Spectacol Folcloric – IN MEMORIAM Izidor Șerban

• publicat la: 11 iunie 2022
Spectacol Folcloric – IN MEMORIAM Izidor Șerban

În organizarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare și în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local al Comunei Socond, luni 13 iunie 2022, de la ora 14:00, în localitatea Stâna – comuna Socond, va avea loc sfințirea plăcii comemorative „Izidor Șerban”, amplasată pe sediul Căminului Cultural din localitate, instituție care va purta de acum înainte, numele celebrului ceatarâș, și un program artistic cu artiști recunoscuți ai Zonei Codrului și nu numai.

Se întâmplă nu arareori- ca unii dintre semenii noștri să poarte cu ei, alături de înțelepciune, de bunătate, un lucru deosebit, un dar neprețuit pe care Dumnezeu nu-l dă oricui, ci numai acelora care îl pot purta pe această lume ca pe o dulce povară, împărțind din el celor din jur. Acest dar este CÂNTECUL.

Unul dintre exemplele cele mai elocvente este IZIDOR ȘERBAN (1931- 2008) – ceatarâșul reprezentativ al zonei Codrului, care a luminat această zonă etnofolclorică, nu numai cu originalitate și personalitate ci și cu valori spirituale greu de egalat. A fost posesor al unei tenhnici impecabile și al unui sunet inconfundabil reușind să te impresioneze, să te țină într-o tensiune artistică greu de explicat în cuvinte.

Izidor Șerban reprezintă pentru totdeauna imaginea bătrânului ceatarâș care a strâns în strunele vechiului său instrument, minunățiile de sunet ale Codrului. Legenda spune că, „dacă în loc de strune, ceatăra lui ar fi avut sfori de cânepă, tot la fel de limpede ar fi sunat”. A fost născut în Stâna, mândru întotdeauna de etnia lui şi de satul de obârşie.

A cântat la ceatără încă din copilărie, la vârsta de 9 ani fiind „primaș”, primul viorist al tarafului. A fost cunoscut ca fiind cel mai mare virtuoz al muzicii codrenești, el nefiind doar un instrumentist ci și un constructor de instrumente, considerate adevărate piese de colecție.

El a învățat să cânte de la bunicul său, însă nici un urmaș nu i-a mai călcat pe urme.  În tinerețe Izidor Șerban a luat parte la multe festivaluri folclorice, fiind unul dintre cei mai buni ceteraşi ai vremii.

În anul 2011, la trei ani după moartea artistului, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare a editat CD-ul ”Danțurile Codrenilor”, conținând 17 piese interpretate de artist împreună cu Taraful din satul Stâna.

„Albumul cuprinde cele mai frumoase danţuri, care de-a lungul vremilor au încălzit inimile codrenilor. Şi dincolo de glasul ceatării, când tânguit când sprinţar, se ascunde o lume adâncă pe care o pot pricepe doar cei ce s-au impărtăşit din tulburătoarele miracole ale devenirii întru fiinţă şi melos, aici, unde cântul încolteşte prin zările dăruirii şi speranţei. Degetele măiastre ale lui Izidor s-au stins, însă freamătul muzicii sale rămâne nepieitor, precum şopotul izvoarelor, trilul păsărilor şi unduirea luminoasă a Codrului.

Izidor Serban din Stâna a fost cel mai mare ceatarâş al Codrului”, scrie scriitorul Felician Pop pe coperta CD-ului.

 

Lasati un comentariu