Programul ”Comemorarea eroilor neamului în județul Satu Mare” a ajuns la Botiz

• publicat la: 27 septembrie 2022
Programul ”Comemorarea eroilor neamului în județul Satu Mare” a ajuns la Botiz
Caravana activităților din cadrul Programului ”Comemorarea eroilor neamului în județul Satu Mare”, coordonat de Instituția Prefectului Județul Satu Mare și aprobat de domnul prefect Radu Tiberiu Roca, derulat de asociațiile de rezerviști militari din MAI, MApN și SRI, în parteneriat cu UAT-urile din județ, a continuat, luni 26 septembrie 2022, în Botiz.

Astfel, în cimitirul din Botiz, pe o ploaie continuă, dar la adăpostul a două pavilioane montate din timp de Primăria Botiz, i-am comemorat și ne-am arătat recunoștința față de soldat Constantin Gologan căzut în luptele din octombrie 1944 purtate pe aceste locuri. Din datele obținute din arhivele militare cunoaștem că și luptele din octombrie 1944 din județul nostru s-au desfășurat în condiții extreme: ploaie, frig, noroi, în fapt specifice perioadei anului.

La evenimentele Botiz au participat rezerviști militari din MAI, MApN și SRI, reprezentanți ai Centrului Militar Județean Satu Mare, Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Someș” al Județului Satu Mare, Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare, Penitenciarului Satu Mare, cadre didactice, localnici și oficiali din comună.

Memoria militarului român căzut pentru țară a fost cinstită și onorată prin prezența domnilor: Radu Tiberiu Roca – prefectul județului Satu Mare, originar din Botiz; Ioan Mureșan – primarul comunei Botiz; Florian Claudiu Găzdac – coordonatorul Programului din partea Instituției Prefectului Județul Satu Mare; lt. col. Gheorghe Balazs – comandantul Garnizoanei Satu Mare; Zamfir Danciu – directorul Direcției Județene pentru Cultură Satu Mare; Mihai Mocan – muzeograf la Muzeul Județean Satu Mare; col. Dafin Mureșan – șeful Structurii Teritoriale pentru Probleme Speciale; doamna Livia Haidu – președintele Asociației Județene a Pensionarilor; col. (r) Dumitru Pavel și m.m.p. (r) Simion Chiș – președintele și vicepreședintele Filialei Satu Mare a ANCMRR din MApN; col. (r) Gheorghe Strâmb și col. (r) Vasile Budurlean – vicepreședinți ai Filialei Satu Mare a ANCMRR din MAI; col. (r) Voicu Șichet – președintele Sucursalei Satu Mare a ACMRR din SRI.

Parastasul de pomenire a eroilor a fost oficiat de către preoții militari Mircea Alexandru Câcău de la Batalionul 52 Geniu Tisa și Florin Silaghi de la Penitenciarul Satu Mare împreună cu preoții parohi locali Marian Miclăuș (ortodox) și Nicolae Huzău (greco catolic).

Protocolul deja consacrat, derulat și în acest loc, a constat din: intonarea imnului național, oficiere serviciu religios de pomenire, luări de cuvânt, moment artistic susținut de elevii Școlii Gimnaziale din Botiz, depuneri de coroane de flori și la final piesa ”Silenzio”.

Toată asistența a remarcat prestația deosebită a elevilor de la Școala Gimnazială Botiz, varietatea programului artistic, calitatea lui, cunoașterea foarte bună a repertoriului și a poeziilor recitate, instruirea și coordonarea lor din timp de către doamna directoare și cadrele didactice din Botiz. Dacă ar fi fost să dăm un premiu grupurilor de copii ce au susținut până acum momente de cultură patriotică cu ocazia evenimentelor de comemorare, în mod indubitabil elevii de la Școala Gimnazială din Botiz, împreună cu profesorii lor, ar lua Premiul I.

Au luat cuvântul domnii: Radu Tiberiu Roca – prefectul județului Satu Mare, Ioan Mureșan – primarul comunei Botiz și Mihai Mocan – muzeograf la Muzeul Județean Satu Mare.

Domnul col. (r) Dumitru Pavel a înmânat domnului primar Ioan Mureșan un ”Hrisov de muțămire” din partea celor trei asociații de rezerviști militari din județul Satu Mare.

Au fost depuse două coroane de flori din partea Consiliului Local Botiz, respectiv din partea Instituției Prefectului Județului Satu Mare, Consiliului Județean Satu Mare, unităților din sistemul național de ordine publică, apărare și siguranță națională, instituțiilor publice județene prezente, asociațiilor de rezerviști militari din MApN, MAI, SRI și Asociației Județene a Pensionarilor.

Următoarele evenimente din Program vor avea loc în data de 19 octombrie 2022, la 4 morminte de război din UAT  Socond.

Col. (r) ing. Ștefan Coșarca

Lasati un comentariu