Primarul liberal care își dă testul la capitolul valori naționale

• publicat la: 27 august 2022
Primarul liberal care își dă testul la capitolul valori naționale

Primarul liberal Cristian Matei și consilierii PNL majoritari din Consiliul Local Turda au de dat în zilele următoare un test la capitolul valori naționale pentru a demonstra dacă sprijină un Erou Național sau sprijină politici antiromânești de golire a centrului istoric de personalități românești.

La data de 10 septembrie 2022 vom comemora 150 de ani de la trecerea la cele veșnice a celui care a luptat pentru drepturile românilor, pentru apărarea Munților Apuseni și a Transilvaniei, Avram Iancu. Avram Iancu a fost declarat prin decret prezidențial semnat în noiembrie 2016, Erou Național.

Primarul liberal Matei a semnat mai multe răspunsuri la solicitări privind numărul proiectului de hotărâre prin care consilierii au votat mutarea statuii lui Avram Iancu din centrul istoric Turda dar din niciunul nu reiese clar și concis că aleșii locali ar fi votat așa ceva.

Sunt în plină desfășurare lucrările de construire a noului soclu pe care primarul liberal vrea să îl așeze pe Eroul Național Avram Iancu dar NU EXISTĂ hotărâre de Consiliu Local pentru acest act.

Primăria Turda recunoaște chiar acest fapt și afirmă că e doar o propunere a echipei de proiectare a proiectului de modernizare a zonei centrale.

Poliția  Turda a asistat cuminte la distrugerea soclului statuii lui Avram Iancu din centrul istoric fără a lua atitudine.

Tot  la Turda a fost trădat și Mihai Viteazul în 1601. Să fie liberalii turdeni urmașii trădătorilor din 1601?

Capul lui Mihai Viteazu’ la Turda se ridică,
Şi întreabă de ce Ţara a rămas aşa de mică
Şi Câmpia Turdei tristă îi răspunde lui cu jale:
„Fiindcă astăzi ducem lipsa capului Măriei Tale!”….Adrian Păunescu

Daniela Ciută

Lasati un comentariu