Pregătiți de weekend

• publicat la: 1 iulie 2022
Pregătiți de weekend

Sfârșitul de săptămână care începe, aduce 3 zile de concerte în cadrul Street Music Festival, spectacole la care se așteaptă participarea unui public numeros.

Weekendul în familie și Ziua comunei Tarna Mare, sunt alte evenimente la care jandarmii sătmăreni vor fi prezenți la datorie.

Independent, dar și în cooperare cu polițiști din cadrul IPJ Satu Mare, jandarmii sătmăreni vor răspunde prezent la toate misiunile organizate pentru siguranța cetățenilor, dar și pentru prevenirea unor evenimente nedorite.

Dispozitivele de ordine publică vor avea în vedere prevenirea fenomenului contravenţional şi infracţional, descurajarea persoanelor predispuse la comiterea de fapte antisociale, prevenirea și combaterea traficului/consumului de substanțe interzise şi aplicarea măsurilor legale la constatarea producerii acestora.

Reamintim că este interzisă participarea la astfel de evenimente a persoanelor care se află sub influența băuturilor alcoolice sau au asupra lor băuturi alcoolice, arme de orice fel, materiale explozive, substanțe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acțiuni violente sau de tulburare a desfășurării normale a acestora.

Le recomandăm participanților să respecte indicațiile organizatorilor, iar în caz de nevoie, cu încredere, să solicite sprijinul forțelor de ordine.

 

Jandarmeria Satu Mare, cu siguranță, pentru fiecare!

Lasati un comentariu