Au promovat la BAC 149 de candidați dintr-un total de 470 din județ. La Carei au promovat 18 absolvenți

• publicat la: 31 august 2022
Au promovat la BAC 149 de candidați dintr-un total de 470 din județ. La Carei au promovat 18 absolvenți

Ministerul Educației a publicat astăzi, 31 august, pe site-ul dedicat (link inserat ulterior către bacalaureat.edu.ro), rezultatele inițiale obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea august-septembrie 2022.

Rezultatele au fost afișate atât pe pagina web menționată anterior, cât și în centrele de examen, prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR).

Rata cumulată de promovare (înainte de contestații), în județul Satu Mare, este de 31.7 %. Pentru promoția curentă, rata de promovare este de 35.38%, iar pentru promoțiile anterioare – 23.45%.

Au promovat 149 de candidați, dintr-un total de 470 de candidați prezenți. Dintre aceștia, 115 candidați provin din promoția curentă, iar 34 de candidați din promoțiile anterioare.

De la Liceul romano-catolic Calasantius Carei au promovat 8 din cei 20 de candidați prezenți dintre care 3 au fost de la specializarea Tehnician în turism. La Liceul Tehnologic Iuliu Maniu au promovat 6 din cei 20 de candidați înscriși însesiunea de toamnă.

De la Liceul Teoretic Carei au promovat 4 din 13 candidați. Cei 4 admiși au obținut la proba Limba și Literatura română note între 5,15 și 6,75. Niciun candidat ,,reușit,, la Liceul Tehnologic Simion Bărnuțiu. Unul nu s-a prezentat iar celălalt a obținut nota 2 la matematică, 3,1 la Limba Română, 5 la limba maghiară și 2 la biologie vegetală și animală.

Contestațiile au putut fi depuse/transmise astăzi, 31 august 2022, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.

Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate pe 3 septembrie.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:

  • recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  • obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

Lasati un comentariu