Elevii de la Școala Gimnazială nr.1 Carei obțin la Suceava locul III la Olimpiada de Creativitate Ștințifică
În perioada 9-12 iulie 2022 s-a desfășurat la Suceava, Olimpiada Națională de Creativitate Științifică, organizată de Ministerul Educației prin Inspectoratul Școlar Județean Suceava în parteneriat cu Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava și Societatea Științifică Cygnus.
Echipa formată din elevi ai Școlii Gimnaziale nr.1 Carei, a reușit să se claseze pe locul III la această competiție.
La această olimpiadă națională elevii au participat în echipă cu lucrări practice care sunt expuse pentru publicul larg în Atrium Corp E – USV și au fost jurizate de o Comisie Centrală formată din profesori renumiți din mediul universitar și preuniversitar.
Olimpiada de Creativitate Științifică este o competiție națională de excelență, la care participă elevi din toată țara, din clasele a V-a – a XII-a (a XIII-a) și din cadrul învățământului profesional, de la toate formele de învățământ (zi, seral, cu frecvență redusă), din învățământul de stat și particular, teoretic, tehnologic sau vocațional, elevi cu aptitudini, înclinații şi interese deosebite pentru disciplinele prevăzute în regulament, selectați anterior în județele lor la faza județeană a competiției.
Olimpiada de Creativitate Științifică dezvoltă și valorifică capacitatea elevilor de a lucra în echipă, de a-și coordona competențele, aptitudinile și cunoștințele cu acelea ale partenerului de lucru. Fiecare echipă a participat la olimpiadă cu un proiect sau cu un studiu din domeniul științific, tehnic, al inovării sau al inventicii, care rezolvă sau explică o problemă a societății contemporane. Și cum aspectele științifice care ar putea rezolva crizele din societatea contemporană sunt multiple, elevii au propus de fiecare dată teme pe cât de interesante, pe atât de bine documentate și rezolvate, acoperind domeniul științelor naturii: biologie, chimie, geografie, fizică, astronomie, managementul mediului şi al ecosistemelor, matematică aplicată sau domenii interdisciplinare ale științelor enumerate.
Olimpiada de Creativitate Științifică se desfășoară atât cu scopul de a descoperi și promova tinerii creativi și talentați capabili să devină oameni de știință autentici, curajoși și inspirați la fel ca predecesorii lor care sunt omagiați prin această competiție de ținută națională și internațională: Nicolae Paulescu, Ștefan Procopiu, Ana Aslan, Horia Hulubei, Petrache Poienaru, Ștefan Odobleja, Emil Palade, Victor Babeș, Anghel Saligni, Dimitrie Gusti și mulți mulți alții.