Lansări de carte la Carei sub egida Academiei Române. Despre situația românilor de pe granița de nord-vest

• publicat la: 3 septembrie 2022
Lansări de carte la Carei sub egida Academiei Române. Despre situația românilor de pe granița de nord-vest

Academia Română a fost din nou prezentă la Carei prin reprezentanții săi. A fost vernisată o expoziție  și au fost lansate trei cărți în cadrul unei manifestări organizate de ASTRA Carei.

Pentru locuitorii zonei Careiului finalul lunii august și începutul lunii septembrie este prilej de comemorări, omagieri și aduceri aminte față de cei cărora le datorăm continuitatea noastră ca neam pe pământurile strămoșești. În preajma zilei de 30 august comemorăm an de an odiosul Dictat de la Viena și ne plângem martirii, părinții și bunicii care s-au sacrificat pentru păstrarea identității noastre naționale.

Anul acesta, în data de 3 septembrie 2022, trei institute ale Academiei Române, cel mai important for științific din țară, au fost prezente la Carei pentru a comemora așa cum se cuvine această dată atât de importantă pentru memoria națională a fiecărui român. Astfel, Centrul European de Studii în Probleme Etnice, Institutul de Sociologie și Institutul de Științe Juridice au fost prezente la Carei, făcând posibil un eveniment cutural deosebit care s-a desfășurat pe mai multe dimensiuni, în organizarea ASTRA Despărțământul ,,Aurel Coza,, Carei.

Evenimentul care a avut loc la Castelul Karolyi din Carei, a început la orele 18:30 și a debutat cu prezentarea de către Gheorghe Mocanu a expoziției fotografice intitulată „Vizita Regelui Ferdinand și a reginei Maria la Carei – 25 mai 1919”, fiind urmat de un intermezzo artistic susținut de Alexandra Aga, actriță a Teatrului Nottara din București.

Punctul central al evenimentului a fost lansarea raportului de cercetare intitulat „Situația actuală a frontierei de nord-vest a României la 100 de ani de la Tratatul de la Versailles”. Cercetarea care a avut loc în zona Careiului și în câteva sate limitrofe în 2020, a fost coordonată de prof.univ.dr. Radu Baltasiu, directorul Centrului European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române.

Ideile care reies din paginile raportului sunt zdrobitoare: românii au ajuns ca să fie discriminați în propria țară de către propriile instituții.

În cea de-a doua parte a evenimentului a avut loc o serie de lansări de carte, opere care sunt fundamentale pentru păstrarea identității naționale:

  1. Dl Tudor Avrigeanu: doctor în drept cu distincția „Summa cum laude”, obținută la Universitatea din Bonn – Germania și cercetător științific în cadrul Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române, a prezentat cartea intitulată „Fundamentele dreptății naționale. Tratatul de la Trianon și conștiința juridică românească” al cărei co-autor este alături de d.nul Mircea Duțu.

2. Dl Cristi Pantelimon: conferenţiar universitar doctor, cercetător științific în cadrul Institutului de Sociologie al Academiei Române, a prezentat cartea: Trianon. Studii istorice și geopolitice, al cărei co-autor este alături de acad. Ilie Bădescu, prof.univ.dr. Radu Baltasiu, d.nul Ciprian Hugianu,  Ioan Lăcătușu și  George D. Mocanu.

Le mulțumim celor care ne-au fost alături, fie în calitate de conferențiari, fie în calitate de participanți pentru că au comemorat așa cum se cuvine memoria înaintașilor noștri. Trăiască Nația!

Daniela Ciută,

președinte ASTRA Carei

Lasati un comentariu