ocupația maghiară. Până și numele noastre românești le-au vrut maghiarizate, s-a elaborat chiar un manual.
De legea lui Apponyi ați auzit cumva?
Vrem să trăim decent, în liniște și pace pe teritoriile românești! În bună înțelegere cu toți cetățenii acestei țări, indiferent de etnia lor. Doar pentru ocupanții și dictatorii străini a fost nedrept Tratatul de la Trianon, pentru românii autohtoni acesta a fost Ziua Dreptății. Noi îl cinstim pe Glad, Gelu și Menumorut, pe Decebal și Burebista, strămoșii noștri din vremea când aici nu era picior de migrator.
Pentru conformitate: Transilvania a FOST, ESTE ȘI VA FI ROMÂNESCĂ!
Solicităm Ungariei să acorde minorității române aceleași drepturi pe care le au minoritarii maghiari din România!
Solicităm Centrului Cultural Carei să organizeze și manifestări identitare românești, cu simboluri românești nu cu decor de doliu!
Buletin de Carei
- Buletin de Carei se confruntă cu cenzura pe rețelele de socializare și pe internet.
- Intrați zilnic direct pe site pentru a vă informa. Contactați-ne: AICI.
- Dacă apreciați munca noastră, vă invităm să dați un Like și să distribuiți pagina de Facebook.